Mariana
BLOCADA CONTINENTALA / CONTINENTAL BLOCKADE
POSTED IN Mariana March 18, 2023
BLOCADA CONTINENTALA / CONTINENTAL BLOCKADE
N-aveam a ne teme de revoluții
și nici de învins piedici;
toate aventurile noastre se
petreceau la gura sobei;
iar toate călătoriile noastre din
patul albastru în cel cafeniu.(Oliver Goldsmith – Vicarul din Wakefield)
O după-amiază suspectă,
ca o pisică neagră care ar începe brusc să vorbească
și tu, hotărâtă pentru a nu știu câta oară să începi
o viață echilibrată
(privind în jur,
poezia ar fi decapitat pe loc noul stil!)
Da, o după-amiază
în care țipete roșcate îți țâșneau de sub unghii
– și cum să mai vezi cu astfel de unghii…
Greoaie,
sentimentele se rostogoleau pe hârtia proaspătă:
– Cu ce parte a trupului se citește poezia, mamă?
țipai înspăimântată și cu brațele smulse de vânt…
– Ce parte a trupului îți mai rămâne după ce
ai scris poezii, mamă?
… și apoi, lovituri în ușă
– ca niște munci ale câmpului bine făcute:
Strânsă în halatul ei de spital,
femeia-câine îți aducea un mesaj despre tine:
„Fenomenele mari nu se repetă!
Ai privit îndeajuns în creierul tău;
îndeajuns i-ai spălat cu vorbe spaimele mici,
o religie la fața locului, asta e!
Inventează acum o religie!”
Mi-e teamă că n-am să pot descrie întocmai;
dar semnele cumplitei aventuri se mai pot întâlni
și astăzi: țipătul unei femei din blocul de alături;
un violonist cu aceeași gamă tristă subțire prin ceafă;
papucii bunicii (comozi, cum nu se mai fac); și alte
lucrări întâmplătoare ale naturii.
Viața ta – o mică crimă perfectă.
… și totuși:
O după-amiază în care sentimentele te sufocau
într-o blocadă continentală
și toate utopiile ar fi vrut să fie scrise de tine;
și toate zăpezile ar fi vrut să te viseze;
și logodnicul
și femeia-câine, cu brațele smulse de vânt…
Animal tânăr, ai fi zis.
Animal tânăr!
– și mica lui spaimă; vorbind, ar putea deveni
nemuritor…
Mariana MARIN
………………………
CONTINENTAL BLOCKADE
We had no revolutions to fear,
nor fatigues to undergo;
all our adventures
were by the fire-side,
and all our migrations from
the blue bed to the brown.(Oliver Goldsmith – The Vicar of Wakefield)
A suspicious afternoon,
like a black cat that would suddenly start talking
and you, determined for the umpteenth time to start
a balanced life
(looking around,
poetry would have instantly decapitated the new style!)
Yes, an afternoon
when red-headed screams sprang from under your fingernails
– and how could you see with such fingernails…
Heavy,
the feelings rolled off the fresh paper:
– With what part of the body does one read poetry, mother?
you screamed in fright and with arms torn by the wind…
– What body part does one have left after
writing poems, mother?
… and then, knocks on the door
– like some field work well done:
Wrapped in her hospital gown,
the dog-woman brought you a message about yourself:
“Great phenomena do not repeat themselves!
You have looked into your brain long enough;
long enough you have washed away its little fears with words,
a religion on the spot, that’s it!
Now invent a religion!”
I’m afraid I won’t be able to describe it accurately;
but the signs of the dreadful adventure can still be encountered
today: the scream of a woman from the block next door;
a violinist with the same sad thin scale across the back of his neck;
grandma’s slippers (comfy, as they are no longer made); and other
random works of nature.
Your life – a perfect little crime.
… And yet:
An afternoon when feelings suffocated you
in a continental blockade
and all the utopias wanted to be written by you;
and all the snows would wanted to dream of you;
and the fiancé
and the dog-woman, with her arms torn by the wind…
Young animal, you’d say.
Young animal!
– and his little fright; speaking, he could become
immortal…
trad. M. M. Biela
NUNTA / THE WEDDING
POSTED IN Mariana February 12, 2023
NUNTA / THE WEDDINGMi-a spus într-o zi fratele:
– inima mea este o mică femeie…
L-am rugat să nu creadă în micile ei copite de apă.
I-am arătat misterul roșcat și de vulpe al oglinzii.
Am băut pentru el, am iubit, am uitat.
Până când nebunia mi-a crescut în ochi ca o gheară.
Fratele meu și-a întins disperarea de la un capăt la celălalt al orașului
când tocmai pregăteam mâncare roșie pentru el
(în casa plină de nuntași)
Când tocmai îmi prindeam în agrafe mici corbi
când tocmai orbeamMariana MARIN
………………………
The wedding
The brother said to me one day:
– my heart is a little woman…
I begged him not to believe her little water hooves.
I showed him the red and foxy mystery of the mirror.
I drank for him, I loved, I forgot.
Until madness grew in my eyes like a claw.
My brother spread his despair from one end of the city to the other
while I was just preparing red food for him
(in the house full of wedding guests)
While I was just pinning little ravens
while I was just going blindtrad. M. M. Biela
TRAIESC / I LIVE
POSTED IN Mariana February 12, 2023
TRAIESC / I LIVEE greu aici, sub cerul liber
– trăiesc în mijlocul unui patinoar înroșit
noaptea ascult căderea oaselor moi…
(e greu aici sub cerul liber)Mariana MARIN
…………………………
I live
It’s hard out here, under the open sky
– I live in the middle of a reddened ice rink
at night I listen to the fall of soft bones…
(it’s hard out here under the open sky)trad. M. M. Biela
BLOW-UP
POSTED IN Mariana February 12, 2023
BLOW-UPCâinele acesta învățat a încetat să se apere.
Câinele acesta învățat are o cu totul altă părere
despre exploziile întârziate din carne și sânge.
Va fi găsit vinovat câinele acesta
care îți stă în ceafă
și nu moare singur,
nu moare singur.Mariana MARIN
…………………….
Blow up
This trained dog stopped defending itself.
This learned dog has an entirely different take
on delayed flesh-and-blood explosions.
This dog that sits in the back of your neck
and doesn’t die alone
doesn’t die alone
will be found guilty.trad. M. M. Biela
POEM DE DRAGOSTE / LOVE POEM
POSTED IN Mariana February 12, 2023
POEM DE DRAGOSTE / LOVE POEM– Am căpătat o uriașă forță de convingere.
Vechea fustă înflorată roșește în camere albe și verzi
iar eu îmbătrânesc într-o palidă furie…
Încerc o construcție sensibilă în fața oglinzii.
De șapte zile vorbesc în fața oglinzii.
De șapte zile stau vopsită ca o mireasă și vorbesc
în fața oglinzii:
„He-hei, cetățeni ai Castaliei!
Am îmbătrânit fără să știm mai nimic
despre corăbiile în care bunul Dumnezeu
ne-e numărat oasele
– și parcă tot sunt puține!
He-hei, cetățeni!
Am îmbătrânit ca niște proști!
Pielea măgarului este scumpă
iar a leopardului nu are căutare.
Uite, eu: femeie tânără!
Eu am o rotulă frumoasă
și dinții mei albi nu se mai satură privind-o.
Dar creierul meu frumos?
I-ați cercetat îndeaproape învelișul
și în adorație (se știe!) nu poți rămâne multă vreme”,
he-hei, cetățeni…
De șapte zile în provincie miezul nopții
mă ademenește cu sângele ei proaspăt.
„Noi care nimic n-am avut îi vom învăța liniștea”,
spuneai.
Noi le vom rupe oasele cu o singurătate feroce.
Le vom aminti de cântecul orb pe care l-au îmbrățișat
papagalii.
„Noi care nimic n-am avut…”
De șapte zile oglinzile plâng pe fața lumii de iarnă;
papagalii își fac cuib în vorbele mele nepământene;
gura ta albă se măsoară cu mine
iar eu îmbătrânesc într-o palidă furie…
Desigur, căpătasem o uriașă forță de
convingere.
(Cumplita anestezie în mătăsuri japoneze!)
Albeam în fața oglinzii, întindeam o mână,
vorbeam un cuvânt, respiram…
– Ca o epocă blândă,
ghemuită în raftul de sus al bibliotecii, spuneai.
O noapte tot mai cețoasă.
Un pământ tot mai întunecat.
O femeie tot mai aproape de sine.Mariana MARIN
…………………………….
LOVE POEM
– I’ve acquired a huge power of persuasion.
The old flowery skirt blushes into white and green rooms
and I grow old in a pale rage…
I attempt a sensible construction in front of the mirror.
For seven days I’ve been talking in front of the mirror.
For seven days I’ve been standing and talking in front of the mirror
painted like a bride:
“Hey-hey, citizens of Castalia!
We have grown old knowing nothing
of the ships in which the good God
has counted our bones
– and it seems they are still few!
Hey, hey, citizens!
We’ve grown old like fools!
The donkey’s skin is expensive
and the leopard’s is not wanted.
Look, me: young woman!
I have a nice patella
and my white teeth can’t get enough of it.
What about my beautiful brain?
You’ve looked closely at its shell
and in adoration (it is known!) you cannot remain long,”
hey hey citizens…
For seven days in the province midnight
lures me with its fresh blood.
“We who had nothing will teach them peace”,
you said.
We’ll break their bones with a ferocious loneliness.
We’ll remind them of the blind song the parrots
embraced.
“We who had nothing…”
For seven days the mirrors have been wiping on the face of the winter world;
the parrots nest in my unearthly words;
your white mouth measures me
and I grow old in a pale rage…
Of course, I’d acquired an enormous power of
persuasion.
(The terrible anesthesia in Japanese silks!)
I was whitening in front of the mirror, reaching out a hand,
speaking one word, breathing…
– Like a gentle age,
curled up in the top shelf of the library, you said.
An increasingly foggy night.
An darkening land.
A woman ever closer to herself.trad. M. M. Biela
May your Eternity be blessed, MARIANA MARIN!
POSTED IN Mariana February 10, 2022
May your Eternity be blessed, MARIANA MARIN!
10.02.195610 FEBRUARIE, SAMBATA SEARA, ACUM / the 10th of FEBRUARY, SATURDAY EVENING, NOW
Ea astepta sosirea musafirilor in marea sufragerie.
Nici unul dintre gesturile ei ascutite nu avea
capul insangerat.
Nici o portocala nu fusese taiata atat de frumos.
Nimic din ce ar putea face un salt mortal in fictiune.(s-a mai spus:
o femeie, o oglinda, trei papagali nemuritori
o arma de foc, un testament rautacios, ceasuri pictate
cu fructe
o rochie de bal, un soldat de plumb, o piele de capra
un zepelin rosu, un fluier de balci, un caftan
neverosimil)
Descrierea este aproape exacta.
Lipsesc eu, memorie a celor 5 4 3 2 1 etaje
numarate incet de ochiul egiptean,
proaspat vopsit.
MARIANA MARIN………………………….
the 10th of FEBRUARY, SATURDAY EVENING, NOW
She was waiting for her guests to arrive in the large living room.
None of her sharp gestures had
their head bloodied.
No orange had ever been cut so beautifully.
Nothing that could make a deadly leap into fiction.(it’s been said before:
a woman, a mirror, three immortal parrots
a firearm, a wicked will, fruit-painted clocks.
a ball gown, a lead soldier, a goatskin
a red zeppelin, a fair whistle, an implausible
caftan)
The description is almost exact.
I am missing, memory of the 5 4 3 2 1 floors
counted slowly by the Egyptian eye,
freshly painted.
traducere, M. M. Biela
POEM DE DRAGOSTE / LOVE POEM
POSTED IN Mariana February 6, 2022
POEM DE DRAGOSTE / LOVE POEMAm capatat o uriasa forta de convingere.
Vechea fusta inflorata roseste in camere albe si verzi
iar eu imbatranesc intr-o palida furie…
Incerc o constructie sensibila in fata oglinzii.
De spate zile vorbesc in fata oglinzii.
De sapte zile stau vopsita ca o mireasa si vorbesc
in fata oglinzii:
“He-hei, cetateni ai Castaliei!
Am imbatranit fara sa stim mai nimic
despre corabiile in care bunul Dumnezeu
ne-a numarat oasele
– si parca tot sunt putine!
He-hei, cetateni!
Am imbatranit ca niste prosti!
Pielea magarului este scumpa
iar a leopardului nu are cautare.
Uite, eu: femeie frumoasa
eu am o rotula frumoasa
si dintii mei albi nu se mai satura privind-o.
Dar creierul meu frumos?
I-ati cercetat indeaproape invelisul
si in adoratie (se stie!) nu poti ramane multa vreme”,
he-hei, cetateni…
De sapte zile in provincie miezul noptii
ma ademeneste cu sangele ei proaspat.
Noi le vom rupe oasele cu o singuratate feroce.
Le vom aminti de cantecul orb pe care l-au imbratisat
papagalii.
“Noi care nimic n-am avut…”
De sapte zile oglinzile plang pe fata lumii de iarna;
papagalii isi fac cuib in vorbele mele nepamantene;
gura ta alba se masoara cu mine
iar eu imbatranesc intr-o palida furie…
Desigur, capatasem o uriasa forta de
convingere.
(Cumplita anestezie in matasuri japoneze!)
Albeam in fata oglinzii, intindeam o mana,
vorbeam un cuvant, respiram…
– Ca o epoca blanda,
ghemuita in raftul de sus al bibliotecii, spuneai.O noapte tot mai cetoasa.
Un pamant tot mai intunecat.
O femeie tot mai aproape de sine.
MARIANA MARIN………………….
LOVE POEM
I’ve acquired a huge force of conviction.
The old flowered skirt blushes in white and green rooms
and I grow old in a pale rage …
I try a sensible construction in front of the mirror.
For seven days I’ve been talking in front of the mirror.
For seven days I’ve stood painted like a bride and talked
in front of the mirror:
“Hey hey, citizens of Castalia!
We’ve grown old without knowing anything
about the ships in which the good God
counted our bones
– and they still seem to be few!
Hey hey, citizens!
We’ve grown old like some fools!
The donkey’s skin is expensive
and the leopard’s is not sought after.
Look, me: beautiful woman
I have a beautiful patella
and my white teeth can’t get enough of looking at it.
What about my beautiful brain?
You have closely researched its sheath
and in adoration (it is known!) one cannot remain long “,
hey hey, citizens …
For seven days in the province
midnight lures me with its fresh blood..
We’ll break their bones with a fierce loneliness.
We’ll remind them of the blind song that the parrots
embraced.
“We who had nothing …”
For seven days the mirrors have been weeping on the face of the winter world;
the parrots nest in my unearthly words;
your white mouth is measuring against me
and I grow old in a pale rage …
Of course, I’d acquired an enormous force of conviction.
(Terrible anesthesia in Japanese silk!)
I was whitening in front of the mirror, holding out a hand,
speaking a word, breathing …
– Like a gentle age,
crouched on the top shelf of the library, you said.A night growing ever more hazy.
A darkening land.
A woman ever closer to herself.traducere M. M. Biela
ULTIMUL POEM DE DRAGOSTE IN GRADINA DE TRANDAFIR / THE LAST LOVE POEM IN THE ROSE GARDEN
POSTED IN Mariana February 1, 2022
ULTIMUL POEM DE DRAGOSTE IN GRADINA DE TRANDAFIR / THE LAST LOVE POEM IN THE ROSE GARDEN
În grădina de trandafir a spitalului,
printre bucăţi de memorie veselă şi tablete aruncate
ai descoperit (dar vezi, numeşte exact!)
legea deplasării în roiuri a popoarelor vechi,
astfel de rămăşiţe prohibite
din care se vor hrăni într-o zi noile culturi…
Ai privit-o un timp,
ai ascultat-o atentă şi fără prea multă grabă;
şi date fiind inteligenţa ta
şi posibilitatea rapidă de adaptare
ai înţeles: – uite-l, a venit chiar el,
adevărul tras odată de păr şi căzut acum în dizgraţie.
(Stop! Înapoi!
Mărturiseşte întîi ruşinea zilnică din copilărie :
„Mama şi tata erau complexaţi dimineaţa
şi mult prea neruşinaţi înspre seară
(multă lume aştepta atunci războiul!)
şi tocmai de aceea au hotărît
(date fiind inteligenţa mea
şi posibilitatea rapidă de adaptare)
să-mi termin studiile
într-un orăşel de munte, balnear şi departe de casă“).
În grădina de trandafir a spitalului
venise chiar el, adevărul tras la faţă
şi cu ochii plesniţi.
(Reci şi ascuţite fuseseră căile Sale!)
Desigur, să-l privesc!
Desigur, să pun acum mîna pe el!
Să-l înghit cu memoria mea veselă
şi să-i spun: – O, tu cel negru pe dinafară,
dar atît de alb pe dinăuntru! Regele a murit
şi Delfinul este bastard!
Hai, în patria mea luminoasă!
Te vor primi „la o masă lungă şi bogată
aşa după cum este obiceiul prin părţile noastre răsăritene…“
Hai, vino mai bine în patria mea luminoasă!În grădina de trandafir a spitalului
am descoperit legea conservării memoriei vesele,
astfel de adevăruri din care se vor hrăni într-o zi
urmaşii mei, roiurile de cenuşă şi oase…
Dar Tu, Patrie Luminoasă!
E una care uită mai bine decît Tine?
Cîte ziduri ţi-au mai căzut?
Cîţi dinţi?
Şi cîte trupuri tinere se mai zbat
între fălcile Tale celeste?
Cîte orăşele de munte, balneare şi departe de casă?
Şi cîte grădini de trandafir,
în care tinerele omizi visează încă?
Am căutat tot adevărul
şi nicăieri nu l-am văzut mai bine
decît între fălcile Tale celeste!
Nicăieri sufletul meu nu şi-a iubit mai tare coastele!
Şi eu cum să-ţi mulţumesc!
La ce să-ţi folosească Ţie ultimul poem de dragoste
în grădina de trandafir!
Şi memoria mea veselă!
şi deplasarea în roiuri a popoarelor vechi!Ascultă-mă!
Va începe să plouă al dracului de tare
şi se vor îneca pînă şi nenorocitele astea de omizi.Putredă carnea mea.
Negru pămîntul.
MARIANA MARIN………….
The last love poem in the rose garden
In the rose garden of the hospital,
amidst bits of cheerful memory and discarded tablets
you discovered (but see, name it exactly!)
the law of the swarming movement of ancient peoples,
such forbidden remains
from which the new cultures will one day feed…
You’ve watched it for a while,
you listened to it carefully and without too much haste;
and given your intelligence
and the ability to adapt quickly
you understood: – there he is, he came himself,
the truth once pulled by the hair and now disgraced.
(Stop! Back!
Confess first the daily shame of childhood:
“My mother and father had a complex in the morning
and were far too shameless in the evening
(Many people were waiting for the war then!)
and that’s why they decided
(given my intelligence
and the ability to adapt quickly)
to finish my studies
in a small mountain town, spa and away from home ”).
In the rose garden of the hospital
he himself had come, the truth haggard
and with torn eyes.
(Cold and sharp had been His ways!)
Of course, to look at him!
Of course, to lay hands on him now!
To swallow it with my joyful memory
and to tell him: – Oh, thou black outwardly,
but so white on the inside! The king is dead
and the Dolphin is a bastard!
Come, to my bright homeland!
They’ll welcome you “to a long and rich meal
as is the custom in our eastern parts… “
Come on, better come to my bright homeland!In the rose garden of the hospital
I discovered the law of preserving the happy memory,
such truths as will one day feed on
my descendants, the swarms of ashes and bones…
And You, Bright Homeland!
Is there another one who forgets better than Thee?
How many more walls have fallen on you?
How many teeth?
And how many young bodies are still struggling
between Thy heavenly jaws?
How many mountain towns, spas and far from home?
And how many rose gardens,
where young caterpillars still dream?
I’ve searched for the whole truth
and nowhere have I seen it better
than between Thy heavenly jaws!
Nowhere my soul loved its ribs more!
And how can I thank Thee!
What use is the last love poem
in the rose garden for Thee!
And my happy memory!
and the swarming of the ancient peoples!Hear me!
It’s gonna start raining like hell
and drown even the fucking caterpillars.My rotten flesh.
Black the earth.traducere, M. M. Biela
DREPTUL CENUSII / THE RIGHT OF ASH
POSTED IN Mariana January 29, 2022
DREPTUL CENUSII / THE RIGHT OF ASHCapitulez in fata atlazurilor mele fine,
precum pardosul la sange existenta onorabila in mers teapan pe strada
Cine insa ar mai putea descrie tristetea dictatorului
care trezindu-se intr-o dimineata in fata ghilotinei
isi sopteste ingrozit:- Aceasta nu e cu putinta!
si mai tarziu, spaima din ochii supusilor: era dulce otrava…Sunt atat de batrana,
incat evenimentele ma ocolesc cu o precizie dubioasa.
Ghemuita intr-un fotoliu,
degeaba ma mai mir: – De peste douazeci de ani
gustul ceaiului este altul…
Vedeti, parabola isi macina zi de zi dintii
intre doua franghii egale
desi – nici vorba!- noi visam cum nu se poate mai bine
in malul gros din fereastra.Cine insa ar mai putea descrie o duminica neagra,
in care dreptul cenusii ar fi doar un cuvant
peste care s-ar aseza in tacere februarie
(iar ceasurile s-ar rusina “de prea multa apropiere”)
O, cine s-ar mai incumeta…Dar ce sa cautam noi aici, vesele cititor!
Drumul nostru este inchis
si ar fi trebuit sa invatam pana acum
ca orice groapa comuna isi are hazul ei…MARIANA MARIN
………………
THE RIGH OF ASH
I surrender to my fine atlases,
like the panther to blood the honorable existence in a stiff walk on the street
But who else could describe the sadness of the dictator
who, waking up one morning in front of the guillotine,
whispers to himself in horror: – That’s not possible!
and later, the terror in subjects’ eyes: it was sweet the poison …I’m so old
that the events are bypassing me with a dubious accuracy.
Curled up in an armchair,
I wonder in vain:- For over twenty years
the taste of the tea is different …
You see, the parable grinds its teeth day after day
between two equal ropes
although – no way! – we were dreaming as best as possible
in the thick mud of the window.But who could describe a black Sunday,
in which the right of ash would be just a word
over which February would sit in silence
(and the clocks would be ashamed of “too much closeness”)
Oh, who else would dare …But what are we looking for here, happy reader!
Our road is closed
and we should have learned by now
that any common pit has its own fun …traducere, M. M. Biela
NUNTA / THE WEDDING
POSTED IN Mariana January 26, 2022
NUNTA / THE WEDDINGMi-a spus intr-o zi fratele:
– inima mea este o mica femeie…
L-am rugat sa nu creada in micile ei copite de apa.
I-am aratat misterul roscat si de vulpe al oglinzii.
Am baut pentru el, am iubit, am uitat.
Pana cand nebunia mi-a crescut in ochi ca o gheara.
Fratele meu si-a intins disperarea de la un capat la celalalt al orasului
cand tocmai pregateam mancare rosie pentru el
(in casa plina de nuntasi)
Cand tocmai imi prindeam in agrafe mici corbi
cand tocmai orbeamMARIANA MARIN
……………….
THE WEDDING
One day my brother said to me:
– my heart is a little woman …
I asked him not to believe in her little water hooves.
I showed him the reddish and fox mystery of the mirror.
I drank for him, I loved, I forgot.
Until the madness grew in my eyes like a claw.
My brother spread his despair from one end of the city to the other
as I was just preparing red food for him
(in the house full of wedding guests)
When I was just catching small crows in my hairpins
when I was just getting blind
traducere, M. M. Biela
