June, 2022
ESEMPI / EXEMPLE / EXAMPLES
POSTED IN classic poetry June 16, 2022
ESEMPI / EXEMPLE / EXAMPLESAnima, sii come il pino:
che tutto l’inverno distende
nella bianca aria vuota
le sue braccia fiorenti
e non cede, non cede,
nemmeno se il vento,
recandogli da tutti i boschi
il suono di tutte le foglie cadute,
gli sussurra parole d’abbandono;
nemmeno se la neve,
gravandolo con tutto il peso
del suo freddo candore,
immolla le fronde e le trae
violentemente
verso il nero suolo.
Anima, sii come il pino:
e poi arriverà la primavera
e tu la sentirai venire da lontano,
col gemito di tutti i rami nudi
che soffriranno, per rinverdire.
Ma nei tuoi rami vivi
la divina primavera avrà la voce
di tutti i più canori uccelli
ed ai tuoi piedi fiorirà di primule
e di giacinti azzurri
la zolla a cui t’aggrappi
nei giorni della pace
come nei giorni del pianto.
Anima, sii come la montagna:
che quando tutta la valle
è un grande lago di viola
e i tocchi delle campane vi affiorano
come bianche ninfee di suono,
lei sola, in alto, si tende
ad un muto colloquio col sole.
La fascia l’ombra
sempre più da presso
e pare, intorno alla nivea fronte,
una capigliatura greve
che la rovesci,
che la trattenga
dal balzare aerea
verso il suo amore.
Ma l’amore del sole
appassionatamente la cinge
d’uno splendore supremo,
appassionatamente bacia
con i suoi raggi le nubi
che salgono da lei.
Salgono libere, lente
svincolate dall’ombra,
sovrane
al di là d’ogni tenebra,
come pensieri dell’anima eterna
verso l’eterna luce.
ANTONIA POZZI
Antonia Pozzi, Pasturo 10 Aprile 1931
…………………
EXEMPLE
Suflete, fii precum pinul:
care toată iarna își întinde
brațele înfloritoare
în vazduhul alb și gol
și nu cedează, nu cedează,
nici dacă vântul,
aducându-i din toate pădurile
sunetul tuturor frunzelor căzute,
îi șoptește cuvinte de abandon;
nici dacă zăpada,
împovărându-l cu toată greutatea
albului ei rece,
îmbibă frunzele și le taraste
cu violență
spre negrul pământ.
Suflete, fii precum pinul;
și atunci va veni primăvara,
și-o vei simti venind de departe,
cu geamatul tuturor ramurilor goale
care vor suferi, spre-a înverzi.
Dar în ramurile tale vii,
primavara divina va avea glasul
celor mai cântătoare pasari,
iar la picioarele tale
bulgarele de care te agăți
în zilele de liniste
precum în zilele de plâns
va înflori cu primule si zambile albastre.
Suflete, fii precum muntele:
care atunci când toată valea
este un mare lac de violete
și atingerile clopotelor ies
ca nuferi albi ai sunetului,
el singur, în înălțime, se intinde
la o discutie mută cu soarele.
Umbra il invaluie
din ce in ce mai strans
și pare, în jurul frunții sale înzăpezite,
un păr greu
care-l rastoarna,
care-i impiedica saltul aerian
spre iubirea lui.
Dar dagostea soarelui
il înconjoara cu pasiune,
de-o splendoare supremă,
saruta patimas
cu razele sale norii
care se ridică din el.
Ei se ridica liberi, incet
eliberati de umbră,
suverani
dincolo de orice întuneric,
precum gândurile sufletului etern
catre lumina vesnica.
…………………
EXAMPLESSoul, be like the pine:
that all winter long stretches
its flourishing arms
in the empty white air
and does not yield, does not yield,
not even if the wind,
bringing to him
the sound of all the fallen leaves
from all the woods,
whispers to him words of abandonment;
not even if the snow,
burdening him with all the weight
of its cold whiteness,
soaks the leaves and drags them
violently
towards the black ground.
Soul, be like the pine:
and then spring will come,
and you will feel it coming from afar,
with the groaning of all the bare branches
that will suffer, to be green again.
But in your living branches
the divine spring will have the voice
of all the most songful birds,
and at your feet the clod
to which you cling
in the days of peace
as in the days of weeping
will blossom
with primroses and blue hyacinths.
Soul, be like the mountain:
that when the whole valley
is a great lake of violets
and the touches of the bells emerge
like white water lilies of sound,
he alone, above, tends
to a silent conversation with the sun.
The shadow wraps him
closer and closer
and it seems, around his snowy forehead,
a heavy hair
that overturns him,
preventing him
from leaping airily
towards his love.
But the sun’s love
passionately encircles him
with a supreme splendour,
passionately kisses
with its rays the clouds
that rise from him.
They ascend free, slow,
free of shadow, sovereign
beyond all darkness,
like thoughts of the eternal soul
towards the eternal light.
trad. M. M. Biela
ADIEU / ADIEU / ADIO
POSTED IN Roland June 16, 2022
ADIEU / ADIEU / ADIOIch will
dich umatmen
ein letztes Mal
behutsam, bevor
unsere Klingen
schartig aneinander werden.
Hier,
in dem schwarzen,
kalten
Stachel-
drahtverhau.ROLAND ERB
……………..
ADIEU
I want to
carefully
breathe around you
one last time
before
our blades become
jagged together.
Here,
in the black
cold
barbed
wire enclosure.………………
ADIO
Vreau
sa respir atent
in jurul tau
o ultimă oară
înainte ca
lamele noastre
sa se loveasca.
Aici,
în incinta
neagra
si rece
de sârmă ghimpata.
trad. M. M. Biela
COSA FAI SEDUTO SULLA PORTA DI CASA / WHAT ARE YOU DOING SITTING ON THE DOORSTEP / CE FACI STAND IN PRAG
POSTED IN classic poetry June 13, 2022
COSA FAI SEDUTO SULLA PORTA DI CASA / WHAT ARE YOU DOING SITTING ON THE DOORSTEP / CE FACI STAND IN PRAG
Cosa fai seduto sulla porta di casa
come un sorvegliante di orizzonti?
Sto badando al tramonto.
Pregusto quest’ora scorsoia.
I suoi ultimi suoni arancio e d’uva.
Quest’alcol incerto tra l’acqua e il vino.
E ho il trasalimento
di questa radenza di luce.
Il rarefarsi di questa erranza.
L’occhio si sfinisce d’ammirare.
Sicuro di non avere sciupato il tempo.
Il giorno muore senza destare stupore.
Mentre il suo aroma si sperde e lo perdo
da quest’angolo e mezzo di passaggio.
Ho accompagnato un eucalipto al suo posto.
Senti stormisce l’occidente
stremato al divenire.
Senti che fioriture danno i crepuscoli.
Rinasco camminando con questi addii
che si allontanano creando dei mondi.
PIERO LO IACONO……………….
WHAT ARE YOU DOING SITTING ON THE DOORSTEP
What are you doing sitting on the doorstep
like a guardian of horizons?
I am watching the sunset.
I long for this last hour.
Its last orange and grape sounds.
This uncertain alcohol between water and wine.
And I have the wince
of this radiance of light.
The rarefaction of this wandering.
The eye is exhausted with admiration.
Sure that I have not wasted the time.
The day dies without arousing astonishment.
While its aroma dissipates and I lose it
from this corner and a half of passage.
I accompanied an eucalyptus in its place.
Feel the west rustling
exhausted by becoming.
Feel what blooms the twilights give.
I am reborn walking with these farewells
that recede creating worlds.……………….
CE FACI STAND IN PRAG
Ce faci stând în prag
ca un supraveghetor al orizonturilor?
Privesc apusul.
Aștept cu nerăbdare această ultimă oră.
Cele mai recente sunete de portocale și struguri.
Acest alcool incert între apă și vin.
Și sunt surprins
de asta strălucire a luminii.
Rarefierea acestei rătăciri.
Ochiul este obosit de admiratie.
Sigur că nu am pierdut timpul.
Ziua moare fără să trezească uimire.
În timp ce aroma i se risipeste și eu o pierd
din acest colţ şi jumătate de trecere.
Am însoțit un eucalipt la locul lui.
Simti Occidentul fosnind
epuizat intru devenire.
Simți ce flori dau amurgurile.
Renasc mergând cu aceste “rămas-bun”
care pleacă creând lumi.trad. M. M. Biela
secvențe / footage
POSTED IN Claudiu June 12, 2022
secvențe / footage
Undeva în Kreuzberg, un om
se ascunde de Sultanul Somnului.Matthew Sweeney
am tras în piept aerul cartierelor unde orice tentativă de a vorbi îngrașă armate de microbi răbdători
carmangeriile deschise non-stop te vor convinge că cineva ne mai acordă o șansă la transcendență
oriunde și-ar așeza păturica, ei știu că nu poate urma decât un picnic pe mormântul cuiva
foarte aproape de locul în care a curs sânge,
o fetiță blondă se juca de-a v-ați ascunselea cu porumbeiiun satelit pierdut de o jumătate de secol a-nceput să emită cerând să afle dacă e adevărat că ne-am căsăpit între timp
dedesubtul lucrurilor pulsația unei glande
înfășurate-n drapelul celui pe care am încercat să-l uităm„iarna s-a desfășurat fără teamă au avut loc ieșiri
dese din cetățui fiecare s-a apărat prin mijloace proprii”
• Tacitus, Agricola, XXII.3
în depărtarea ofilită a periferiei, cineva își lipise nasul de vitrina plină cu delicatese de la Mefisto
și toate se petreceau în somnul unui om din Berlin
CLAUDIU KOMARTIN
……………..footage
Somewhere in Kreuzberg, a man
is hiding from the Sultan of Sleep.Matthew Sweeney
I’ve sucked in the air of neighborhoods where any attempt to speak fattens armies of patient microbes
the steakhouses open non-stop will convince you that someone still gives us a chance at transcendence
wherever they lay their blankie, they know that there can only be a picnic on someone’s grave
very close to where the blood has flowed,
a little blonde girl playing hide-and-seek with pigeonsa satellite lost for half a century has begun to broadcast asking
if it’s true that we’ve offed each other in the meantimeUnderneath things the throbbing of a gland
wrapped in the flag of the one we tried to forget“winter went on without fear there were frequent outings
from the fortress, each defended himself by his own means.”
– Tacitus, Agricola, XXII.3
in the withered distance of the outskirts, someone had stuck his nose to the window
full of Mephisto’s delicaciesand it was all happening in the sleep of a man from Berlin
trad. M. M. Biela
SCRIVO / SCRIU / I WRITE
POSTED IN classic poetry June 12, 2022
SCRIVO / SCRIU / I WRITEScrivo con gli occhi chiusi
e gli occhi aperti.
Con le orecchie tappate
e spalancate.
Scrivo con le narici a ventosa
come fori cavernosi
e coi pori all’attenti.
Scrivo senza perché né per chi.
Anche se è un sasso,
uno scarafaggio o una foglia
a cominciare il suo canto.
Scrivo perché c’é carta e penna
tra i ritagli di tempo
e un cuore in canna.
E scrivo finché non c’è
più luce sulla pagina.
Converso con il verso,
mi ci converto,
lo inverto e mi diverto,
ma vi avverto
il mio terrore è aver parlato
di niente con nessuno.
Scrivo perché non riuscirei
a riposare la testa
su un trambusto di fogli bianchi.
E solo così finalmente mi fermo
ad ascoltare il silenzio in pace
e lo lavoro per farlo voce,
cavità di munifica perla
senza noiosi inventari.
Scrivo come un impulso
a voler salvare qualcosa.
Un’urgenza di esistenza.
Nella speranza che un tu
si accosti e dia un’occhiata
pur sapendo che mi getterà
dopo avermi letto male
e in tutta fretta.
Oh potessi scrivere senza
sperare che nessuna legga!
Scrivo e redimo i miei demoni
e la miriade dei miei alter ego.
Più vergogna sarebbe il non darsi
da fare per liberarsene.
Scrivere mi solleva al di sopra del suolo
e forse rende me e il mondo un po’ migliori,
ma non nutro grandi illusioni.
È uno sporco lavoro
e qualcuno deve pur farlo.
Oh se riuscissi a vivere
cosa m’importerebbe di scrivere!
PIERO LO IACONOQuadro di MIHAI CRISTE, The Epilogue, 2018
……………..
I WRITE
I write with my eyes closed
and my eyes open.
With my ears plugged
and wide open.
I write with nostrils flaring
like cavernous holes
and pores at attention.
I write without why or for whom.
Even if it is a stone,
a beetle or a leaf
that begins its song.
I write because there is pen and paper
between the scraps of time
and a heart in the barrel.
And I write until there is
more light on the page.
I converse with the verse,
To it convert,
I reverse it and have fun,
but I warn you
my terror is to have spoken
about anything to anyone.
I write because I could not
rest my head
on a hustle and bustle of blank sheets of paper.
And only then do I finally stop
and listen to the silence in peace
and work to make it voice,
cavity of munificent pearl
without boring inventories.
I write as an impulse
to save something.
An urgency of existence.
In the hope that a you
will approach and take a look
even knowing that you will throw me
after reading me wrongly
and in haste.
Oh that I could write without
hoping that no one would read!
I write and redeem my demons
and the myriad of my alter egos.
More shameful would be not
trying to get rid of them.
Writing lifts me above the ground
and perhaps makes me and the world a little better,
but I harbour no great illusions.
It is a dirty job
and someone has to do it.
Oh if I could live
what would I care to write!
Painting by MIHAI CRISTE, The Epilogue, 2018………………
SCRIU
Scriu cu ochii închiși
și cu ochii deschisi.
Cu urechile astupate
și larg deschise.
Scriu cu nările pufnind
ca niște găuri cavernoase
și porii în alerta.
Scriu fără de ce sau pentru cine.
Chiar dacă este o piatră,
un gândac sau o frunză
care își începe cântecul.
Scriu pentru că există hârtie și creion
între farame de timp
și o inimă în butoi.
Și scriu până nu mai e
lumină pe pagină.
Cu-n vers conversez,
La el ma convertesc,
Îl inversez și mă distrez,
dar va avertizez
teroarea mea este de-a fi vorbit
despre nimic cu nimeni.
Scriu pentru că nu-mi pot
odihni capul
pe o forfota de foi albe de hârtie.
Și doar asa mă opresc în sfârșit
spre-a asculta liniștit tacerea
și o muncesc spre-a o face să devină voce,
cavitate de perlă generoasa
fără inventare plictisitoare.
Scriu ca un impuls
spre a salva ceva.
O urgență de existența.
În speranța că un tu
se apropie și arunca o privire
chiar știind că mă va arunca
după ce m-a citit greșit
și în grabă.
O, de-aș putea scrie fără
sa sper că cineva va citi!
Sa scriu și sa-mi răscumpăr demonii
și multitudinea-mi de alter ego-uri.
Mai rușinos ar fi să nu incerci
a scăpa de ele.
Scrisul mă ridică deasupra pământului
și poate mă face pe mine și lumea putin mai buni,
dar nu-mi fac mari iluzii.
Este o muncă murdară
și cineva trebuie să o facă.
Oh, dacă aș putea trăi
ceea ce as vrea să scriu!
Pictură de MIHAI CRISTE, Epilogul, 2018
trad. M. M. Biela
