HÄUSERLÜCKE HUMBOLDTSTRASSE / HUMBOLDTSTRAUSSE HOUSE GAP / SPATIU INTRE CASE IN HUMBOLDTSTRASSEWorte,
vom Wind zerknüllt,
im Brodeln des Herbstes,
fauligem Holz abgelauscht
hinterm Schuppen
und blutigen Leinen-
fetzen im Schlamm,
der auf Marmorplatten erstarrt
und sie unsichtbar macht.
Silbengezischel, das du erhaschst,
wenn hetzenden Schritts zwei vorübergehn,
laut sich zurufend, da
einer schwer hört
und der Wind jeden Schrei
jäh von den Mündern
der Straße reißt,
ihn beutelt, ihn quirlt
durch klaffende
Hauslücken hier, auf den Hof,
wo einer steht
wie ich.
Mit dem baumelnden Aschen-
eimer,
wartend auf etwas, das
anders spricht,
während
der Wind mir respektlos,
brüderlich rau,
Zufallsgestammel um
frostige Schultern
schlägt.ROLAND ERB
………………………
HUMBOLDTSTRAUSSE HOUSE GAP
Words,
crumpled by the wind
in the seething autumn,
eavesdropping on rotten wood
behind the shed
and bloody scraps
of linen in the mud
that congeals on marble slabs
and makes them invisible.
The hissing of syllables that you catch,
when two pass by in a hurry,
shouting loudly to each other, because
one of them is hard of hearing
and the wind abruptly tears
every shout from the mouths
of the street,
shakes it, whirls it
through the yawning gaps
between the houses
here, in the courtyard
where someone like me
is standing.
With the dangling ash-
bucket,
waiting for something that
speaks differently,
while
the wind disrespectfully,
brotherly rough,
random stammering around
beats my frozen shoulders.………………………
SPATIU INTRE CASE IN HUMBOLDTSTRASSE
Cuvinte,
mototolite de vânt
în clocotul toamnei,
tragand cu urechea la lemnele putrede
din spatele șopronului
și resturile insangerate de panza
în noroiul
inchegat pe plăcile de marmură
pe care le face invizibile.
Suieratul de silabe pe care-l prinzi,
când doi trec cu pas grabit,
strigându-si cu voce tare unul altuia, pentru ca
unul dintre ei aude greu
iar vântul smulge brusc
orice țipăt
din gurile strazii
îl infioara, îl frământă
prin golurile căscate
intre casele de aici, pana în curtea
unde stă cineva
ca mine.
Cu galeata de cenușa
atârnând,
aşteptând ca ceva sa
vorbeasca altfel,
in timp ce
vântul, nerespectuos,
frateste aspru,
bâlbâindu-se
la întâmplare
ma bate pe
umerii înghețați.
traducere, Maria Magdalena Biela
DER LETZTE ENTSCHLUSS / THE FINAL DECISION / HOTARAREA FINALADas Uhrengetick
im Luftgewebe der Zeit,
nicht sichtbare Finger, sie
stricken und stricken
mit farblosen, stichlosen Nadeln.
Das Uhrengetick, wie sinnlos
jetzt.
Verloren die winzigen Perlen fallen
in den dichten, immer dichteren
Teppich aus Luft.ROLAND ERB
…………………..
THE FINAL DECISION
The clock ticking
in the aerial fabric of time,
invisible fingers, they
knit and knit
with colourless, stichless needles.
The clock is ticking, how pointless
now.
Lost, the tiny pearls fall
into the thick, ever thicker
carpet of air.…………………..
HOTARAREA FINALA
Ceasul ticăie
în tesatura aeriana a timpului,
degete invizibile,
tricoteaza și tricoteaza
cu ace incolore, fără cusaturi.
Ceasul ticăie, cât de inutil
acum.
Pierdute, perlele minuscule cad
în densul, din ce in ce mai dens
covor de aer.traducere, Maria Magdalena Biela
TINERETE FARA ARTA / YOUTH WITHOUT ART
Când m-am apropiat de treizeci de ani
a început vârtejul.
In jur dezastrul devenea tot mai intens,
niciodată nu ştiam
dacă a doua zi vom mai fi în viaţă,
dacă nu se va rupe arcul,
dacă rotiţele n-o vor lua dracului la vale.
Eram aidoma unor biserici ameninţate cu demolarea
– fapt care exista şi în realitate
pe care îl puteam pipăi cu privirea zilnic
în oraşul meu prăfuit.
Clopotele îmi băteau turbate sub piele,
în creier
şi nu puteam să mă întreb pentru cine.
Ştiam.
De la un anotimp la altul,
ba poate mai des,
rămâneam tot mai puţini.
Una dintre fete spunea
că am devenit nişte ciocli.
Mi-era frică de telefoanele de la miezul nopţii
prin care ne anunţau moartea prietenilor
şi transa în care intram cu toţii
la înmormântări.
Şi din atâtea gâtleje ale minţii
urletul mut: cine urmează?
Când tocmai am împlinit treizeci de ani
aveam în spate o zestre frumuşică de morţi
şi între patru pereţi mă împiedicam zilnic
de un geamantan cu prieteni plecaţi
– un fel de moarte şi-aceasta
pentru cei care rămâneam în viaţă aici.
Acum sunt singură.
Doar maimuţoiul ăsta dement agăţat de funii
lustruindu-le
cu rânjetul satârului ca un stindard,
trage în continuare clopotele
privindu-mă oarecum curios
cu mila lui băloasă îmbrăţişându-mă
peste atâta bătrâneţe fără de moarte
şi tinereţe fără de artă.
MARIANA MARIN
—————————————YOUTH WITHOUT ART
When I was about thirty
the whirlwind began.
All around the disaster was getting more and more intense,
we never knew
if we’d be alive the next day,
if the spring wouldn’t break,
if the wheels won’t go the goddamn downhill.
We were like churches threatened with demolition
– a fact existing also in reality
which I could feel with my glance every day
in my dusty city.
The church bells were tolling frenetically under my skin,
in my brain
and I couldn’t ask myself for whom.
I knew it.
From one season to the next,
maybe even more often,
there were fewer and fewer of us left.
One of the girls kept saying
that we’d become a couple of grave-diggers.
I dreaded the midnight calls
announcing the death of our friends
and the trance we were all going into
at the funerals.
And from so many throats of the mind
the mute howl: who’s next?
When I just turned thirty
I had a nice dowry of the dead behind me
and between four walls, I stumbled daily
over a suitcase with gone friends
– a kind of death too
for those of us who remained alive here.
Now I’m alone.
Only this demented aper hanging on the ropes
polishing them
with the cleaver’s grin like a banner,
still talling the church bells
looking at me somewhat curious
with his slobbering mercy hugging me
over so much consenescence without death
and youth without art.
traducere, Maria Magdalena Biela
SANGEROSII UTOPISTI / THE BLOODY UTOPISTS
lui Nicolae Manolescu
si a batut ceasul din turn
si ei s-au ridicat de la masa;
si a stralucit ceasul pe mana marelui padurar
si ei au inceput vanatoarea;
si a tipat ceasul de fier
si ei si-au slefuit unghiile.
Nu-ti fie teama, cititorule!
Am parasit conventia cocosata a trecerii timpului.
Rad de ceasul din turn, de ceasul de mana,
de ceasul de aur, de ceasul de fier
In alta parte ne va purta sarmana pasare
pre versuri tocmita.
Cenusa de sub aripa ei sînt si nu de cenusa ma tem.
Nu de arc, nu de sageata ma tem.
Rad de ceasul din turn, de ceasul de mana,
de ceasul cu cuc!
Te tin de mana atat de strans nu pentru ca
te-as putea pierde.
Nu ai unde merge.
Nimeni nu calatoreste, cititorule!
Numai trupul – un ochi vast.
Numai trupul – privit de un ochi fix.
Numai trupul – inghitit de o gura care vede.
Eu te privesc atat de atent
nu pentru ca as vedea in oasele tale o statuie de sange.
Nu pentru asta te privesc atat de atent.
Nu te mai teme, cititorule!
si a batut ceasul din turn
si ei au sfarsit vanatoarea;
si a stralucit ceasul pe mana marelui padurar
si ei s-au asezat la masa;
si a tipat ceasul de fier
si ei au adormit in unghiile lor istorice.
Ea a deschis usa cu gesturi mici
dar adevarul e ca nu a mai ramas nimic
din ultimii cititori rataciti in sala de lectura.
Un razboi de o suta de ani, i-au suras
si a batut ceasul din turn
si ei s-au ridicat de la masa;
si a stralucit ceasul pe mana marelui padurar
si ei au inceput vanatoarea;
si a tipat ceasul de fier
si ei si-au innoit unghiile lor istorice.
‘Totusi de-a lungul deceniilor de tranzitie, aceasta cultura n-a zacut in somn, ci tocmai in timpul descompunerii si al aparentei sale autoabandonari savarsite prin artisti, profesori si foiletonisti a cunoscut o stare de cea mai ascutita vigilenta si auto analiza. Chiar in miezul perioadei de inflorire a foiletonului existau pretutindeni grupe izolate si mici, decise sa ramana devotate spiritului si sa se straduiasca din rasputeri pentru a salva, pana dupa scurgerea acestei perioade, un graunte din traditia sanatoasa, bunele moravuri, metodele si constiinta intelectuala.’
(Hermann Hesse – Jocul cu margele de sticla)
Un razboi de o suta de ani!
Radem de ceasul din turn, de ceasul de mana
de ceasul de aur, de ceasul de fierNumai trup inghitit
de o gura care vede.MARIANA MARIN
…………………………
THE BLOODY UTOPISTS
to Nicolae Manolescu
and the clock tower struck
and they rose from the table;
and the wristwatch of the great forester shone
and they began the hunt;
and iron clock screamed
and they polished their nails.
Don’t be afraid, reader!
I left the hunchbacked convention of the passage of time.
I laugh at the tower clock, the wristwatch,
the gold watch, the iron watch
Elsewhere, the poor bird written on the lyrics
will carry us.
I am the ashes under her wing and I am not afraid of the ashes.
I’m not afraid of the bow, not the arrow.
I laugh at the tower clock, at the wristwatch,
at the cuckoo clock!
I’m holdind your hand so tightly not because
I could lose you.
You have nowhere to go.
Nobody travels, reader!
Only the body – a wide eye.
Only the body – looked at with a fixed eye.
Only the body – swallowed by a seeing mouth.
I look at you so closely
not because I would see a statue of blood in your bones.
That’s not why I’m looking at you so closely.
Don’t be so afraid, reader!
and the tower clock struck
and they finished the hunt;
and the wrist watch of the great forester shone
and they sat down at the table;
and the iron clock screamed
and they fell asleep in their historical nails.
She opened the door with small gestures
but the truth is that there is nothing left
of the last readers lost in the reading room.
A hundred-year war, they smiled at her
and the tower clock struck
and they rose from the table;
and the wrist watch of the great forester shone
and they began the hunt;
and the iron clock screamed
and they’ve renewed their historic nails.‘However, during the decades of transition, this culture did not fall asleep, but precisely during its decomposition and its apparent self-abandonment committed by artists, teachers and columnists it experienced a state of sharpest vigilance and self-analysis. Even in the midst of the flowering period of the pamphlet there were isolated and small groups everywhere, determined to remain devoted to the spirit and to strive hard to save, until the passing of this period, a grain of healthy tradition, of good morals, of methods and intellectual conscience.’
(Hermann Hesse – The glass bead game )
A hundred-year war!
We laugh at the tower clock, the wristwatch
at the gold watch, the iron watch
Only body swallowed
of a seeing mouth.
traducere, Maria Magdalena Biela
Nu am să te mai hrănesc, așa cum te-am obișnuit. / I will no longer feed you, as I got you used to it.Nu am să te mai hrănesc, așa cum te-am obișnuit.
Pentru o vreme voi fi plecată într-o țară
unde cei bogați nu beau șampanie din protezele veteranilor nici politicienii nu țin la spate cuțitul de măcelar
în timp ce-ți vorbesc mieros despre inechitate.Va trebui să te descurci singur
să fii mai departe victima indignată
care se plânge mulțimii, care pozează și râgâie emfatic ca o tragediană a show-urilor televizate,
să fii cel care-și vântură bubele
spre dezgustul și umilința celorlalți,
pe fundal de harfe și clopoței experimentali.Da, țara e pustiită de bune-intenții,
iar ticăloșia rămâne cea mai prețuită artă
de către acest popor de păstârnaci democrați – însă tu să te ții tare și să ai grijă de tine
chiar dacă porți cămașa tatălui tău și nasturii de os de la butoniere
îți amintesc că nici unul dintre noi nu e mult mai mult dedesubtul cărnii.
CLAUDIU KOMARTIN
………………….
I will no longer feed you, as I got you used to it.I will no longer feed you, as I got you used to it.
For a while I will be gone to a country
where the rich don’t drink champagne from veterans’ dentures, nor do politicians hold back the butcher’s knife
while talking sugary to you about inequity.You’ll have to fend for yourself
to continue to be the outraged victim
who complains to the crowd, who poses and belches emphatically like a tragedian on TV shows,
to be the one to vent his swellings
to the disgust and humiliation of others,
against the background of harps and experimental bells.Yes, the country is ravaged by good intentions,
and wickedness remains the most cherished art
by this people of democratic parsnips – but you have to stand firm and take care of yourself
even if you wear your father’s shirt and the bone buttons on the buttonholes
remind you that none of us are much below the flesh.
traducere, Maria Magdalena Biela
WAS IST / CUM RAMANE CU / WHAT ABOUTWas ist mit den schlafenden Brüsten
unter dem sanft grünen Hemd,
wer hat dir die Füße mit dem Betttuch verknotet,
was liegt der Bleiklotz der Decke auf dem atmenden Leib,
der bedauerlich schnauft und zu wenig Luft kriegt.
Draußen rasselt ein Fahrzeug mit scheppernden Rohren vorbei,
ein Vogel piept seltsam, die Sonne sticht dir in die Nase,
brennt dir am Ende noch das Gesicht entzwei.
Doch deine Schultern, die hältst du angstvoll versteckt,
auch alles andre, unter die Federn geklemmt.
Ich warte und warte, Freitag ists, 13. Mai um halb vier,
aber du denkst nicht dran, du schnarchst und sagst was im Schlaf
vom Fliegenpack, das dich stört, und fuchtelst, tötest die Lust
der Staubfäden, die da flimmern und tanzen
auf dem Lichtstrahl, der schräg das Zimmer durchmisst.ROLAND ERB
……………………
CUM RAMANE CU
Cum ramane cu sânii adormiți
sub cămașa verde moale,
care ți-a înnodat picioarele cu cearșaful,
cum ramane cu blocul de plumb al paturii peste corpul respirand,
care pufaie cu regret și primește prea putin aer.
Afară, un vehicul zdrăngănește cu zgomotul țevilor
o pasăre ciripeste ciudat, soarele iti pisca nasul,
si sfarseste prin a-ti arde fata în două.
Dar tu iti tii umerii ascunși cu teama,
iar toate celelalte lucruri sunt ascunse sub penele tale.
Aștept și aștept, este vineri, 13 mai, la trei și jumătate,
dar nu te gândești la asta, sforăi și spui ceva în somn
despre mustele care te deranjează și fluturând mana, omori pofta
staminele care pâlpâie și dansează
pe fasciculul de lumină care traversează în diagonală încăperea.……………………
WHAT ABOUT
What about the sleeping breasts
under the soft green shirt,
who knotted your feet with the bed sheet,
what is the lead block of the blanket on the breathing body,
who regretfully puffs and gets not enough air.
Outside a vehicle rattles with clattering pipes
a bird chirps strangely, the sun stings your nose,
and ends up burning your face in two.
But your keep your shoulders fearfully hidden,
and everything else tucked under your feathers.
I wait and wait, it’s Friday, it’s May 13th at half past three
but you don’t think about it, you snore and say something in your sleep
about the fly pack that bothers you and waving, you kill the lust of
the stamens that flicker and dance
on the beam of light that diagonally crosses the room.
traducere, Maria Magdalena Biela
IM ANSTIEG / IN CRESTERE / ASCENDING
Hartrissig
die Lippe, Tor
zwischen Innen und
Außen,
verriegelt dem Atem
angstvoll,
der nachts hinein-
und herausgehn
will,
Stahlreihe Zähne
aufeinander gepresst, die
Muskelspannnung
des Tags,
erlahmend
nicht mehr
unterm Schlaf.
Roland Erb………………….
IN CRESTERE
Dur crapata
buza, vama
între interior şi exterior
blocheaza
cu frica
respirația
care va intra
si iesi
noaptea,
randuri de dinti
de otel scrasniti
tensiunea musculară
a zilei,
care nu se mai
moleseste
sub imperiul
somnului.………………….
ASCENDING
The hard cracked
lip, gateway
between inside and
outside,
fearfully
locks
the breath
that will go,
in and out
at night,
steel rows of teeth
pressed against each other, the
muscle tension
of the day
no longer
weakening
during sleep.traducere, Maria Magdalena Biela
SEMNUL / THE SIGNExistă aici un fel de a fi minoritar
chiar şi atunci
când trăieşti în cea mai neagră majoritate.
Asta ţine de felul în care înţelegi
să-ţi petreci zilele mai ales în tinereţe,
când stratul de minciună pare mai subţire.
Bunăoară, poţi începe o nouă zi
prin intonarea uşoară a Internaţionalei
sau a unui cântecel din copilăria ta săracă.
Totuna: nu o vei sfârşi niciodată
la o masă decentă
în plină perioadă de înfometare a poporului.
Asta poate părea complicat pentru unii.
Dacă ţi se întâmplă să fii şi poet
atunci lucrurile se simplifică uimitor.
Nici n-apuci bine să te desparţi
de bucuria poemului cald
că el te şi situează în afara realităţii
pe care atât o iubeşti,
despre care scrii,
la vindecarea căreia vrei să participi,
dar pe care n-o mai suporţi
aşa cum îţi este băgată zilnic pe gât.
Cât despre mine,
reprezentantă a majorităţii
în patria mea minoritară,
cu această mână tremurătoare
când îmi duc bucata de pâine la gură,
nu am prea multe de spus.Acum la Frankfurt este iarnă.
Iarnă este şi aici.
în Siberia este iarnă.De acolo, de sus,
Rolf Bossert îmi face semn să nu tac,
să continui
iar eu îi răspund cu creierul meu lăbărţat
peste toate aceste trei lumi deodată.
MARIANA MARIN————————-
THE SIGN
There’s a way of being a minority here
even when
when you live in the darkest majority.
It’s about how you understand
to spend your days, especially in your youth,
when the layer of lies seems thinner.
For example, you can start a new day
by lightly singing the Internationale
or a song from your poor childhood.
However: you’ll never end it
at a decent meal
in the midst of starvation of the people.
This may seem complicated to some.
If you happen to be a poet
then things are amazingly simplified.
No sooner have you parted
with the joy of the warm poem
than it also places you outside the reality
you love so much,
that you write about,
the healing you want to participate in,
but which you can no longer bear
as it is shoved down your throat every day.
As for me,
the representative of the majority
in my minority homeland,
with this trembling hand
when I put the piece of bread in my mouth,
I don’t have much to say.Now it’s winter in Frankfurt.
It’s winter here, too.
In Siberia it’s winter.From up there,
Rolf Bossert beckonst me not to shut up,
to continue
and I answer him with my brain strewn
over all three worlds at once.
English version, Maria Magdalena Biela
DESPARTIREA / THE SEPARATION
Cu ochii îngroziţi privesc degradarea
– carne albă a peştelui şi a pâinii apără-mă!
Mă mişc printre tăceri şi morminte.
Aici – felul în care am împietrit şi eu
într-un noiembrie greu, prietene.
Alături – o masă de carne putredă.
Să-ţi imaginezi despărţirea de patrie
când singură dimineaţa stai în faţa paginii.
Auzi scrâşnetul
şi maşinăria începe să meargă: poeme
despre ceea ce aş fi putut deveni
dacă bâlciul de dincolo de fereastră
ar fi avut ritmul inimii mele.
Poeme despre partizanii din munţii sufletului.
Poeme de dragoste ca şopârlele cu coada tăiată.
Poeme despre gunoaie.
Poeme cu ochi umezi de câine.
Poeme despre prietenii dispăruţi sau pierduţi.
Poeme despre acizii sulfurici din minte,
vomitatul harnic şi sila, frumuseţea pierdută,
sărăcia, orbirea şi frica.Şi cum mai huruie maşinăria asta, mamă,
cum mai huruie…Să-ţi imaginezi despărţirea de patrie
şi o bătaie groasă în uşă
să te trezească.S-a întâmplat de mult
şi tocmai în mijlocul patriei.MARIANA MARIN
—————————–
The separation
With horrified eyes I watch the decay
– white flesh of fish and bread protect me!
I move among silences and graves.
Here – the way I froze
on a hard November too, my friend.
Beside – a table of rotting flesh.
Imagine parting from your homeland
when alone in the morning you stand before the page.
You hear the creak
and the machine starts running: poems
about what I could have become
if the fair beyond the window
had the rhythm of my heart.
Poems about the partisans in the mountains of the soul.
Love poems like lizards with their tails cut off.
Poems about garbage.
Poems with wet dog eyes.
Poems about missing or lost friends.
Poems about sulfuric acids in the mind,
the industious vomiting and the coercion, the lost beauty,
poverty, blindness and fear.And how this machine roars, Mother,
how it roars…Imagine the separation from your homeland
and a heavy knock on the door
to wake you up.It’s been a long time
and right in the middle of the homeland.
English version, Maria Magdalena Biela
FRIEDENSGEBET 89 / RUGACIUNEA DE PACE 89 / PEACE PRAYER 89Im Hohlraum, im
Ausgehöhlten,
erdrosselt von
Mauern,
als die Horchenden
schweigend
saßen
beim Singen,
erhob sich funkelnd
die Stimme
von einst.
Kein Engel
im Flammenkleid
auf der Empore,
kein Quell
aus der Felswand.
Erwartung, Hoffen
ins Blau.
Und noch
schien nicht alles
zertrümmert.
(Trotz aller feindlichen Nachricht. poetenladen, 2014)ROLAND ERB
………………..
RUGACIUNEA DE PACE 89
În spatiul gol, în
scobitura
sugrumata de
ziduri,
in timp ce ascultatorii
stateau
in tacere
cantand,
glasul
de odinioara
a rasarit scanteind.
Nici un inger
în haine de flacari
pe galerie,
nici un izvor
din stânca.
Așteptări, speranțe
în albastru.
Și totuși
totul nu parea
inca spulberat.(În ciuda tuturor știrilor ostile, 2014)
………………..
PEACE PRAYER 89
In the hollow space, in the
hollowed out area,
strangled by
walls,
as the listeners
sat
silently
singing,
the voice
of yore
rose sparkling.
No angel
in flame dress
on the gallery,
no spring
from the rock face.
Expectation, hope
into the blue.
And not
everything seemed
to be shattered yet.(Despite all hostile news, 2014)
Traducere, Maria Magdalena Biela
Copyright © 2024 by Magdalena Biela. All rights reserved.