contemporary poetry
CHOPINIAN LAMENT / BOCET CHOPINIAN
POSTED IN contemporary poetry February 19, 2020
CHOPINIAN LAMENT / BOCET CHOPINIANThis Autumn I mourn
the fear of a leaf
who paid to October
a fistful of days
to dye her hair
from green to fire
unaware
that the dyeing brings death.I mourn the nightmare of birches
who dreamt themselves fire
in the heart of Winter
unaware
that only becoming kindling
they will glow.I mourn the sadness of the grapes
who yearned for rosy lips kisses
unaware
that to be drank from a glass
they must let themselves be crushed.This Autumn I mourn
the despair of the Man
who searched for love
unaware
that she was his shadow
which he ignored
leaf by leaf
and tree after tree.
———————————-
BOCET CHOPINIANIn toamna asta bocesc
spaima unei frunze
ce i-a platit lui Octombrie
un pumn de zile
sa-i schimbe culoarea parului
din crud in foc
nebanuind
ca vopseaua aduce moartea.Bocesc cosmarul mestecenilor
care s-au visat foc
in inima iernii
nebanuind
ca doar devenind surcele
vor fi mistuiti.Bocesc amarul strugurilor
ce-au ravnit sarut de buze rumene
nebanuind
ca spre a fi bauti din pahar
trebuie sa se lase striviti.In toamna asta bocesc
disperarea Omului
ce-a cautat iubirea
nebanuind
ca ea-i fu umbra
pe care a ignorat-o
frunza cu frunza
si copac dupa copac.
Maria Magdalena Biela
PAST RESENT
POSTED IN contemporary poetry January 17, 2020
PAST RESENTPowers below and powers above
He asked you to bring him me and my love.
He put a spell on me many lives past
asking for a love that will always last.He opened the mysteries’ dark heavy door,
He wanted to see what his Fate had in store.
He willed Light and Shadow intertwine with my mind
asking candles’ flame burn searching for me to find.In my sleep I felt his scent every night
and his fingers caressing my hair in dim light.
I missed him, the man I knew in my dreams,
when the morning life whispered: “it’s not what it seems”.I lived a whole life with my eyes opened wide
in my nights while sleeping with a ghost on my side,
he came to my world or I traveled to his.
I was no more myself. I knew what love is.I found the safe road for my chosen one
to come and to do what was long undone.
Truth, knowledge, feelings: it mattered not
all I wanted was him and this was all I’ve got.My true other self who made me feel whole
came one day and smiling gave me his soul.
I knew who he was. I breathed and I felt
the dark nights of senses and his dreamy scent.Maria Magdalena Biela
The day I died / Ziua in care am murit
POSTED IN contemporary poetry, essays December 8, 2019
The day I died / Ziua in care am muritI was eighteen,
I woke up that morning
and I thought:
today is my last day on earth.
I went outside,
a November morning
dark and heavy
looked at me morosely.
Yet what I saw was
the fire of a daring sunrise
at the horizon.
The rain fell cold
yet I saw its rhythm,
the physics of its gravity,
the teardrops like diamonds
falling in a silent dreamy dance.
I watched the barren trees
and I saw their heart beating,
the vim in their veins,
the buds and leaves gestating
in their wombs,
waiting for Spring.
I watched the sad wet houses
and I saw life inside their walls,
I felt the scent of morning coffee,
the sleepy fire
laughing in flames
like a newborn waking from a dream.
I knew then that I was happy.
Today, many moons later
I woke up,
in a December morning,
I drank my coffee
watching the trees, the heaven, the rain, the houses,
I heard little voices calling my name
and my grandmotherly hands knew what to do.
I thought a little prayer:
“Thank you for
I haven’t been living my life
Dead”.
—————————————
Ziua în care am muritAveam optsprezece ani,
M-am trezit în dimineața aceea
Și-am gândit:
azi este ultima mea zi pe pământ.
Am mers afară,
o dimineață de noiembrie
întunecată și grea
m-a privit morocanoasa.
Totuși, ceea ce am văzut a fost
focul unui rasarit indraznet
la orizont.
Ploaia cadea rece
totuși i-am văzut ritmul,
fizica gravitației sale,
lacrimile ca diamantele
căzând într-un dans visător tăcut.
Am urmărit copacii uscati
și le-am văzut inima bătând,
seva în vene,
mugurii și frunzele gestand
în pântecele lor,
așteptând primăvara.
Am privit casele triste și umede
și am văzut viața în pereții lor,
am simțit mirosul cafelei de dimineață,
focul adormit
râzând în flăcări
ca un nou-născut care se trezește dintr-un vis.
Am stiut atunci că sunt fericita.
Astăzi, dupa mult timp
m-am trezit,
într-o dimineață de decembrie,
Mi-am băut cafeaua
urmărind copacii, cerul, ploaia, casele,
Am auzit voci mici care îmi strigau numele
iar mâinile mele de bunica știau ce să facă.
Am gândit o mică rugăciune:
“Mulțumesc pentru ca
nu mi-am trăit viața
moarta”.Maria Magdalena Biela
Tango
POSTED IN contemporary poetry June 14, 2019
TangoI sway and weep
and I go deep
into forgiveness,I tangle on
from dusk ’till dawn
trying to witness.Each memory
invisibly
a bounding threadI lonely
and foolishly
nourished and shed.My head held high
I dance and sigh
in leaping stridesa butterfly
you also I
tango as tides.
Maria Magdalena
Zborul
POSTED IN contemporary poetry May 30, 2019
Zborul (Album: Revelatii)Si merg in haite mari, de frica,
Pentru ca stiu ca forta lor … e mica…
Si unde s-a vazut pe cer un zbor de vultur
Sa-si caute popas sau tihna
In cuiburi de gaini, sau in multimi, de frica…Nicole Potorac
Stenditi accanto a me e raccontami…/ Lie down next to me and tell me …
POSTED IN contemporary poetry, translated Italian-English May 4, 2019
Stenditi accanto a me e raccontami…/ Lie down next to me and tell me …
Stanotte non di-vagare tra mondi ignoti
Stenditi di fianco a me sulla terra nuda
Prendi la mia mano nella tua e insieme
sotto questa luna alogena argentata
Io, chiuderò gli occhi e Tu, a fil di voce…Raccontami:
dell’immensa solitudine delle stelle
raccontami del silenzio delle pietre
di quando il sole gioca a nascondino
burlandosi delle nuvole vagabonde.
Raccontami della foschia il pianto lieve.Raccontami:
di quando i denti arrotano la tristezza
di labbra arse e di quel groppo fermo in gola
del sale aggrumato agli angoli degli occhi
degli anni che lasciano macchie sulla pelle.
Raccontami il dolore della pianta quando partorisce un fiore.Raccontami:
Di quando cala quella nebbia che sfuma i colori
di quando la pioggia lieve lava le ferite infette
Raccontami dell’argento degli ulivi a novembre
della dolcezza dei colli che declinano fino al mare.
Raccontami delle tempeste che mordono gli scogli.Raccontami:
Di quell’amore naufragato in geometrie astratte.
Di quel mio canto che voleva raggiungere le stelle;
quel canto dalle ali infrante che non poté volare.
Vieni dunque, adagiati accanto a me, non esitare
il tempo di una notte e breve. Non senti… non vedi?
Le Pleiadi sono pronte a tramontare, Tu non esitare oltre
stenditi accanto a me e raccontami…Grazia Montanaro Lombardi
————————————————————————–
Lie down next to me and tell me …Tonight do not wander among unknown worlds
Lie down beside me on the bare earth
Take my hand in yours and together
under this silver halogen moon
I will close my eyes and you, at the edge of my voice …Tell me:
of the immense solitude of the stars
tell me about the silence of the stones
of when the sun plays hide and seek
mocking vagabond clouds.
Tell me about the mist the slight cry.Tell me:
of when teeth grind sadness
of parched lips and that lump laced in my throat
of salt clotted at the corners of the eyes
years that leave spots on the skin.
Tell me about the pain of the plant when it gives birth to a flower.Tell me:
Of when that fog falls that fades the colors
of when the light rain washes the infected wounds
Tell me about the silver of the olive trees in November
of the sweetness of the hills that stretch down to the sea.
Tell me about the storms that bite the rocks.Tell me:
Of that shipwrecked love in abstract geometries.
Of that song of mine that wanted to reach the stars;
that song with broken wings that could not fly.
Come then, lay down beside me, do not hesitate
the time of a night is short. You don’t hear … you don’t see?
The Pleiades are ready to set, You don’t hesitate any longer
lie down next to me and tell me …Maria Magdalena
Mai…/ Never…
POSTED IN contemporary poetry, translated Italian-English May 4, 2019
Mai…/ Never…Mai nessun poema ispirò il mio nome
mai musicista scrisse per esso sinfonie,
né Adagi, né notturni, né musica da canzonette,
da canticchiare sotto la doccia.Certo, poeti impazziti hanno scritto
poesie sul mio corpo di Venere acerba
poi sul mio corpo acerbo di matura Afrodite
e ancora sulle mie cosce come colonne corinzie
unite alla sommità da un cesto di foglie di acanto.Altri scrissero sulla dolcezza dei miei occhi
tranquilli laghi scuri in cui bagnarsi
quando il languore invade,
oppure tempestosi, quando al culmine dell’ira
scoppiano e mandano scintille
come i mortaretti delle feste.Uno scultore cantò i mie piccoli seni
[piccoli limoni da succhiare]
prima con cocente cera fusa,
poi col piombo rovente dell’amore
infine li immortalò nel marmo.Si! Molti di me han cantato.
Ma mai del mio nome.
Esso incute timore, non ha dolcezze scivolose
ha dure consonanti … radici profonde,
e spine dolenti in cui incespica la lingua
provoca paura, incute timore.No! Nessuno musico, nessun poeta
scrisse mai del mio nome
dalle dure consonanti
del dolore in esso nascosto;
nessuno ne ha mai scritto
nessuno mai ne scriverà.Grazia Montanaro Lombardi
———————————
Never…No poem ever my name inspired
never a musician wrote symphonies for it,
neither Adagios, nor nocturnal, nor songs’ music,
to hum in the shower.Of course, crazy poets have written
poems of my fierce Venus body
then of my unripe body of mature Aphrodite
and still of my thighs like Corinthian columns
join at the top with a basket of acanthus leaves.Others wrote about the sweetness of my eyes
quiet dark lakes to get wet
when the languor invades,
or stormy, when at the height of anger
they burst and send sparks
like festive firecrackers.A sculptor sang my small breasts
[small lemons to suck]
first with scorching melted wax,
then with the red-hot lead of love
finally he immortalized them in marble.Yes! Many of me have been sung.
But never my name.
It inspires fear, it has no slippery sweetness
has hard consonants … deep roots,
and painful thorns in which he stumbles his tongue
causes fear, arouses fear.No! No musician, no poet
never wrote of my name
from the hard consonants
of the pain hidden in it;
no one has ever written
no one will ever write about it.Maria Magdalena
La stazione che non so / The station I don’t know / Statia pe care nu o cunosc
POSTED IN contemporary poetry, translated Italian-English, translated Italian-Romanian April 8, 2019
La stazione che non so / The station I don’t know / Statia pe care nu o cunosc
Sono seduta da così tanto tempo
in questa stazione
senza nome
che confondo i treni che arrivano
con quelli che vanno.Intanto nell’attesa il mio bagaglio,
di tempo e
di pioggia si è logorato
e non so più
se il treno che aspettavo
deve ancora
arrivare oppure è già passato!Quanta vita
inconsapevole scorre nella stazioni
tra vagoni fantasmi e lo sferragliar di pistoni.Ora sto qui
seduta e ancora aspetto
confusa in
un mescolio di sole o bruma
con il cuore
che adatta il suo ritmare allo stantuffar
di un treno
che sta transitando tra folate di fumo nero
e uno spolverio di stelle
e accolgo grata il carezzar del vento
e attendo quieta
e senza lusinghe quel treno che forse
mi porterà lontano.Grazia Montanaro Lombardi
——————————————-
The station I don’t know.I’ve been sitting for so long
in this station
nameless
that I confuse the arriving trains
with those who go.
Meanwhile, waiting
my luggage,
of time and
of rain
has worn down
and I don’t know anymore
if the train I was waiting for
still has to
arrive or has already passed!
How much life
unknowingly flows into the stations
between ghost cars and the rattle of pistons.I’m here now
sitting and still waiting
confused in
a mixture of sun or mist
with heart
which adapts its rhythm to the plunger
of a train
which is passing through gusts of black smoke
and a dusting of stars
and I welcome the caress of the wind gratefully
and I wait quietly
and without flattery that train which maybe
will take me far.
————————————————–
Stația pe care nu o cunosc.Am stat mult timp
în această stație
fără nume
incat confund
trenurile care sosesc
cu cele care pleaca.
Între timp, asteptand,
bagajele mele,
de timp și de ploaie, s-au uzat
si nu mai stiu
daca trenul pe care l-am asteptat
trebuie sa soseasca
sau a trecut deja.Cât de multă viață
nestiind se scurge prin stații
între mașini fantomă și zgomotul pistoanelor.Sunt aici acum
stand și încă așteptand
confuza într-un
amestec de soare si ceață
cu inima
care își adaptează ritmul la pistonul
unui tren
care trece prin rafalele de fum negru
și un praf de stele
și accept mângâierea vântului recunoscatoare
și aștept liniștit
și fără lingușire acel tren care poate
mă va lua departe de aici.Maria Magdalena
Volevo…/ I wanted…/ Je voulais…/ Am vrut…
POSTED IN contemporary poetry, translated Italian-English, translated Italian-Romanian April 7, 2019
Volevo…/ I wanted…/ Je voulais…/ Am vrut…Volevo spiegare
del mare burrascoso
di un cielo color piombo
dei sentieri di pietre taglienti
di un vento freddo e spietato
che fa contorcere gli alberi dal dolore.
Volevo parlare di un cuore
che più non batte i ritmi dell’amore.
Di un anima persa che ha perso le ali
e non osa più sfidare le correnti ascensionali.
Volevo discutere del tempo che sfugge dalle dita.
ma stordita e confusa da un profumo sacro e arcano
……..seppi raccontare solo della rosa!Grazia Montanaro Lombardi
————————————–
I wantedI wanted to explain
the stormy sea
of a lead-colored sky
of the sharp stone paths
of a cold and ruthless wind
that makes the trees contort with pain.
I wanted to talk about a heart
that no longer beats the rhythms of love.
Of a lost soul that has lost its wings
and no longer dares to challenge the updrafts.
I wanted to discuss the time that eludes the fingers.
but dazed and confused by a sacred and esoteric perfume
…. I knew only about the rose!
———————————————–Je voulais…
Je voulais expliquer
la mer orageuse
d’un ciel couleur de plomb,
les chemins de pierre acérés
d’un vent froid et impitoyable
qui font que les arbres se tordent de douleur.
Je voulais parler d’un cœur
qui ne bat plus les rythmes de l’amour.
D’une âme perdue qui a perdu ses ailes
et n’ose plus défier les courants ascendants.
Je voulais discuter du temps qui s’échappe des doigts.
mais étourdi et confus par un parfum sacré et ésotérique
…… Je ne connaissais que la rose!!
—————————————————–
Am vrut…Am vrut sa explic
marea furtunoasa
un cer de culoarea plumbului
cararile pline de pietre ascutite
un vânt rece si nemilos, care face ca copacii sa se rasuceasca in durere.
Am vrut sa vorbesc despre o inima
care nu mai bate ritmurile iubirii.
Despre un suflet pierdut, care si-a pierdut aripile
si nu mai îndrazneste sa conteste curentele ascendente.
Vroiam sa discut timpul ce scapa printre degete.
dar uluit si confuz de un parfum sacru si esoteric
……. stiam doar despre trandafir!Maria Magdalena
Noaptea acestui descânt / The night of this spell
POSTED IN contemporary poetry, translated Romanian-English April 3, 2019
Noaptea acestui descânt / The night of this spell
Un abur crud de primăvară
în sânge descătușat
plesnește nebun,
sevă vie în scoarța trupului
incendiind rotocoalele de lună.
Spirale în joc de nervuri,
se-ncrucișează-n oră
șoapte din somnul iubirii sfinte.
O taină în candela pietrei palpită
și-n noaptea acestui descânt,
și-n albul vis al copacilor
moartea e-o oarbă cerșătoare
rătăcind prin labirintul de stele
în care ne-am ascuns.ALICE PUIU
——————–
The night of this spellA raw spring steam
in the freed blood
bursts madly,
vivid essence in the rind of the tree
burning the wreath of the moon.
Twists in a game of nervures,
intertwines in the hour
whispers from the sleep of sacred love.
A secret flutters in the candle of stone
and in the night of this spell,
and in the white dream of the trees
death is a blind begger
wandering through the stars’ labyrinth
where we are hiding.
Maria Magdalena
