September, 2022
Sunt o cometă / I am a comet
POSTED IN Romanian September 17, 2022
Sunt o cometă / I am a comet
Sunt o cometă. Oriunde m-aș duce, fiul meu
se ține după mine. Dâra pe care o lăsăm noi e de
lapte și disperare. Lacrimi nu: lacrimile nu ar avea cum să curgă
fără să-l rănească, asemenea lacrimilor astronauților care,
în lipsa gravitației, părăsesc ochiul sub forma unor biluțe și încep să
plutească în jur, izbindu-se de obiecte.De când ai plecat, înaintez anevoios printre roboți
de bucătărie făcuți după chipul și asemănarea
noastră: câteva smucituri, efort și vibrație, apoi rămân multă vreme
calzi, pradă celui mai pur abandon. Beau pe ascuns, uneori înainte
să culc copiii, alteori după, beau ca să
uit că mi-e rușine că fac asta, cum spunea cineva, deși am
învățat între timp că rușinea, la fel ca vina, sunt
emoții sociale. Un construct.Mai ții minte ploaia aia nebună, de sfârșit de lume, cu
trăznete și grindină căzând frenetic, ca niște ouă
aruncate cu ură peste marginea cuibului?
În momente ca alea, mamaie ar fi aprins candela de la Înviere,
să treacă primejdia. Plouă din nou, aplecați deasupra pieselor multicolore,
mamă, tată, fiu, construim un oraș în miniatură, cu poduri și drumulețe
întortocheate, tuneluri, șine de tramvai și bicicliști de lemn.
Din când în când, umerii
ni se ciocnesc ca sticlele într-o navetă de bere, aproape dureros, aproape
erotic. Aici e locul în care am iubit, aici e peronul de pe care am
vrut să, aici
tinerețea și marile speranțe de la 20 de ani, când totul e
Cuba Libre & anxietate. Aici e casa din care nu am mai plecat.
Fiindcă am venit să clădesc. Și clădesc.Iată-ne, la jumătatea distanței dintre burnout și fericire, aplecați
deasupra unui București de jucărie, compulsiile noastre s-au schimbat.Ceea ce dărâmă din greșeală Emanuel
noi reconstruim în urma lui, cu o viteză
uluitoare, încât până se întoarce el cu fața, totul e la loc cum era.
Ca și cum ne-ar fi frică să îl lăsăm să vadă lucruri
prăbușite, oameni puși la pământ.Și dacă nu ne putem pune la adăpost de lucrurile care
distrug așezările umane?
În insulele Galapagos există o roșie ale cărei semințe nu încolțesc
decât dacă au trecut prin tubul digestiv al unei
broaște țestoase uriașe. Gândește-te în felul ăsta la depresie,
la anii ăștia de tranzacții eșuate, în care am ajuns la capătul puterilor,
la capătul internetului. Sau la ziua aia de vară când, pe DN 10,
nu am fi avut cum să nu trecem și noi peste
toți câinii striviți pe asfaltul încins
fără să provocăm ceva și mai rău.Știu, m-ai rugat să nu-ți mai pun atâtea întrebări.
Și totuși ce facem noi aici, în lumina ecranelor, în zarva
micuță a corpurilor jucându-se?
Transfer de informații? Iubire? Stâlpi de susținere într-o
arhitectură a fricii?Aici e acasă. Ultima frontieră. Locul unde
râsetele noastre se împletesc, unde dragostea e mai mare
decât Catedrala Mântuirii Neamului.
Unde de atâtea ori ne-am strâns tare în brațe ca și cum de asta ar fi
depins ceva
saturația fotografiei sub platani speranța de viață a tucanilor
finalul poveștii depresurizarea cabineiși am adormit gândindu-ne la bani.
Anastasia GAVRILOVICI
…………………………
I am a comet. Wherever I go, my son
follows. The trail we leave is
of milk and despair. No tears: tears could not flow
without hurting him, like the tears of the astronauts who,
in the absence of gravity, leave the eye in the form of little balls and start
floating around, bumping into objects.Since you left, I trudge through kitchen robots
made in our image and likeness:
a few tugs, effort and vibration, then they remain warm
for a long time, prey to the purest abandon. I drink on the sly,
sometimes before I put the kids to bed, sometimes after, I drink to
forget that I’m ashamed of doing it, as someone said, though I’ve
learned in the meantime that shame, like guilt, are
social emotions. A construct.Remember that crazy, end-of-the-world rain with
thunder and hail falling frantically like eggs
thrown hatefully over the edge of the nest?
At times like that, Grandma would light the Resurrection candle,
to make the danger pass. It’s raining again, hunched over the multicolored pieces,
mother, father, son, we build a miniature city with bridges and
winding roads, tunnels, tram tracks and wooden cyclists.
From time to time, our shoulders
collide like bottles in a beer shuttle, almost painfully, almost
erotically. Here is the place where we loved, here is the platform from which I
I wanted to, here
the youth and great hopes of the 20s, when everything is
Cuba Libre & anxiety. Here is the home I’ve never left.
Because I came to build. And I’m building.Here we are, halfway between burnout and happiness, hunched over
a toy Bucharest, our compulsions changed.What Emanuel accidentally knocks down
we rebuild after him, with an amazing speed
that by the time he turns his face, everything is back to the way it was.
As if we were afraid to let him see things
crumbled, people knocked down.And if we can’t get away from the things that
destroy human settlements?
In the Galapagos Islands there is a tomato whose seeds do not sprout
unless it has passed through the digestive tract of a
giant tortoise. Think of depression this way,
of all those years of failed transactions, of being at the end of our rope,
at the end of the Internet. Or that summer day on the Route 10,
when we couldn’t help but run over
all the dogs squashed on the hot asphalt
without causing something even worse.I know, you asked me not to ask you so many more questions.
And yet what are we doing here, in the glare of the screens, in the miniature hustle and bustle
of bodies playing?
Information transfer? Love? Pillars of support in a
architecture of fear?This is home. The final frontier. The place where
our laughter intertwines, where love is greatest
than the Cathedral of the Nation’s Salvation.
Where so many times we’ve held each other tight as if something
depended on it
the saturation of the photo under the platans the life expectancy of toucans
the end of the story cabin depressurizationand we fell asleep thinking about money.
trad. M. M. Biela
Não sei quantas almas tenho / Eu nu știu câte suflete-oi avea
POSTED IN classic poetry September 16, 2022
Não sei quantas almas tenho / Eu nu știu câte suflete-oi aveaNão sei quantas almas tenho.
Cada momento mudei.
Continuamente me estranho.
Nunca me vi nem acabei.
De tanto ser, só tenho alma.
Quem tem alma não tem calma.
Quem vê é só o que vê,
Quem sente não é quem é,
Atento ao que sou e vejo,
Torno-me eles e não eu.
Cada meu sonho ou desejo
É do que nasce e não meu.
Sou minha própria paisagem;
Assisto à minha passagem,
Diverso, móbil e só,
Não sei sentir-me onde estou.
Por isso, alheio, vou lendo
Como páginas, meu ser.
O que segue não prevendo,
O que passou a esquecer.
Noto à margem do que li
O que julguei que senti.
Releio e digo: “Fui eu?”
Deus sabe, porque o escreveu.
Fernando PESSOA……………………
Eu nu știu câte suflete-oi avea
Eu nu știu câte suflete-oi avea.
M-am tot schimbat în fiecare clipă.
Mereu ciudat m-am tot simtit
Nicicand nu m-am văzut si nici găsit.
Fiind atât de mult, am doara suflet.
Un om cu suflet liniște nu are.
Un om ce vede este doar ceea ce vede.
Un om ce simte nu e cin’ se crede.Atent la tot ceea ce sunt și văd,
Eu devin ei și nu mai pot fi eu.
Fiece vis al meu și orice dor stiut
Nu mie-mi apartin, celui ce le-a nascut.
Sunt propriul meu peisaj,
Eu mă privesc călătorind –
Deosebit, ratacitor și singur.
Aici, unde sunt, pe mine nu mă simt.De aceea, ca un străin, citesc,
Ființa mea ca și cum pagini ar fi.
Nestiind ceea ce va veni
Și uitând ce a trecut firesc,
Pe marginea lecturii-am mazgalit
Ceea ce am crezut că am simțit.
Recitind, mă întreb: “Fost-am eu?”
Pentru că El a scris-o, stie Dumnezeu.
painting, Mihai CRISTE
trad. M. M. Biela
Îmi scrie mama / My mother writes
POSTED IN Romanian September 16, 2022
Îmi scrie mama / My mother writesÎmi scrie mama: ”ți-am făcut mormânt,
Că nu se știe ce și cum și când…
Tu chiar dacă trăiești în București
Știu eu cât de străin și singur ești.
Are gărduț de fier ce ne desparte
Dar vom fi mai aproape după moarte.
E din beton. Să nu fii supărat
Dar toți vecini s-au asigurat.
Ți-am pus compot de vișini și gutui
Și dacă vrei să ți-l trimit să-mi spui.
A venit toamna. Vremea e ploioasă
Și poate n-ai să poți veni acasă.
Să nu te culci târziu. știu eu cum ești
ȘI să te-mbraci mai gros, să nu răcești.
Noroc și sănătate, dragul meu.
Mormântul de beton l-am plătit eu”…Mircea Micu
………………………
My mother writes
My mother writes: “I’ve made your tomb, then
For no one knows the what and how and when…
Although in Bucharest you live so far
I know how foreign and lonely you are.
It has an iron gate that sets our length
But we’ll be closer after death.
It’s made of concrete. Angry do not be
For all the neighbors do agree.
I’ve made you cherry and quince compote though
And if you’d like to get it, let me know.
Autumn is here. The rainy weather’s gloam
And you may not be able to come home.
Don’t stay up late. And wear a thicker coat
I know you well, so you don’t catch cold.
Good luck and good health, my dear son .
I paid for your tomb, so it’s done”…trad. M. M. Biela
FRAU AM NÄCHTLICHEN FENSTER / WOMAN AT THE NIGHT WINDOW / FEMEIE LA FEREASTRA IN NOAPTE
POSTED IN Roland September 16, 2022
FRAU AM NÄCHTLICHEN FENSTER / WOMAN AT THE NIGHT WINDOW / FEMEIE LA FEREASTRA IN NOAPTEDeine Ängstigung – bitteres Wangen –
einziehn, das dumpfe Sausen im Ohr,
wenn du lauschst in die Nacht.
Ein langes Zischen sehr fern, ein Rattern –
glühender Zug, der die Nacht zerfetzt?
Zweifel gräbt sich in die dürstende Haut.
Ohne des Feuermohns Male,
die seine Ankunft dir einprägt,
klammerst du sich an den sinkenden Abend,
Zeiten verschüttetes Wort.Roland ERB
…………………
WOMAN AT THE NIGHT WINDOW
Your fear – bitter cheeks-
draw in, the dull roaring in the ear,
when you listen into the night.
A long hissing far away, a rattling –
a glowing train shreds the night?
Doubt digs into the thirsty skin.
Without the fire poppy’s mark
that its arrival imprints on you,
you cling to the sinking evening,
or the spilled word.……………………….
FEMEIE LA FEREASTRA IN NOAPTE
Frica ta – obrajii amari –
inspira adanc, bâzâitul surd din ureche,
în timp ce asculți în noapte.
Un șuierat lung, foarte departe, un zăngănit…
un tren strălucitor care sfâșie noaptea?
Îndoiala se înfige în pielea însetată.
Fără semnul macului de foc
pe care sosirea sa ți-l imprimă,
te agăți de seara care se scufundă,
ori cuvântul varsat.
trad. M. M. Biela
Dragoste nemărturisită / Unconfessed love
POSTED IN Romanian September 16, 2022
Dragoste nemărturisită / Unconfessed love
Eu miercuri iar am fost la farmacie.Era o farmacistă
Sensibilă, pedantă, tristă.
Și m-am rugat timid să-mi facă bon.
Ea l-a făcut cu chimic și-a oftat,
Ea a oftat așa, nemotivat;
Și doar făcea cu chimicul un bon!
Și am tușit încet și-am zis pardon …Eu miercuri iar mă duc la farmacie.
Emil BRUMARU
……………..
Unconfessed love
On Wednesday again I went to pharmacy.There was a pharmacist
Sophisticated, sad, with wist.
And shyly for a receipt I tried
She did it with ink pencil and she sighed,
She wantonly sighed, like that;
And she made with ink pencil a receipt!
And I said sorry and I coughed discreet…On Wednesday again I’ll go to pharmacy.
trad. M. M. Biela
Cantec naiv / Naive song
POSTED IN Romanian September 14, 2022
Cantec naiv / Naive songDe ce nu vrei să-nnebuneşti la ora cinci
După-amiază, când e-atât de bine,
Şi în sufrageriile adânci
Să faci pe preşuri tumbe dulci cu mine?M-aş milogi-n dulapuri vechi să-ţi pui
Rochia moale şi, rămasă goală,
Ne-am bate cu lichioruri amărui
De chimion şi mentă glacială.Iar către-amurg, făr-a mai ţine minte
Cine suntem, aproape de mătasă,
Îngenunchind pe paturile sfinte,
Am da cu sufletele noastre foc la casă!Emil Brumaru
……………………………
Naive song
Why won’t you like to go crazy in afternoons
At five o’clock, when everything is good
And in the deepest living-rooms
roll sweetly on the mats with me you could?I’d beg you in old cabinets to lay
Your soft dress, and while naked, glint,
A bitter liquors fight we’d fray
Of cumin and of icy mint.And by zenith, without any recalls
Of who we are, silk-like glistening,
On the holy beds together kneeling
We’d set the house on fire with our souls!painting, Elena Khimenes
trad. M. M. Biela
pasari voi pasari / feathers you feathers
POSTED IN Mariana Codrut September 10, 2022
pasari voi pasari / feathers you featherspăsări voi păsări
în largul mărilor
cu vîntul în piept.
deasupra genune
dedesubt genune
la mijloc drum drept.trupul încordat
se încheagă-n zbor
parcă din senin.
zbaterea aripilor
ține zarea viului
săgetînd-o-n plin.păsări voi păsări
timpul ce ne leagă
prin inimi ne trece.
deasupra genune
dedesubt genune
albastră și rece.Mariana CODRUT
…………………….
feathers you feathers
on the high seas
penetrating the wind.
above nothingness
below nothingness
in the middle road winged.the body strenuous
curdles in the flight
as if out of the blue.
the flapping wings’ fight
holds the living’s sky
fully darting through.feathers you feathers
the time that us binds
through our hearts shall pass.
above nothingness
below nothingness
blue and cold canvass.trad. M. M. Biela
EINWAND / OBIECŢIE / OBJECTION
POSTED IN Roland September 4, 2022
EINWAND / OBIECŢIE / OBJECTION
In dem Jahr, als die Birnen frühzeitig braun waren
unter der Schale,
sagtest du: Wir sind doch auch so,
und es kann gar nicht anders werden
in der Dürre, im Regen zur Unzeit.
Du trugst einen tiefblauen Rock, man sah
deine jungen Knie,
wenn du gingst. Du hattest
diese Stimme, die sehr
an gesprungene Glocken erinnert.
So dass ich mich dennoch fragte,
warum jene Birnen so braun.
Roland ERB………………………..
OBIECŢIE
Anul în care perele au fost maron devreme
sub coaja,
ai spus: așa suntem și noi
si nu poate fi altfel
pe secetă, pe ploaie prematura.
Purtai o fustă de un albastru intens,
genunchii tăi tineri se vedeau
cand mergeai. Aveai
acea voce
care aminteste de clopotele sparte.
Așa că m-am tot întrebat
de ce perele alea erau atât de maronii.…………………………
OBJECTION
The year when the pears were brown
under the skin at an early stage,
you said: We are like that too
and it can’t be any different
in the drought, in the untimely rain.
You wore a deep blue skirt,
your young knees showed
when you walked. You had
that voice very
reminiscent of cracked bells.
So that I still wondered
why those pears were so brown.
trad. M. M. Biela
Only Until This Cigarette Is Ended / Doar până când țigara se sfarseste
POSTED IN classic poetry, translated English-Romanian September 1, 2022
Only Until This Cigarette Is Ended / Doar până când țigara se sfarsesteOnly until this cigarette is ended,
A little moment at the end of all,
While on the floor the quiet ashes fall,
And in the firelight to a lance extended,
Bizarrely with the jazzing music blended,
The broken shadow dances on the wall,
I will permit my memory to recall
The vision of you, by all my dreams attended.
And then adieu,—farewell!—the dream is done.
Yours is a face of which I can forget
The color and the features, every one,
The words not ever, and the smiles not yet;
But in your day this moment is the sun
Upon a hill, after the sun has set.by Edna St. Vincent Millay
…………………………..
Doar până când țigara se sfarseste
Doar până când țigara se sfarseste,
O clipa in sfârșituri efemere,
Cand pe jos cade scrumul in tacere,
Și în lumina focului luceste,
În mod bizar, cu jazzul se-mpleteste,
O umbra spartă pe perete piere,
Memoriei atunci i-oi da-nvoire
De-a-mi aminti chipu-ti ce-n vis traieste.
Și apoi adio, visul s-a sfarsit.
Din chipul tau sa ia uitare-adanca
Culoarea, trăsăturile-ntregit,
Cuvintele nicicand, zâmbetele nu încă;
Dar pentru tine asta clipa e-n zenit
Cand soarele apune peste lunca.trad. M. M. Biela
