June, 2023

CAMPANIE LA MIAZANOAPTE / NORTHWARD CAMPAIGN

POSTED IN Mariana June 14, 2023

CAMPANIE LA MIAZANOAPTE / NORTHWARD CAMPAIGN

Acum, când grădina de trandafir este închisă în mine
ca într-o cămașă de forță
și îmi picură pe limbă un suflet prea mic și toxic;
când vreau cu adevărat să înțeleg
(fie și umblând și în patru labe în jurul
cunoștințelor mele pozitive)
și când deasupra spitalului latră un singur câine
iar creierul meu moale îl ascultă tandru și calm
(tandru și calm)
poate voi avea curajul să mărturisesc:

„Să aduci pe lume o religie plesnind de sănătate
și să o dai celor mai singuri în viață decât în moarte.
Vărsare de sânge și pustiu să fie doar pentru tine și ai tăi.
În urma carelor de luptă vei vedea atunci visătoare litere de foc.
Acolo, animal tânăr, ți-e dat să trăiești și să mori”.

și pulberea să se întoarcă în pământ
și pulberea să se întoarcă în pământ

Mariana MARIN

………………..

NORTHWARD CAMPAIGN

Now, when the rose garden is enclosed within me
like a straitjacket
and a too small and toxic soul drips on my tongue ;
when I really want to understand
(be it walking on all fours around
my positive knowledge)
and when above the hospital only one dog barks
and my soft brain listens to it tenderly and calmly
(tenderly and calmly)
maybe I will have the courage to confess:

“To bring into the world a religion bursting with health
and give it to the loneliest in life than in death.
Let bloodshed and desolation be only for you and yours.
Behind the chariots you will then see dreamy letters of fire.
There, young animal, it’s meant for you to live and die.”

and the dust to return into dust
and the dust to return into dust

trad. M. M. Biela

Poem de dragoste / Love poem

POSTED IN Mariana June 7, 2023

Poem de dragoste / Love poem

Ziua în care descoperi
nesfârșita bunătate a morții
și valul de sânge începe să inunde o parte a lumii.
O, tinerii morți știu desigur mai mult.
Sub pielea de trandafir se află răspunsuri.
Amintește-ți:
pe o plajă murdară,
trupul unei femei adus de ape
și sufletul ei sălbăticit lovindu-ne fața.
Amintește-ți:
ziua în care am descoperit nesfârșita bunătate
și valul de sânge din care tinerii morți
fac semne celor de pe țărm…

Mariana MARIN

……………..

 

Love poem

The day you discover
the endless goodness of death
and the tide of blood begins to flood a part of the world.
Oh, the young dead certainly know better.
Beneath the rose skin lie answers.
Remember:
on a dirty beach
a woman’s body washed up by the waters
and her savaged soul hitting our face.
Remember:
the day we discovered the infinite kindness
and the tide of blood from which the young dead
wave to those on the shore…

trad. M. M. Biela

Orbirea / The blindness

POSTED IN Mariana June 7, 2023

Orbirea / The blindness

Atunci mi-a fost frică, prietene.
O frică de animal tânăr a cărui evoluție este oprită brusc.
Erau zile când îmi descopeream sub pielea albă
nu cântecele (o, nu cântecele) ci un râs rău.
Știam: pentru unii urmarea firească a uitării de sine
este cucuta ușor pieritoare.
Dar pentru un mort, rătăcit în propria sa piele
ca într-un spațiu interplanetar,
moartea cui să o plângi?
Aflasem că după o sută de ani
bibliotecile tot mai visau cu ochii galbeni spre Alexandria
– iar broaștele din Galapagos priveau cu uimire
posteritatea multora dintre noi…
După o sută de ani memoria mea înverzise pe zidul casei;
ne priveam zile întregi și uneori
inventam mici jocuri de recunoaștere:
„Theseu, părăsind-o în insula Nexos pe Ariadne
aruncă de pe vasul care se depărtează o ultima privire
spre eroina zeiță care, din prim-plan,
întinde rugătoare
stânga spre el…”
După o sută de ani aveam o luciditate visătoare,
care (se știe!) îi poate opri pe mulți de la o trăire firească.
În nopțile transparente din sud adormeam luând poziția fătului,
aidoma astronauților în imponderabilitate
sau mă rugam, în vechea mea limbă nepământeană.
După o sută de ani, în sfârșit, după o sută de ani,
un acord între mine și această lume.
Fie și cu ochii arși,
– fie și cu țipătul facerii ucis în jurul unduitoarelor coapse,
fie și aici,
pe unde dacă ai să treci vreodată

ai să vezi un mort fericit.

Mariana MARIN

……………..

Blindness

That’s when I was afraid, my friend.
A fear of a young animal whose evolution is suddenly stopped.
There were days when I’d discover under my own white skin
not the songs (oh, not the songs) but a wicked laugh.
I knew: for some the natural consequence of self-forgetfulness
is the easily perishable hemlock.
But for a dead man, lost in his own skin
as if in interplanetary space,
whose death is there to mourn?
I’d learn that after a hundred years
the libraries were still dreaming with yellow eyes towards Alexandria
– and the Galapagos frogs were looking in awe
at the posterity of many of us…
After a hundred years my memory was green on the wall of the house;
we’d look at each other for days and sometimes
made up little recognition games:
“Theseus, leaving Ariadne on the island of Nexos
casts one last glance from the receding vessel
towards the heroine-goddess who, from the foreground,
stretches her left hand prayerfully
towards him…”
After a hundred years I had a dreamy lucidity,
which (it is known!) can stop many from living a natural life.
In the clear southern nights I’d fall asleep in the fetal position,
like the astronauts in weightlessness
or I’d pray, in my old unearthly tongue.
After a hundred years, finally, after a hundred years,
an agreement between me and this world.
Be it with burning eyes,
– be it with the labour scream killed around the undulating thighs,
be it here too
where if ever you pass

you will see a happy dead.

trad. M. M. Biela

BRUTA / THE BRUTE

POSTED IN Mariana June 5, 2023

BRUTA / THE BRUTE

Să vrei înapoi carnea și sângele ficțiunilor tale,
– iată prostia,
iată demența.
În această zi de ianuarie
străbat câmpia din sudul patriei,
fraternizând calm cu toate întoarcerile din exil;
cu toate blocadele continentale;
și cu toate războaiele de o sută de ani.
Eu trebuie să mai am timp – îmi spun.
Corbii de pe aici sunt de o uimitoare decență
în fața resturilor.

Trebuie să mai am timp.

(Din memoria unui naufragiu
ficțiunile se ridică palide,
– străbătând cu atenție universul,
mușcându-i delicat pereții
Și totuși – se spune –
ele pot fi ucise mai precis decât noi)

În această zi străbat câmpia din sud
și îmi aduc aminte de Mohammed Sceab;
și de Jan; și de prozatoarea timidă:
„Toată viața lor le-a fost dată o toamnă
cum n-a cunoscut Bacovia”
și încep să râd,
cu pleoapele plescăitoare împotriva mea.

Vezi, perdelele-s lăsate
peste ultima mare iubire a secolului.
Dar ce ascunzi tu, îngerașule,
sub cuvintele ciuruite pe care ni le tot arăți?

Putreziciunea – am spus –
și oribila spaimă de moarte
pentru care am închipuit cele mai frumoase minciuni
și cel mai bine organizat furt de mărgele
– spânzurându-mă apoi cu bună știință –
de-a lungul deceniilor de toate culorile,
și de toate tranzițiile.
Putreziciunea regăsirii de sine,
– arătându-și colții de lapte;
și pe cei de argint și de aur – am spus.
Putreziciunea și un februarie violent,
pentru care ar trebui să-și dea singure foc
toate paginile de glorie ale căilor ferate,
(și tocmai aici, pe lângă Dunăre).
Putreziciunea, iubire,
cu miros dulce de măr,

– pentru care (în extaz) ficțiuni suave am fost inventați.
În spatele fiecărei ficțiuni
se ascunde desigur un mort;
și în spatele lui râsul meu palid,
– străbătând cu atenție universul,
mușcând delicat pereții…
Da, da,
corbii de pe aici sunt de o uimitoare decență
în fața resturilor.
Poate ei știu. Și poate că eu mai am timp.
După cum orice naufragiu poate lua forma lumii.
Orbirea – forma trupului meu.

Vezi, perdelele-s lăsate
peste ultima mea iubire;
iar noi degenerăm sub zăpadă
cu simțurile întinse nervos
(cu sensurile zdrobite nervos)
în jurul celei mai puternice iluzii;

și doar pentru ea,
– ficțiunea,
canalia,
bruta.

Mariana MARIN

…………………..

THE BRUTE

To want back the flesh and blood of your fictions,
– here’s the folly,
the insanity.
On this January day
I cross the plain in the south of the homeland,
calmly fraternizing with all the returns from exile;
with all the continental blockades;
and with all the wars of a hundred years.
I must have more time – I tell myself.
The crows around here are amazingly decent
in front of the remains.

I must have more time.

(From the memory of a shipwreck
the fictions rise pale,
– carefully crossing the universe,
delicately biting its walls
And yet – it is said –
they can be killed more accurately than us)

On this day I cross the southern plain
and I remember Mohammed Sceab;
and Jan; and the shy prose writer:
“All their lives they were given one fall
such as Bacovia never knew”
and I begin to laugh
eyelids flapping against me.

You see, the curtains have been drawn
on the last great love of the century.
But what are you hiding, little angel
underneath the crumpled words you keep showing us?

The rottenness – I said –
and the horrible dread of death
for which I have concocted the most beautiful lies
and the best organized bead heist
– then knowingly hanging myself –
through the decades of all colors,
and all transitions.
The rot of self-discovery,
– showing his milk fangs;
and the silver and gold ones – I said.
Rotteness and a violent February,
for which all the glory pages of the railways
should set themselves on fire,
(and right here, on the Danube).
Rotteness, love,
with sweet apple scent,

– for which (in ecstasy) suave fictions we were invented.
Behind every fiction
there is certainly a dead person hiding;
and behind him my pale laughter,
– carefully crossing the universe,
gently biting the walls…
Yes Yes,
the crows around here are amazingly decent
in front of the remains.
Maybe they know. And maybe I still have time.
As any shipwreck can take the shape of the world.
Blindness – the shape of my body.

See, the curtains have been drawn
on my last love;
and we degenerate under the snow
with the senses nervously stretched
(with the meanings nervously crushed)
around the strongest illusion;

and only for her
– the fiction,
the scoundrel,
the brute.

trad. M. M. Biela

 

• ‹
• 1
• 2