Claudiu
(Monografie) / (Monograph)
POSTED IN Claudiu April 29, 2023
(Monografie) / (Monograph)Dacă cineva îl plânge pe o distanță mai mică de
cinci sute de stânjeni de locul în care l-au așezat,
există credința că mortul nu va mai încolți.
Cei care, ignorând interdicția străveche,
nu se pot stăpâni și o fac, sunt alungați
din cetate și se transformă pe tăcute
într-o ploaie, într-un animal sfios, fără nume,
într-un tumul la care se reculeg veteranii
întorși din provinciile exterioare.
Viitor, îi spun ei acestui defileu de satâre, dar
și-au asigurat pe ascuns locuri în față
la gala sinuciderii asistate.
Și așteaptă. Așteaptă.Claudiu KOMARTIN
……………….
(Monograph)
If one mourns him within
five hundred fathoms of where they laid him,
there is a belief that the dead will no sprout again.
Those who, ignoring the ancient prohibition,
cannot restrain themselves and do so, are banished
from the city and quietly turn
into a rain, a shy, nameless animal,
a tumulus where the veterans retreat
returned from the outer provinces.
Future, they call this gorge of cleavers, but
they have secretly secured front-row seats
at the assisted suicide gala.
And they wait. They wait.painting, Hugo SIMBERG
trad. M. M. Biela
(Să avem grijă) / (Let’s take care)
POSTED IN Claudiu April 29, 2023
(Să avem grijă) / (Let’s take care)Să avem grijă unii de alții
ca și cum am fi primii și ultimii
disperați care taie noaptea-n bucăți mici
și și-o îndeasă cu nepăsare în cap
au fost amenințări cu întoarcerea armelor
pe drumul dintre vastele apartamente
și non-stopul din fața spitalului de psihiatrie
a fost și-o spuzeală de mărturisiri patetice
apoi stinghereala întreruptă de câteva
doze deschise-n același timp
și râsul nechezatul familiar al celor pe care
ai putea până și să-i iubești
marii arși ai delicateții pe care poezia n-o cruță
nu vor recunoaște nimicClaudiu KOMARTIN
………………..
(Let’s take care)
Let’s take care of each other
as if we were the first and the last
desperadoes to cut the night into tiny pieces
and carelessly stuff it into our heads
there have been threats to turn guns
on the road between the vast apartments
and the non-stop in front of the psychiatric hospital
there’s been a lot of pathetic confessions
and then the awkwardness interrupted by several
opened cans at the same time
and the familiar laughter neigh of those
you might even love
the great burnt of delicacy that poetry does not spare
will admit nothing
painting, Boris LURIE
trad. M. M. Biela
STIU CA MA URMARESC / I KNOW THEY FOLLOW ME
POSTED IN Claudiu February 22, 2023
STIU CA MA URMARESC / I KNOW THEY FOLLOW ME
Știu că mă urmăresc orgolioase
când umblu printre ele, poate fluierând încet,
poate ca un hoinar, cu mâinile în buzunare,
cu șapca lăsată într-o parte
și mă descoperă puțin mai ostenit, puțin mai resemnat
pe mine, cel desemnat să ducă vorba
despre strânsoarea zilelor de luni
și stolul de imagini în care se mistuie cuvintele
(odată am pătruns într-o copertă și-am lâncezit
acolo până la următoarea întruchipare a
unui poem ce nu se mai sfârșea).Cine sunt eu să mă examinez prin ochii lor
când ele nici n-au ochi, ci doar privire,
și au privire pentru că-s privite,
când au fost cărți pe care le-am iubit
doar fiindcă presimțeam că au o viață dublă,
se întorceau spre mine ca florile
spre soare când le citește răbdător din trubaduri,
pufnind în barbă când dă iar
de versul ce conține cheia
enigmei și-a luminii din care ne-nfruptăm
deodată sau pe rând?Când rândurile se sfârșesc, începe spațiul alb,
unde ecou și cicatrice sunt răstălmăcite
în orice carte făcută să acomodeze
pepite smulse din vis, năluciri topite în viraj expansiv;
mâna se întinde spre obiecte ca-nspre alte
mâini – dar se oprește-n aer,
iar nemișcarea asta lămurește formele
și foamea de spațiu a creierului-teseract.
Surprinși în act, urcând vom recunoaște
în câte jucăușe plăsmuiri putem renaște.
Claudiu KOMARTIN
………………………………………I KNOW THEY FOLLOW ME
I know they follow me proudly
as I walk among them, perhaps whistling softly,
perhaps like a vagrant, hands in pockets,
cap cocked to one side
and they find me a little more weary, a little more resigned
me, the one assigned to carry the word
about the tightness of the Mondays
and the thicket of images in which words are consumed
(once I got into a cover and languished
there until the next incarnation
of a never-ending poem).Who am I to examine myself through their eyes
when they don’t even have eyes, only looks,
and they have looks because they are looked at,
when they were books I loved
only because I sensed they had a double life,
they turned towards me like flowers
towards the sun when he reads them patiently from the troubadours,
snorting into his beard as he finds again
the line that holds the key
to the enigma and the light from which we feast
all at once or in turn?When the lines end, the white space begins,
where echo and scar are twisted
into any book made to accommodate
nuggets plucked from dream, musings melted into expansive turn;
the hand reaches for objects like for others
hands – but stops in mid-air,
and this stillness clarifies the shapes
and the space hunger of the tesseract brain.
Caught in the act, climbing up it shall be shown
the many playful shapes we can be reborn.
trad. M. M. Biela
cine îmbătrânește cu noi / who grows old with us
POSTED IN Claudiu July 26, 2022
cine îmbătrânește cu noi / who grows old with uscine îmbătrânește cu noi
îmbătrânește împotriva noastră
și cine a murit prea devreme
tot împotriva noastr-a murit
„ia uneltele din copârșeu și-ntoarce mortul
cu gura în jos” –
dar ce ne facem cu pletora asta de vii cărora
totul li se cuvine?ce să-nțeleg din toate parastasele și prohodurile care
se îndesesc în mine ca disperarea
de a fi tată, ca disfagia, ca blocajele pe care le credeam
acum zece ani tot ce
poate să fie mai rău? poezia s-a retras în nișele antrenatei
răbdări
sau toți țăcăniții înghesuiți în mine
știu mai mult, dar n-ar împărtăși
nici de-ai dracului?
eu am vrut să împărtășesc totul cu orișicine,
o să mă mut de mâine pe instagram
unde nu-i nici întristare nici suspin
ci peregrinare fără sfârșit de imagini din care se-ngrașă
ca o turmă de porci nesățiosul ego.unde ești tu pocitanie care-n parcul cu buruieni
crescute de-a valma
rânjind mi-ai prevestit printre leagăne și învârtitori gârbovite
o viață în divorț cu realul?
unde ești grădină ocrotitoare, unde e scrisul compulsiv
care ar fi trebuit să justifice
totul? sau poate n-am tras încă îndeajuns?
nel mezzo del cammin mi se părea că n-am cum să duc,
ani buni mai târziu, când pricep în sfârșit că rasa mea a
dereglat termostatul,
îmi vine să plâng în pumni pentru toți copiii ăștia pe care știu
că nu am cum să-i salvez.cine îmbătrânește cu noi
îmbătrânește împotriva noastră
și cine a murit prea devreme
tot împotriva noastr-a murit –
străbunica descânta de deochi, de spăriet, de strâns,
de frigări, de cârtiță, de bubă neagră, de plânsori și de
soare-în-cap, versurile mele plonjate nu ascund și nu vindecă
de nimic. biografie, munci și zile,
văgăuni abandonate de zeu –
și eu, în nopți ca asta, dac-oi fi știut vreodată
mai bine de-atât, acum nu mai știu,
după atâtea cacealmale, evaziuni, pretinse descâlciri, nu,
nu mai pot.
Claudiu KOMARTIN
…………………………………who grows old with us
grows old against us
and who died too soon
died also against us
“Take the tools from the coffin and turn the dead
face down” –
but what do we do with this plethora of the living
to whom everything is due?what am I to make of all the wakes and burials
that are stuffing themselves inside me like the despair
of being a father, like dysphagia, like the blockages that I thought
ten years ago were all
that could be worse? Has poetry retreated into the niches of the trained
patience
or do all the nutcases crammed into me
know more, but wouldn’t goddamned
share?
I wanted to share everything with everyone,
I’m moving tomorrow to instagram.
where there’s no sorrow and no sighing
but an endless pilgrimage of images from which the insatiable ego
is fattening like a herd of swine.where are you slimebag who in the park with weeds
all grown in a heap
smirking you foretold me among swings and crippled whirligigs
a life divorced from the real?
where are you protective garden, where the compulsive writing
that should have justified
everything? Or maybe I just haven’t had enough yet?
nel mezzo del cammin it seemed hopeless to me,
years later, when I finally realized that my race had
messed up the thermostat,
I feel like crying my eyes out for all these kids I know
I have no way to save.who grows old with us
grows old against us
and who died too soon
died also against us –
my great-grandmother used to dispel the evil eye, the fright, the black magic,
the evil love, the mole, the dark sore, the weeping and
the sunstroke, my plunging verses do not hide and do not heal
anything. biography, labors and days,
god-forsaken hollows –
and I, on nights like this, if I ever knew
better than that, now I know no more,
after so many bluffs, evasions, alleged disentanglements, no,
I no longer can.
image: Mihai CRISTE
trad. M. M. Biela
Poem
POSTED IN Claudiu July 12, 2022
PoemAu îmbătrânit Le Grand Professeur, Visătorul,
Regina de Pică și Măcelarul-cel-blând,
favoriții muzelor și ai birtașilor din
Alexandria și din Taipei
dinainte de prăbușirea drahmei
și de sinuciderea surorilor Trung.
Inimi zbârcite de poeți fataliști,
de urmași de robi și chivuțe
peste care a plouat cu viziuni și manii –
ăia care sapă o viață întreagă
excavând camioane întregi de lignit,
munți de vorbe restituite limbariței colective
fără grija de a nu perturba somnul
statuilor uleioase,
și pe deasupra cu o răsplată de râsul curcilor.
Fiecare dintre ei a tras din greu la forja expresiei
și totuși gelozia le-a întunecat
deseori mințile, i-a făcut nemiloși și fragili,
porțelanuri cu fantezii violente.
Săvârșim până și-n scris toate sălbăticiile
posibile
și ne mirăm că mai suntem (crezuți).
Șubrezitoare invazii de realitate,
când se știe că ar trebui să te ferești
de autosabotarea constantă a celui
obsedat de limitele propriei ficțiuni.
Naufragiații visează la nava
salvatoare, dar de fapt nu ar
mai pleca nicăieri –
cine îi poate învinui
cu atâtea ciozvârte de aripi vândute drept
aparate de zbor pentru cei spetiți?
Dar piruetele memorabile se fac numai
pe marginea prăpastiei –
am învățat-o de la
cei mai sclipitori morți înainte de vreme:
poate o să-i reîntâlnesc pe plaja
de la 2 mai
jucând table și bârfindu-i tandru
pe toți puștii ăștia care cred că
literatura începe cu ei.
Și eu am crezut că-ncepe cu mine,
zi tu ceva mai caraghios de atât.
Mușețel, lavandă și floarea-soarelui,
în lanurile acestea se coace răbdarea
de a locui o singurătate macerată de năluciri,
și peste paginile trecute prin foc
un ochi pare că se deschide
ca repede să se închidă la loc.
CLAUDIU KOMARTIN……………..
Le Grand Professeur, the Dreamer,
the Queen of Spades and the Gentle-Butcher have aged,
the favorites of the muses and bartenders of
Alexandria and Taipei
before the collapse of the drachma
and the suicide of the Trung sisters.
The wrinkled hearts of fatalistic poets,
of the descendants of slaves and gypsy white-washers
rained down with visions and manias –
those who dig a lifetime
scooping truckloads of lignite,
mountains of words restored to the collective prattle
without worrying about disturbing the sleep
of oily statues,
and with a laughable reward to boot.
Each of them has toiled at forging the expression
yet jealousy has darkened often
their minds, made them ruthless and fragile,
porcelains with violent fantasies.
We commit even in writing all savagery
possible
and wonder that we still are (believed).
Shaky invasions of reality,
when it’s known that you should beware
of the constant self-sabotage of the one
obsessed with the limits of its own fiction.
The stranded dream of the rescue-ship
but they wouldn’t actually
go anywhere –
who can blame them
with so many chunks of wings sold
as flying machines for the down-and-out?
But the memorable pirouettes are only made
on the edge of the precipice –
I’ve learned it from
the most brilliant dead before their time:
maybe I’ll meet them again on the beach
of 2 May
playing backgammon and gossiping tenderly
about all these kids who think
literature begins with them.
I also thought it started with me,
say something funnier than that.
Chamomile, lavender and sunflower,
in these fields the patience
to inhabit a loneliness macerated by delusions is ripening,
and over the pages passed through the fire
an eye seems to open
only to quickly close again.
image: Mihai CRISTE
trad. M. M. Biela
secvențe / footage
POSTED IN Claudiu June 12, 2022
secvențe / footage
Undeva în Kreuzberg, un om
se ascunde de Sultanul Somnului.Matthew Sweeney
am tras în piept aerul cartierelor unde orice tentativă de a vorbi îngrașă armate de microbi răbdători
carmangeriile deschise non-stop te vor convinge că cineva ne mai acordă o șansă la transcendență
oriunde și-ar așeza păturica, ei știu că nu poate urma decât un picnic pe mormântul cuiva
foarte aproape de locul în care a curs sânge,
o fetiță blondă se juca de-a v-ați ascunselea cu porumbeiiun satelit pierdut de o jumătate de secol a-nceput să emită cerând să afle dacă e adevărat că ne-am căsăpit între timp
dedesubtul lucrurilor pulsația unei glande
înfășurate-n drapelul celui pe care am încercat să-l uităm„iarna s-a desfășurat fără teamă au avut loc ieșiri
dese din cetățui fiecare s-a apărat prin mijloace proprii”
• Tacitus, Agricola, XXII.3
în depărtarea ofilită a periferiei, cineva își lipise nasul de vitrina plină cu delicatese de la Mefisto
și toate se petreceau în somnul unui om din Berlin
CLAUDIU KOMARTIN
……………..footage
Somewhere in Kreuzberg, a man
is hiding from the Sultan of Sleep.Matthew Sweeney
I’ve sucked in the air of neighborhoods where any attempt to speak fattens armies of patient microbes
the steakhouses open non-stop will convince you that someone still gives us a chance at transcendence
wherever they lay their blankie, they know that there can only be a picnic on someone’s grave
very close to where the blood has flowed,
a little blonde girl playing hide-and-seek with pigeonsa satellite lost for half a century has begun to broadcast asking
if it’s true that we’ve offed each other in the meantimeUnderneath things the throbbing of a gland
wrapped in the flag of the one we tried to forget“winter went on without fear there were frequent outings
from the fortress, each defended himself by his own means.”
– Tacitus, Agricola, XXII.3
in the withered distance of the outskirts, someone had stuck his nose to the window
full of Mephisto’s delicaciesand it was all happening in the sleep of a man from Berlin
trad. M. M. Biela
NICI ASTAZI / EVEN TODAY
POSTED IN Claudiu January 19, 2022
NICI ASTAZI / EVEN TODAY
Nici astăzi nu ne-am spus vreo vorbă liniștitoare
nici astăzi soarele nu a fost blând
cu pitbulii muribunzi
a trecut vremea când foamea ne râcâia măruntaiele
și credeam că tăcerea ne va face iarăși vizibili
prin canioanele diferitelor
forme de fetișism ale minții
degetele mele mânjite de orez cu lapte de-abia
se abțin să-ți atingă bărbia
gorile cu semiautomate au pătruns în orașe
aici doar sudoare și trepidație maldăre de eroism
cabotin
întreabă-mă de câte ori nu m-am gândit
la tine în felul ăla
întreabă-mă cât de mult chili pun în mâncarea
asta de oameni înrăiți care
nu mai așteaptă nimic.CLAUDIU KOMARTIN
…………..EVEN TODAY
Even today we haven’t said a reassuring word
even today the sun wasn’t kind
with the dying pit bulls
gone are the days when hunger gnawed at our entrails
and we thought silence would make us visible again
through the canyons of different
fetishism of the mind
my rice-milk-stained fingers barely
refrain from touching your chin
gorillas with semi-automatics have entered the cities
here only sweat and trembling piles of cabotin
heroism
ask me how many times I haven’t thought
of you like that
ask me how much chili I put in this food
of hardened people waiting
for nothing.
traducere, M. M. Biela
AS FI VRUT SA O PRIVESC IN OCHI / I’D HAVE LIKED TO LOOK HER IN THE EYE
POSTED IN Claudiu December 27, 2021
AS FI VRUT SA O PRIVESC IN OCHI / I’D HAVE LIKED TO LOOK HER IN THE EYE
Aș fi vrut să o privesc în ochi
în timp ce îi spun cu accentul meu de estic perfid
Hier bei euch ist schon Frühling geworden, însă ochelarii de soare ai Brunhildei
de pe banca din fața mea
nu le divulgau nici forma, nici culoarea irisului, nici scânteia pe care i-o ghiceam în privire
și despre care un medieval susținea că e semn cert al fărâmei de divinitate
din noi,
la fel de personală și de inconfundabilă ca amprenta
sau ca furtuna de linii din palmă, iar lumina îi încâlcea părul,
îi ronțăia lobii urechilor,
prelingându-se pe fâșia gaza a culoarului dintre noi – metroul a intrat în tunel
și un curent i-a ridicat în aer o șuviță blonzie, gulerul paltonului,
viața de iubită secretă a unui spion rus – metroul a intrat în tunel
și mi-am ținut respirația câteva zeci de secunde știind că mereu intrăm
și ieșim de acolo.
CLAUDIU KOMARTIN…………………
I’D HAVE LIKED TO LOOK HER IN THE EYE
I’d have liked to look her in the eye
as I’d tell her in my accent of a perfidious Eastern
Hier bei euch ist schon Frühling geworden, but Brunhilda’s sunglasses
on the bench in front of me
didn’t reveal the shape, the iris color nor the glint I used to see in her eyes
and which a medievalist claimed to be a sure sign of the shred of divinity
within us
as personal and unmistakable as the imprint
or the storm of palm lines, and the light tangled in her hair,
gnawing at her earlobe,
dripping on the gaza strip of the aisle between us – the subway entered the tunnel
and a current lifted a blondish lock of hair into the air, the collar of her coat,
the life of a secret lover of a Russian spy – the subway entered the tunnel
and I held my breath for a few tens of seconds knowing that we always go
in and out of there.traducere, M. M. Biela
AR TREBUI POATE / PERHAPS WE SHOULD
POSTED IN Claudiu December 17, 2021
AR TREBUI POATE / PERHAPS WE SHOULDAr trebui poate să fim mai blânzi cu animalul de pradă ce ni se așază alături și schelălăie încetișor, căutând
să ne-nvețe limba.
I-am distrus habitatul și el încă acceptă. Iubește. Răbdător stă la pândă.Cele două inimi pe care felina Moldova le-a simțit bătând în tine
când ți s-a încolăcit în poală și a-nceput să toarcă, Anastasia,
sunt poemul despre viitor
pe care sângele tău și al copilului nostru pompând îndârjit mi l-a susurat la ecografie,
în vreme ce corpul tău tânăr își împlinea al doilea țel de după acela
de a mă iubi și de a-mi pune în lumină calitățile umane adesea umbrite de eul prea îndărătnic,făcându-mă să zâmbesc ca un sărman cu duhul rămas extatic în piațetele aglomerate
și în intersecții,
întârziind, amânând, încercând să fac acest moment al nostru nesfârșit și intraductibil.
CLAUDIU KOMARTIN………………
PERHAPS WE SHOULD
Perhaps we should be gentler with the predator that sits next to us and squeals softly, trying
to learn our language.
We destroyed its habitat and it still accepts. It loves. Patiently is lying in wait.The two hearts that the feline Moldova felt beating in you
as it curled up in your lap and began to purr, Anastasia,
are the poem about the future
that your blood and our baby’s pumping fiercely whispered to me at the ultrasound,
while your young body was fulfilling its second goal after the one
of loving me and bringing out my human qualities often overshadowed by the too stubborn self,making me smile like a foul left ecstatic in the crowded squares
and intersections,
delaying, postponing, trying to make this moment of ours endless and untranslatable.
traducere, M. M. Biela
Nu am să te mai hrănesc, așa cum te-am obișnuit. / I will no longer feed you, as I got you used to it.
POSTED IN Claudiu November 15, 2021
Nu am să te mai hrănesc, așa cum te-am obișnuit. / I will no longer feed you, as I got you used to it.Nu am să te mai hrănesc, așa cum te-am obișnuit.
Pentru o vreme voi fi plecată într-o țară
unde cei bogați nu beau șampanie din protezele veteranilor nici politicienii nu țin la spate cuțitul de măcelar
în timp ce-ți vorbesc mieros despre inechitate.Va trebui să te descurci singur
să fii mai departe victima indignată
care se plânge mulțimii, care pozează și râgâie emfatic ca o tragediană a show-urilor televizate,
să fii cel care-și vântură bubele
spre dezgustul și umilința celorlalți,
pe fundal de harfe și clopoței experimentali.Da, țara e pustiită de bune-intenții,
iar ticăloșia rămâne cea mai prețuită artă
de către acest popor de păstârnaci democrați – însă tu să te ții tare și să ai grijă de tine
chiar dacă porți cămașa tatălui tău și nasturii de os de la butoniere
îți amintesc că nici unul dintre noi nu e mult mai mult dedesubtul cărnii.
CLAUDIU KOMARTIN
………………….
I will no longer feed you, as I got you used to it.I will no longer feed you, as I got you used to it.
For a while I will be gone to a country
where the rich don’t drink champagne from veterans’ dentures, nor do politicians hold back the butcher’s knife
while talking sugary to you about inequity.You’ll have to fend for yourself
to continue to be the outraged victim
who complains to the crowd, who poses and belches emphatically like a tragedian on TV shows,
to be the one to vent his swellings
to the disgust and humiliation of others,
against the background of harps and experimental bells.Yes, the country is ravaged by good intentions,
and wickedness remains the most cherished art
by this people of democratic parsnips – but you have to stand firm and take care of yourself
even if you wear your father’s shirt and the bone buttons on the buttonholes
remind you that none of us are much below the flesh.
traducere, Maria Magdalena Biela
