classic poetry
Elegia yksinäisyydelle / Elegia singurătatii / Elegy to loneliness
POSTED IN classic poetry, translated Finnish-Romanian July 31, 2022
Elegia yksinäisyydelle / Elegia singurătatii / Elegy to lonelinessYksin oot sinä, ihminen, kaiken keskellä yksin,
yksin syntynyt oot, yksin sa lähtevä oot.
Askelen, kaksi sa luulet kulkevas rinnalla toisen,
mutta jo eelläs hän on taikka jo jälkehes jäi,
hetken, kaksi sa itseäs vastaan painavas luulet
ihmisen, kaltaises — vierasta lämmititkin!
Silmää löytänyt et, joka vois sun katsehes kestää,
kättä sa et, joka ei liukunut luotasi pois.
Kylmä on ystävän mieli ja kylmä on armahan rinta.
Huulet liikkuvat vain, rinta on liikkumaton.
Leikkihin kumppanin löydät, et toden riemuhun, tuskaan.
Hiipua yksikseen tuntehes polttavin saa.
Ystävän, armaan vain oma kaipuus sulle on luonut,
houreen, jok’ katoaa, kun sitä kohti sa käyt.
Niin olet yksin, sa ihminen, yksin keskellä kaiken,
yksin syntynyt oot, yksin sa lähtevä oot,
yksin erhees kätket ja yksin kyyneles itket.
Ainoa uskollinen on oma varjosi vain.Antero Koskenniemi
……………………………
Elegia singurătatii
Singur ești tu, omule, printre toate esti singur,
Singur te-ai născut, te vei duce singur.
Un pas, doi, crezi că mergi cu cineva alături,
deja insa te-a depasit, ori ti-a ramas in urma,
pentr-o clipă sau două crezi că imbratisezi
un alt om ca tine — ins-un străin la piept ai încălzit!
N-ai aflat ochi care să suporte a te vedea,
nici mână care să nu fuga de tine.
Rece-i mintea unui prieten și rece-i pieptul iubit.
Buzele mișcă doar, pieptul e neclintit.
Partener de joc gasesti, nu pentru-a adevarului bucurie, amar.
Cea mai arzătoare emoție-ti va muri in zadar.
Prieten, iubit, doar propriul tau dor i-a creat
iluzie ce dispare cand te-ai apropiat.
Astfel, singur esti, omule, printre toate esti singur,
singur te-ai născut, te vei duce singur,
singur îți ascunzi greșelile și îți plângi singur lacrimile.
Credincioasa mereu ti-e doar propria umbră.………………………………..
Elegy to loneliness
Lonely are you, man, among all lonely,
lonely you were born, lonely you’ll be going.
A step or two you think walking with someone at your side,
but already he’s gone ahead or he is left behind,
a moment or two you think you hold
another, like you – but a stranger you’ve warmed!
You did not find eyes that could bear seeing you,
nor a hand that would not slide away from you.
Cold is the friend’s mind, the beloved soul’s cold.
Only lips moving are, merciless is the soul.
A playmate you find, not for truth’s joy or pain
your most ardent emotion must die in vain.
The friend, the beloved, only your own longing has created for
your delusion, that vanishes when you come close to.
So, lonely are you, man, among all lonely,
lonely you were born, lonely you’ll be going.
lonely you hide your faults and weep your tears lonely
always faithful to you is your own shadow only.
trad. M. M. Biela
A TUTTE LE DONNE / TO ALL WOMEN / TUTUROR FEMEILOR
POSTED IN classic poetry July 24, 2022
A TUTTE LE DONNE / TO ALL WOMEN / TUTUROR FEMEILORFragile, opulenta donna, matrice del paradiso
sei un granello di colpa
anche agli occhi di Dio
malgrado le tue sante guerre
per l’emancipazione.
Spaccarono la tua bellezza
e rimane uno scheletro d’amore
che però grida ancora vendetta
e soltanto tu riesci
ancora a piangere,
poi ti volgi e vedi ancora i tuoi figli,
poi ti volti e non sai ancora dire
e taci meravigliata
e allora diventi grande come la terra
e innalzi il tuo canto d’amore.Alda MERINI
…………………
TO ALL WOMEN
Frail, opulent woman, matrix of paradise
you are a speck of guilt
even in the eyes of God
despite your holy wars
for emancipation.
They smashed your beauty
and there remains a skeleton of love
that still cries out for vengeance
and only you can
still cry,
then you turn around and still see your children,
then you turn around and you still can’t say
and you keep silent in wonder
and then you become as big as the earth
and you raise your song of love.………………..
TUTUROR FEMEILOR
Femeie fragilă, opulentă, matrice a raiului
ești un graunte de vinovăție
chiar și în ochii lui Dumnezeu
în ciuda războaielor tale sfinte
pentru emancipare.
Ți-au sfărâmat frumusețea
și a rămas un schelet al iubirii
care tot strigă după răzbunare
si numai tu poti
încă plânge,
apoi te întorci și îți vezi copiii din nou,
apoi te întorci și tot nu poți spune
si taci de mirata
și atunci devii mare cât pământul
și îți înalți cântecul de iubire.
trad. M. M. Biela
MARIA MAGDALENA I JA / MARY MAGDALEN AND I / MARIA MAGDALENA SI EU
POSTED IN classic poetry July 6, 2022
MARIA MAGDALENA I JA / MARY MAGDALEN AND I / MARIA MAGDALENA SI EU
Siedem duchów nieczystych Marii Magdaleny
Wygnanych z niej modlitwą przez Nauczyciela
Unosi się w powietrzu lotem nietoperzy,
Podczas gdy ona, z jedną nogą podwiniętą,
Drugą zgiętą w kolanie, siedzi zapatrzona
W wielki palec jej stopy i rzemień sandału
Jak gdyby po raz pierwszy dziw taki widziała.
Jej włos kasztanowaty zwija się w pierścienie
I okrywa jej plecy, silne, prawie męskie,
Kładąc się na ramieniu w ciemno-modrej sukni,
Pod którą nagość jej fosforyzuje.
Twarz jest cięŜkawa, szyja głos matowy,
Niski, jakby ochrypły, przygotowująca.
Ale nie powie nic. Na zawsze pomiędzy
śywiołem cielesności i drugim Ŝywiołem,
Nadzieją, tak zostanie, a w kącie obrazu
Inicjały malarza, który jej poŜądał.Berkeley, 1985
……………….MARY MAGDALEN AND I
The seven unclean spirits of Mary Magdalen
Chased from her by the Teacher with his prayer
Hover in the air in a bat-like flight,
While she, with one leg folded in,
Another bent at the knee, sits staring hard
At her toe and the thong of her sandal
As if she had just noticed such an odd thing.
Her chestnut-brown hair curls in rings
And covers her back, strong, almost virile,
Resting on her shoulder, on a dark-blue dress
Under which her nakedness phosphoresces.
The face is heavyish, the neck harboring
A voice that is low, husky, as if hoarse.
But she will say nothing. Forever between
The element of flesh and the element
Of hope, she stays still. At the canvas’s corner
The name of a painter who desired her.
Czesław Miłosz……………….
MARIA MAGDALENA SI EU
Cele sapte duhuri ale Mariei Magdalena
Alungate din ea de-Invatator pring ruga
Plutesc prin aer ca-ntr-un zbor de lilieci in fuga,
În timp ce ea, c-un picior indoit,
Celălalt, ingenuncheat, stă privind
Degetul de la picior, al sandalei șnur
De parcă tocmai ar fi observat o minune-mprejur.
Părul ei castaniu in inele se-onduleaza
Pe spatele puternic, aproape barbatesc,
Odihnindu-se pe umar, pe-o rochie albastra,
Sub care goliciunea-i e fosforescenta.
Fața-i este grava, gatul adapostind
O voce atat de joasa-ncat pare răgușita.
Dar ea nimic nu spune. Pe veci ea va ramane
Intre doua-elemente, dorinta si speranta,
Neclintita. Si in colțul panzei
Numele unui pictor care a dorit-o.
trad. M. M. Biela
SPOTKANIE / ENCOUNTER / INTALNIRE
POSTED IN classic poetry July 5, 2022
SPOTKANIE / ENCOUNTER / INTALNIRE
Jechaliśmy przed świtem po zamarzłych polach,
Czerwone skrzydło wstawało, jeszcze noc.I zając przebiegi nagle tuŜ przed nami,
A jeden z nas pokazał go ręką.To było dawno. Dzisiaj juŜ nie Ŝyją
Ni zając, ani ten co go wskazywał.Miłości moja, gdzieŜ są, dokąd idą
Błysk ręki, linia biegu, szelest grud —
Nie z Ŝalu pytam, ale z zamyślenia.
Wilno, 1936
Czesław Miłos……………………
ENCOUNTER
We were riding through frozen fields in a wagon at dawn.
A red wing rose in the darkness.And suddenly a hare ran across the road.
One of us pointed to it with his hand.That was long ago. Today neither of them is alive,
Not the hare, nor the man who made the gesture.O my love, where are they, where are they going
The flash of a hand, streak of movement, rustle of pebbles.
I ask not out of sorrow, but in wonder.Wilno, 1936
translated by Czesław Miłos
………………..
INTALNIRE
Am condus ‘naintea zorilor peste câmpurile-nghețate,
O aripa roșie se trezea, era inca noapte.Și deodata-un iepure calea-n fuga ne-a taiat,
Unul dintre noi cu mana l-a arătat.Asta a fost demult. Azi nu mai sunt
Nici iepurele, nici cel ce gestul a facut.Iubirea mea, unde sunt si-ncotro merg inca
Un flash al mâinii, un zvacnet, foșnetul bulgărilor de pamant –
Nu din durere-ntreb ci din gandire-adanca.
trad. M. M. Biela
OFFERTA A UNA TOMBA / OFFER TO A TOMB / OFRANDA LA UN MORMANT
POSTED IN classic poetry June 24, 2022
OFFERTA A UNA TOMBA / OFFER TO A TOMB / OFRANDA LA UN MORMANT
Dall’alto mi hai mostrato,
un po’ fuori della frana ruinosa di case,
un additare nero di cipressi
saettati attraverso l’azzurro
a custodire
i marmi bianchi del cimitero.
Ho pensato ad una tomba
che non ho mai veduta
e mi è sembrato
di deporvi in quell’istante,
con trepido cuore a fior di mani,
un vivo fascio
di garofani rossi.ANTONIA POZZI
……………..OFFER TO A TOMB
From above you showed me,
not far beyond the ruined landslide of houses,
a black pointing of cypresses
darted through the blue
to guard
the white marbles of the cemetery.
I thought of a grave
I’ve never seen
and it seemed to me
that in that instant I’d lay there
with a trembling heart in my hands,
a lively bundle
of red carnations.……………..
OFERTA LA UN MORMANT
De sus mi-ai arătat,
nu departe de alunecarea ruinatoare a caselor,
un punct negru de chiparoși
sagetand azurul
ca un gardian
al marmurei albe a cimitirului.
M-am gândit la un mormânt
pe care nu l-am văzut niciodată
și mi s-a părut ca asez,
în acea clipa,
cu inima tremurândă in maini,
un mănunchi viu
de garoafe roșii.trad. M. M. Biela
BELLEZZA / FRUMUSEŢE / BEAUTY
POSTED IN classic poetry June 23, 2022
BELLEZZA / FRUMUSEŢE / BEAUTYTi do me stessa,
le mie notti insonni,
i lunghi sorsi
di cielo e stelle – bevuti
sulle montagne,
la brezza dei mari percorsi
verso albe remote.Ti do me stessa,
il sole vergine dei miei mattini
su favolose rive
tra superstiti colonne
e ulivi e spighe.Ti do me stessa,
i meriggi
sul ciglio delle cascate,
i tramonti
ai piedi delle statue, sulle colline,
fra tronchi di cipressi animati
di nidi –E tu accogli la mia meraviglia
di creatura,
il mio tremito di stelo
vivo nel cerchio
degli orizzonti,
piegato al vento
limpido – della bellezza:
e tu lascia ch’io guardi questi occhi
che Dio ti ha dati,
così densi di cielo –
profondi come secoli di luce
inabissati al di là
delle vette –
ANTONIA POZZI………………
FRUMUSEŢE
Iti dau eu insami,
insomniacele mele nopți,
înghiţiturile lungi
de cer și stele – baute
pe munti,
briza mărilor calatoare
spre zari depărtate.Iti dau eu insami,
soarele feciorelnic al dimineților mele
pe tarmuri fabuloase
printre coloanele vestigii
și măslini și spice.
Iti dau eu insami,
amiezile
pe geana cascadei,
apusurile
la poalele statuilor, pe dealuri,
printre trunchiuri de chiparoși insufletiti
de cuiburi –Și tu primeste minunea
fapturii mele,
tremurul meu de tulpina
vie în cercul
orizonturilor,
înclinata vântului
limpede – al frumusetii:
și lăsa-ma să privesc acești ochi
pe care Dumnezeu ti i-a daruit,
atât de plini cu cer –
adânci precum veacuri de lumină
scufundati dincolo
de piscuri –………………
BEAUTY
I give you myself,
my sleepless nights,
the long sips
of sky and stars – drunk
on the mountains,
the breeze of the seas traveled
towards distant dawns.I give you myself,
the virgin sun of my mornings
on fabulous banks
between surviving columns
and olive trees and spikes.I give you myself,
the afternoons
on the edge of the falls,
the sunsets
at the foot of the statues, on the hills,
among the trunks of cypresses animated
by nests –And you welcome the wonder
of my being,
my trembling of a stem
living in the circle
of horizons,
bent in the limpid wind
– of beauty:
and you let me look at these eyes
that God gave you,
so dense with sky –
as deep as ages of light
sunk beyond
the peaks –Painting: MIHAI CRISTE
trad. M. M. Biela
VOYUER INVOLONTARIO / INVOLUNTARY VOYUER / VOYUER INVOLUNTAR
POSTED IN classic poetry June 23, 2022
VOYUER INVOLONTARIO / INVOLUNTARY VOYUER / VOYUER INVOLUNTARE quando mi annoio può accadermi
di guardare con molta attenzione
l’oggetto che ho davanti
per esempio questo posacenere.
E mi sembra, rappresentandomelo
così ravvicinato, che mi nasca un
certo rapporto con ciò che osservo,
un non so che di sentimentale e di affettivo,
simile alla gratitudine o alla riconoscenza,
che finalmente me lo palesa come qualcosa
non più estraneo. Così benedico quel piattino
che raccoglie le ceneri senza spanderle in giro,
e mi fa tanta simpatia che quasi quasi
gli getterei un osso, un cioccolatino.
E così mi nascono affetti con gli oggetti.
Ora il posacenere mi farebbe soffrire
se venisse maltrattato o trascurato.
Per noia son diventato voyeur innamorato di tutto.
Coi sensi mai sazi di amore anche per ciò che l’occhio
detesta e sorvola. Ne soffro ma almeno non mi annoio.
Questo talvolta accade: inciampare in un
ciottolo e sentirsi pietra, punti da un rovo
divelto e divenire spine, poi foglia e nuvola.
E non solo per un gioco del sangue.
PIERO LO IACONODipinto surrealista dell’artista rumeno MIHAI CRISTE, “Perpetuance of vice”
……………..INVOLUNTARY VOYUER
And when I get bored it may happen
to look very carefully
the object in front of me
for example this ashtray.
And it seems so close to me, representing it
that a certain relationship
is born in me with what I observe,
an I do not know sentimental and affective,
similar to thankful or gratitude,
that finally reveals it to me as something
no longer a stranger. So I bless that saucer
who collects the ashes without spreading them around,
and it makes me so much sympathetic that almost almost
I’d throw it a bone, a chocolate.
And so I am born with affections with objects.
Now the ashtray would make me suffer
if it was mistreated or neglected.
Out of boredom I became a voyeur in love with everything.
With the senses never satiated with love even for what the eye
detests and overlooks. I suffer from it but at least I don’t get bored.
This sometimes happens: tripping over a
pebble and feeling like a stone, stung by a torn bramble
and becoming thorns, then leaf and a cloud.
And not just for a game of blood.
PIERO LO IACONOSurrealist painting by the Romanian artist MIHAI CRISTE, “Perpetuance of vice”
……………..
VOYUER INVOLUNTAR
Și când mă plictisesc se poate întâmpla
să ma uit foarte atent
la obiectul din fața mea
de exemplu această scrumieră.
Și mi se pare, reprezentându-mi-o
atât de aproape, ca se naste in mine
o anumită relație cu ceea ce observ,
un nu stiu ce sentimental și afectiv,
similar cu multumirea sau recunoștința,
care, în cele din urmă mi-o dezvakuie ca pe ceva
ce nu mai este străin. Așa că binecuvântez farfuria aceea
care adună cenușa fără să o împrăștie,
și îmi provoaca atâta simpatie încât aproape
I-aș arunca un os, o ciocolată.
Și așa mă nasc cu afecțiune pentru obiecte.
Acum scrumiera m-ar face să sufăr
dacă ar fi maltratată sau neglijată.
Din plictiseală am devenit un voyeur îndrăgostit de toate.
Cu simțurile niciodată săturate de dragoste chiar și pentru ceea ce ochiul
detesta și trece cu vederea. Sufar de ea dar cel putin nu ma plictisesc.
Asta se întâmplă uneori: împiedicarea de o
pietricica și sa te simti ca o piatră, înțepat de un mărăcinis
sfasiat și devenit spini, apoi frunză și un nor.
Și nu doar pentru un joc de sânge.
PIERO LO IACONOPictura suprarealistă a artistului român MIHAI CRISTE, „Perpetuarea viciului”
trad. M. M. Biela
LA CASA DEI DOGANIERI / THE CUSTOMS HOUSE / CASA VAMESILOR
POSTED IN classic poetry June 22, 2022
LA CASA DEI DOGANIERI / THE CUSTOMS’ MEN HOUSE / CASA VAMESILOR
Tu non ricordi la casa dei doganieri
sul rialzo a strapiombo sulla scogliera:
desolata t’attende dalla sera
in cui v’entrò lo sciame dei tuoi pensieri
e vi sostò irrequieto.Libeccio sferza da anni le vecchie mura
e il suono del tuo riso non è più lieto:
la bussola va impazzita all’avventura.
e il calcolo dei dadi più non torna
Tu non ricordi; altro tempo frastorna
la tua memoria; un filo s’addipana.Ne tengo ancora un capo; ma s’allontana
la casa e in cima al tetto la banderuola
affumicata gira senza pietà.
Ne tengo un capo; ma tu resti sola
né qui respiri nell’oscurità.Oh l’orizzonte in fuga, dove s’accende
rara la luce della petroliera!
Il varco è qui? (Ripullula il frangente
ancora sulla balza che scoscende …)
Tu non ricordi la casa di questa
mia sera. Ed io non so chi va e chi resta.
EUGENIO MONTALE………………..
THE CUSTOMS’ MEN HOUSE
You don’t remember the customs’ men house
on the rise overlooking the cliff:
it’s been waiting for you ever since in grief
since the night when your thoughts swarmed in
and restlessly they’ve hovered within.The south wind’s been lashing the old walls for years
and your laughter is no longer gay:
the compass for adventure goes mad, astray.
and no more don’t add up the numbers of dice.
You do not remember; other times
derail your memory; and a thread unravels.I still hold one end; but the house moves away,
on top of the roof the weather-vane smoke-grey
mercilessly is spinning.
But you are alone, I hold one end
you’re not here to breathe, not in the shade.Oh the fleeing horizon, where
the tanker’s light blinks rare!
Is here the way forward? (the tide still insists
on the ravine that subsides…)
You don’t remember the house of that night, therefore
who goes and who stays I don’t know anymore.
………………..
CASA VAMESILOR
De casa vamesilor nu iti amintesti,
de pe ‘nălțimea cu vedere inspre stâncă:
dezolata te-așteaptă inca
din noaptea-n care roiul gândurilor tale a venit
și-acolo s-a oprit neliniștit.Vantul de sud bate de ani de zile vechile ziduri
si râsul tău fericit nu mai rasuna:
Busola se transforma nebuna-n aventuri
iar numerele zarurilor nu se mai aduna.
Nu-ți amintești; alt timp iti infrana
memoria; un fir se deapana.Inca mai tin un capat; dar se indepărtează
casa si pe acoperis girueta
afumata se-nvarte nemiloasa.
Un capat tin; dar tu solitara-mi esti vesnic
nici aici nu respiri, nici in intuneric.O, orizontul fugar, unde lumina
petrolierului clipeste rar!
Este poarta aici? (valul inca loveste
in rapa care se prabuseste…)
Nu-ți amintești casa din acea noapte-a mea.
Și nu știu cine-o merge și oare cine-o sta.
trad. M. M. Biela
BESARSE, MUJER / A NE SARUTA, FEMEIE / KISSING, WOMAN
POSTED IN classic poetry June 21, 2022
BESARSE, MUJER / SA TE SARUTI, FEMEIE / KISSING, WOMANBesarse, mujer,
al sol, es besarnos
en toda la vida.
Asciende los labios,
eléctricamente
vibrantes de rayos,
con todo el furor
de un sol entre cuatro.Besarse a la luna,
mujer, es besarnos
en toda la muerte:
descienden los labios,
con toda la luna
pidiendo su ocaso,
del labio de arriba,
del labio de abajo,
gastada y helada
y en cuatro pedazos.MIGUEL HERNANDEZ
…………..
SA NE SARUTAM, FEMEIE
A ne săruta, femeie
la soare, inseamna a ne săruta
toată viața.
Salta buzele,
electric
vibrande de fulgere,
cu toată furia
unui soare-ntre patru.A ne săruta la luna,
femeie, inseamna a ne săruta
toata moartea:
coboară buzele,
cu toată luna
cerându-si apusul,
de la buza de sus,
de la buza de jos,
obosite și înghețate
și în patru bucăți.…………..
KISSING, WOMAN
Kissing, woman
in the sun, means to kiss
in all life.
Ascend the lips,
electrically
vibrant with lightning,
with all the fury
of a sun among four.Kissing in the moon,
woman, means to kiss
in all death:
descend the lips,
with the whole moon
asking for its sunset,
from the lip above,
from the lip below,
worn and frozen
and in four pieces.
trad., M. M. Biela
SILBO DE LA LLAGA PERFECTA / FLUIERATUL RANII PERFECTE / THE WHISTLING OF THE PERFECT SORE
POSTED IN classic poetry June 21, 2022
SILBO DE LA LLAGA PERFECTA / FLUIERATUL RANII PERFECTE / THE WHISTLING OF THE PERFECT SOREÁbreme, amor, la puerta
de la llaga perfecta.
Abre, amor mío, abre
la puerta de mi sangre.
Abre, para que salgan
todas las malas ansias.
Abre, para que huyan
las intenciones turbias.
Abre, para que sean
fuentes puras mis venas,
Mis manos cardos mondos,
pozos quietos mis ojos.
Abre, que viene el aire
de tus palabras… ¡Abre!
Abre, amor, que ya entra…
¡Ay!
Que no se salga… ¡Cierra!………………
Fluieratul rănii perfecteDeschide-mi usa, iubite
usa ranii absolute.
Deschide, dragoste, frange
ușa pentru al meu sange.
Deschide, spre a goni
toate poftele impure.
Deschide, pentru-a iesi
si dorintele obscure.
Deschide, pentru a fi
venele-mi izvoare pure ,
mâinile-mi sunt maracini,
ochii mi-s mute fântâni,
Deschide, spre mine vine
aerul vorbei din tine!
Vine, iubire, deschide!…
Oh!
Spre-a nu iesi… Închide!………………
The whistling of the perfect sore
Open to me, love, the door
of the perfect sore.
Open, my love, with a thud
the door of my blood.
Open, so they go astray
all the evil cravings.
Open, so they run away
all murky intentions.
Open, that my veins may be
springs so pure in spells
thistles are my hands, and see
my eyes are still wells.
Open, the air of your words
comes, to you it flows…!
Open, love, let it inside…
Oh!
Don’t let it out… Close!
trad. M. M. Biela
