Mariana
May your Eternity be blessed, MARIANA MARIN!
POSTED IN Mariana February 10, 2022
May your Eternity be blessed, MARIANA MARIN!
10.02.195610 FEBRUARIE, SAMBATA SEARA, ACUM / the 10th of FEBRUARY, SATURDAY EVENING, NOW
Ea astepta sosirea musafirilor in marea sufragerie.
Nici unul dintre gesturile ei ascutite nu avea
capul insangerat.
Nici o portocala nu fusese taiata atat de frumos.
Nimic din ce ar putea face un salt mortal in fictiune.(s-a mai spus:
o femeie, o oglinda, trei papagali nemuritori
o arma de foc, un testament rautacios, ceasuri pictate
cu fructe
o rochie de bal, un soldat de plumb, o piele de capra
un zepelin rosu, un fluier de balci, un caftan
neverosimil)
Descrierea este aproape exacta.
Lipsesc eu, memorie a celor 5 4 3 2 1 etaje
numarate incet de ochiul egiptean,
proaspat vopsit.
MARIANA MARIN………………………….
the 10th of FEBRUARY, SATURDAY EVENING, NOW
She was waiting for her guests to arrive in the large living room.
None of her sharp gestures had
their head bloodied.
No orange had ever been cut so beautifully.
Nothing that could make a deadly leap into fiction.(it’s been said before:
a woman, a mirror, three immortal parrots
a firearm, a wicked will, fruit-painted clocks.
a ball gown, a lead soldier, a goatskin
a red zeppelin, a fair whistle, an implausible
caftan)
The description is almost exact.
I am missing, memory of the 5 4 3 2 1 floors
counted slowly by the Egyptian eye,
freshly painted.
traducere, M. M. Biela
POEM DE DRAGOSTE / LOVE POEM
POSTED IN Mariana February 6, 2022
POEM DE DRAGOSTE / LOVE POEMAm capatat o uriasa forta de convingere.
Vechea fusta inflorata roseste in camere albe si verzi
iar eu imbatranesc intr-o palida furie…
Incerc o constructie sensibila in fata oglinzii.
De spate zile vorbesc in fata oglinzii.
De sapte zile stau vopsita ca o mireasa si vorbesc
in fata oglinzii:
“He-hei, cetateni ai Castaliei!
Am imbatranit fara sa stim mai nimic
despre corabiile in care bunul Dumnezeu
ne-a numarat oasele
– si parca tot sunt putine!
He-hei, cetateni!
Am imbatranit ca niste prosti!
Pielea magarului este scumpa
iar a leopardului nu are cautare.
Uite, eu: femeie frumoasa
eu am o rotula frumoasa
si dintii mei albi nu se mai satura privind-o.
Dar creierul meu frumos?
I-ati cercetat indeaproape invelisul
si in adoratie (se stie!) nu poti ramane multa vreme”,
he-hei, cetateni…
De sapte zile in provincie miezul noptii
ma ademeneste cu sangele ei proaspat.
Noi le vom rupe oasele cu o singuratate feroce.
Le vom aminti de cantecul orb pe care l-au imbratisat
papagalii.
“Noi care nimic n-am avut…”
De sapte zile oglinzile plang pe fata lumii de iarna;
papagalii isi fac cuib in vorbele mele nepamantene;
gura ta alba se masoara cu mine
iar eu imbatranesc intr-o palida furie…
Desigur, capatasem o uriasa forta de
convingere.
(Cumplita anestezie in matasuri japoneze!)
Albeam in fata oglinzii, intindeam o mana,
vorbeam un cuvant, respiram…
– Ca o epoca blanda,
ghemuita in raftul de sus al bibliotecii, spuneai.O noapte tot mai cetoasa.
Un pamant tot mai intunecat.
O femeie tot mai aproape de sine.
MARIANA MARIN………………….
LOVE POEM
I’ve acquired a huge force of conviction.
The old flowered skirt blushes in white and green rooms
and I grow old in a pale rage …
I try a sensible construction in front of the mirror.
For seven days I’ve been talking in front of the mirror.
For seven days I’ve stood painted like a bride and talked
in front of the mirror:
“Hey hey, citizens of Castalia!
We’ve grown old without knowing anything
about the ships in which the good God
counted our bones
– and they still seem to be few!
Hey hey, citizens!
We’ve grown old like some fools!
The donkey’s skin is expensive
and the leopard’s is not sought after.
Look, me: beautiful woman
I have a beautiful patella
and my white teeth can’t get enough of looking at it.
What about my beautiful brain?
You have closely researched its sheath
and in adoration (it is known!) one cannot remain long “,
hey hey, citizens …
For seven days in the province
midnight lures me with its fresh blood..
We’ll break their bones with a fierce loneliness.
We’ll remind them of the blind song that the parrots
embraced.
“We who had nothing …”
For seven days the mirrors have been weeping on the face of the winter world;
the parrots nest in my unearthly words;
your white mouth is measuring against me
and I grow old in a pale rage …
Of course, I’d acquired an enormous force of conviction.
(Terrible anesthesia in Japanese silk!)
I was whitening in front of the mirror, holding out a hand,
speaking a word, breathing …
– Like a gentle age,
crouched on the top shelf of the library, you said.A night growing ever more hazy.
A darkening land.
A woman ever closer to herself.traducere M. M. Biela
ULTIMUL POEM DE DRAGOSTE IN GRADINA DE TRANDAFIR / THE LAST LOVE POEM IN THE ROSE GARDEN
POSTED IN Mariana February 1, 2022
ULTIMUL POEM DE DRAGOSTE IN GRADINA DE TRANDAFIR / THE LAST LOVE POEM IN THE ROSE GARDEN
În grădina de trandafir a spitalului,
printre bucăţi de memorie veselă şi tablete aruncate
ai descoperit (dar vezi, numeşte exact!)
legea deplasării în roiuri a popoarelor vechi,
astfel de rămăşiţe prohibite
din care se vor hrăni într-o zi noile culturi…
Ai privit-o un timp,
ai ascultat-o atentă şi fără prea multă grabă;
şi date fiind inteligenţa ta
şi posibilitatea rapidă de adaptare
ai înţeles: – uite-l, a venit chiar el,
adevărul tras odată de păr şi căzut acum în dizgraţie.
(Stop! Înapoi!
Mărturiseşte întîi ruşinea zilnică din copilărie :
„Mama şi tata erau complexaţi dimineaţa
şi mult prea neruşinaţi înspre seară
(multă lume aştepta atunci războiul!)
şi tocmai de aceea au hotărît
(date fiind inteligenţa mea
şi posibilitatea rapidă de adaptare)
să-mi termin studiile
într-un orăşel de munte, balnear şi departe de casă“).
În grădina de trandafir a spitalului
venise chiar el, adevărul tras la faţă
şi cu ochii plesniţi.
(Reci şi ascuţite fuseseră căile Sale!)
Desigur, să-l privesc!
Desigur, să pun acum mîna pe el!
Să-l înghit cu memoria mea veselă
şi să-i spun: – O, tu cel negru pe dinafară,
dar atît de alb pe dinăuntru! Regele a murit
şi Delfinul este bastard!
Hai, în patria mea luminoasă!
Te vor primi „la o masă lungă şi bogată
aşa după cum este obiceiul prin părţile noastre răsăritene…“
Hai, vino mai bine în patria mea luminoasă!În grădina de trandafir a spitalului
am descoperit legea conservării memoriei vesele,
astfel de adevăruri din care se vor hrăni într-o zi
urmaşii mei, roiurile de cenuşă şi oase…
Dar Tu, Patrie Luminoasă!
E una care uită mai bine decît Tine?
Cîte ziduri ţi-au mai căzut?
Cîţi dinţi?
Şi cîte trupuri tinere se mai zbat
între fălcile Tale celeste?
Cîte orăşele de munte, balneare şi departe de casă?
Şi cîte grădini de trandafir,
în care tinerele omizi visează încă?
Am căutat tot adevărul
şi nicăieri nu l-am văzut mai bine
decît între fălcile Tale celeste!
Nicăieri sufletul meu nu şi-a iubit mai tare coastele!
Şi eu cum să-ţi mulţumesc!
La ce să-ţi folosească Ţie ultimul poem de dragoste
în grădina de trandafir!
Şi memoria mea veselă!
şi deplasarea în roiuri a popoarelor vechi!Ascultă-mă!
Va începe să plouă al dracului de tare
şi se vor îneca pînă şi nenorocitele astea de omizi.Putredă carnea mea.
Negru pămîntul.
MARIANA MARIN………….
The last love poem in the rose garden
In the rose garden of the hospital,
amidst bits of cheerful memory and discarded tablets
you discovered (but see, name it exactly!)
the law of the swarming movement of ancient peoples,
such forbidden remains
from which the new cultures will one day feed…
You’ve watched it for a while,
you listened to it carefully and without too much haste;
and given your intelligence
and the ability to adapt quickly
you understood: – there he is, he came himself,
the truth once pulled by the hair and now disgraced.
(Stop! Back!
Confess first the daily shame of childhood:
“My mother and father had a complex in the morning
and were far too shameless in the evening
(Many people were waiting for the war then!)
and that’s why they decided
(given my intelligence
and the ability to adapt quickly)
to finish my studies
in a small mountain town, spa and away from home ”).
In the rose garden of the hospital
he himself had come, the truth haggard
and with torn eyes.
(Cold and sharp had been His ways!)
Of course, to look at him!
Of course, to lay hands on him now!
To swallow it with my joyful memory
and to tell him: – Oh, thou black outwardly,
but so white on the inside! The king is dead
and the Dolphin is a bastard!
Come, to my bright homeland!
They’ll welcome you “to a long and rich meal
as is the custom in our eastern parts… “
Come on, better come to my bright homeland!In the rose garden of the hospital
I discovered the law of preserving the happy memory,
such truths as will one day feed on
my descendants, the swarms of ashes and bones…
And You, Bright Homeland!
Is there another one who forgets better than Thee?
How many more walls have fallen on you?
How many teeth?
And how many young bodies are still struggling
between Thy heavenly jaws?
How many mountain towns, spas and far from home?
And how many rose gardens,
where young caterpillars still dream?
I’ve searched for the whole truth
and nowhere have I seen it better
than between Thy heavenly jaws!
Nowhere my soul loved its ribs more!
And how can I thank Thee!
What use is the last love poem
in the rose garden for Thee!
And my happy memory!
and the swarming of the ancient peoples!Hear me!
It’s gonna start raining like hell
and drown even the fucking caterpillars.My rotten flesh.
Black the earth.traducere, M. M. Biela
DREPTUL CENUSII / THE RIGHT OF ASH
POSTED IN Mariana January 29, 2022
DREPTUL CENUSII / THE RIGHT OF ASHCapitulez in fata atlazurilor mele fine,
precum pardosul la sange existenta onorabila in mers teapan pe strada
Cine insa ar mai putea descrie tristetea dictatorului
care trezindu-se intr-o dimineata in fata ghilotinei
isi sopteste ingrozit:- Aceasta nu e cu putinta!
si mai tarziu, spaima din ochii supusilor: era dulce otrava…Sunt atat de batrana,
incat evenimentele ma ocolesc cu o precizie dubioasa.
Ghemuita intr-un fotoliu,
degeaba ma mai mir: – De peste douazeci de ani
gustul ceaiului este altul…
Vedeti, parabola isi macina zi de zi dintii
intre doua franghii egale
desi – nici vorba!- noi visam cum nu se poate mai bine
in malul gros din fereastra.Cine insa ar mai putea descrie o duminica neagra,
in care dreptul cenusii ar fi doar un cuvant
peste care s-ar aseza in tacere februarie
(iar ceasurile s-ar rusina “de prea multa apropiere”)
O, cine s-ar mai incumeta…Dar ce sa cautam noi aici, vesele cititor!
Drumul nostru este inchis
si ar fi trebuit sa invatam pana acum
ca orice groapa comuna isi are hazul ei…MARIANA MARIN
………………
THE RIGH OF ASH
I surrender to my fine atlases,
like the panther to blood the honorable existence in a stiff walk on the street
But who else could describe the sadness of the dictator
who, waking up one morning in front of the guillotine,
whispers to himself in horror: – That’s not possible!
and later, the terror in subjects’ eyes: it was sweet the poison …I’m so old
that the events are bypassing me with a dubious accuracy.
Curled up in an armchair,
I wonder in vain:- For over twenty years
the taste of the tea is different …
You see, the parable grinds its teeth day after day
between two equal ropes
although – no way! – we were dreaming as best as possible
in the thick mud of the window.But who could describe a black Sunday,
in which the right of ash would be just a word
over which February would sit in silence
(and the clocks would be ashamed of “too much closeness”)
Oh, who else would dare …But what are we looking for here, happy reader!
Our road is closed
and we should have learned by now
that any common pit has its own fun …traducere, M. M. Biela
NUNTA / THE WEDDING
POSTED IN Mariana January 26, 2022
NUNTA / THE WEDDINGMi-a spus intr-o zi fratele:
– inima mea este o mica femeie…
L-am rugat sa nu creada in micile ei copite de apa.
I-am aratat misterul roscat si de vulpe al oglinzii.
Am baut pentru el, am iubit, am uitat.
Pana cand nebunia mi-a crescut in ochi ca o gheara.
Fratele meu si-a intins disperarea de la un capat la celalalt al orasului
cand tocmai pregateam mancare rosie pentru el
(in casa plina de nuntasi)
Cand tocmai imi prindeam in agrafe mici corbi
cand tocmai orbeamMARIANA MARIN
……………….
THE WEDDING
One day my brother said to me:
– my heart is a little woman …
I asked him not to believe in her little water hooves.
I showed him the reddish and fox mystery of the mirror.
I drank for him, I loved, I forgot.
Until the madness grew in my eyes like a claw.
My brother spread his despair from one end of the city to the other
as I was just preparing red food for him
(in the house full of wedding guests)
When I was just catching small crows in my hairpins
when I was just getting blind
traducere, M. M. Biela
NEBUNIA DE A GUSTA TRANDAFIR / THE MADNESS OF TASTING A ROSE
POSTED IN Mariana January 22, 2022
NEBUNIA DE A GUSTA TRANDAFIR / THE MADNESS OF TASTING A ROSELa radacina fireasca a răului
eu pun o irezistibila pofta de a-mi saruta
in voie miinile
(Ah, prietene
– nebunia de a gusta trandafir
atirnati cu o ureche de rozul bun simt)
La 17 ani,
la 23 si la iarna,
voi continua sa-mi amintesc de mine cu aceeasi precizie
diabolica
Ca si cum pleoapele mi-ar creste pe virful unghiei
– la batrinete mi-as rotunji buzele
pentru cuvintul acela croncanitor…
MARIANA MARIN
………………THE MADNESS OF TASTING A ROSE
At the natural root of evil
I lay an irresistible lust to kiss
my hands at will
(Ah, my friend – the madness of tasting a rose
hanging with an ear by the pink common sense)
at 17,
at 23 and in winter,
I will continue to remember myself with the same
devilish precision
as if my eyelids were growing on the tip of my fingernail
– in my old age, I’d round my lips
for that croaking word…traducere, M. M. Biela
10 FEBRUARIE, SAMBATA SEARA, ACUM / the 10th of FEBRUARY, SATURDAY EVENING, NOW
POSTED IN Mariana January 16, 2022
10 FEBRUARIE, SAMBATA SEARA, ACUM / the 10th of FEBRUARY, SATURDAY EVENING, NOW
Ea astepta sosirea musafirilor in marea sufragerie.
Nici unul dintre gesturile ei ascutite nu avea
capul insîngerat.
Nici o portocala nu fusese taiata atît de frumos.
Nimic din ce ar putea face un salt mortal in fictiune.(s-a mai spus:
o femeie, o oglinda, trei papagali nemuritori
o arma de foc, un testament rautacios, ceasuri pictate
cu fructe
o rochie de bal, un soldat de plumb, o piele de capra
un zepelin rosu, un fluier de bîlci, un caftan
neverosimil)
Descrierea este aproape exacta.
Lipsesc eu, memorie a celor 5 4 3 2 1 etaje
numarate incet de ochiul egiptean,
proaspat vopsit.
MARIANA MARIN……………..
the 10th of FEBRUARY, SATURDAY EVENING, NOW
She was waiting for her guests to arrive in the large living room.
None of her sharp gestures had
their head bloodied.
No orange had ever been cut so beautifully.
Nothing that could make a deadly leap into fiction.(it’s been said before:
a woman, a mirror, three immortal parrots
a firearm, a wicked will, fruit-painted clocks.
a ball gown, a lead soldier, a goatskin
a red zeppelin, a fair whistle, an implausible
caftan)
The description is almost exact.
I’m missing, memory of the 5 4 3 2 1 floors
counted slowly by the Egyptian eye,
freshly painted.traducere, M. M. Biela
APEL IN SALA DE DISECTIE / CALL TO THE DISSECTING ROOM
POSTED IN Mariana December 19, 2021
APEL IN SALA DE DISECTIE / CALL TO THE DISSECTING ROOMTe trezeșți cu toate organele alături.
Priveșți, dar nu se întâmplă nimic.
E o casă fără oglinzi – ți se spune.Cineva care îți seamănă se apropie de fereastră.
Auzi: nu, sufletele noastre nu pot fi salvate,
dar cea mai bolnavă,
cea mai murdară,
cea mai șireată,
cea mai veselă amintire
e mai adevărată decât războiul de o sută de ani.
Îți spui: pe o vreme ploioasă nu se poate muriatât de ușor;
și deschizi dulapul de haine cu o singură bătaie de inimă.
Ah, frumoasă rochie de bal a frumoasei bunici!
Impudică stă răsturnată-n ace; cu brațele-nmuiate-n var
frumoasa rochie de bal acoperă o existență
Brusc îți aduci aminte că nu eșți singur
și începi să citești,
începi să citeșți,
incepi sa citesti
o pagină albă care se scrie singură.
Vrei să treci mai departe
dar posibila ta moarte îți sare în față cu un pântec greoi.
Auzi: nu, sufletele noastre nu pot fi salvate.
Îți desfaci brațele
și fîl fîl în cuptorul de sticlă.
Ai venit.
Ai văzut.
Te arunci în cuptorul de sticlă
Ehei, testamentul răutăcios al bunicului!
O fotografie trucată și un sân foarte mic.
Un mareșal orb
cu o celebră victorie în șira spinării. Un aisberg
spânzurat
de frumoasa rochie de bal a frumoasei bunici.
Cu un scris
mărunt și peltic testamentul răutăcios al bunicului
comandă foc! din mașina de scris…
Tu știi că zăpada nu poate salva un război de o sută de ani
dar ai mângâia un animal friguros sau
te-ai întinde pe o gheață frumos mirositoare sau
ai lăsa iarna să-ți cadă în inimă ca un inel de ceară sau
ai defecta un spărgător de gheață, ca el să se oprească brusc acolo,
banda rulantă a unei lumi în care nu te recunoști…
Ești dat jos de pe masa de operație.
E o casă fără oglinzi.
MARIANA MARIN……………….
CALL TO THE DISSECTING ROOM
You wake up with all the organs by your side.
You watch, but nothing happens.
It’s a house without mirrors – you’re told.Someone who looks like you is approaching the window.
Listen: no, our souls cannot be saved,
but the sickest,
the dirtiest,
the most cunning,
the most cheerful memory
is truer than a hundred years’ war.
You say to yourself: in rainy weather one can’t die so easily;
and you open the wardrobe with a single heartbeat.
Ah, beautiful grandmother’s beautiful ball gown!
It sits impudently on its needles, with arms soaked in lime
the beautiful ball gown covers an existence
Suddenly you remember you’re not alone
and you begin to read,
you begin to read,
you begin to read
a blank page that writes itself.
You want to move on
but your possible death jumps in front of you with a heavy belly.
Listen: no, our souls cannot be saved.
You open your arms
and flutter into the glass furnace.
You came.
You saw.
You throw yourself into the glass furnace
Hey, Grandpa’s wicked will!
A fake photo and a very small breast.
A blind marshal
with a famous victory in his spine. An iceberg
hanging
by the beautiful grandmother’s beautiful ball gown.
With a writing
small and lisp the grandfather’s wicked will
order fire! from the typewriter…
You know that snow can’t save a hundred-year-old war
but you would pet a cold animal or
you’d lie down on a nice-smelling ice or
you’d let winter fall on your heart like a wax ring or
you’d damage an ice-breaker, that it would suddenly stop there,
the conveyor belt of a world you don’t recognize yourself in…
You’re taken off the operating table.
It’s a house without mirrors.traducere, M. M. Biela
NOAPTE DE NOAPTE / NIGHT AFTER NIGHT
POSTED IN Mariana December 12, 2021
NOAPTE DE NOAPTE / NIGHT AFTER NIGHTIată cum mă furişez eu la graniţa dintre stiluri!
(Ştiu: altădată flăcări vineţii mi-ar fi mângâiat
inconştienţa)
De aici vă spun:-Unde să mai sângereze cenuşa asta
care ne visează, prieteni?
Cui să-i mai bage ea pumnul în gură?
S-a golit visteria şi nimeni nu mai are curajul
să-şi dea viaţa la graniţa dintre stiluri…“Ah, dacă regele ne-ar citi în al său Luvru!”
Ce spectacol, prieteni!
Ce şansă, pentru cenuşa asta care ne viseazăşi tocmai pe noi,
noapte de noapte…
MARIANA MARIN……………..
NIGHT AFTER NIGHT
Here’s how I sneak around the border between styles!!
(I know: once upon a time purple flames would have caressed my
unconsciousness)
From here I tell you: -Where else to bleed this ashes
who dreams of us, friends?
To stick her fist in whose else mouth?
The treasury has been emptied and no one has the courage
to give their life at the border between styles …“Ah, if only the king would read us in his Louvre!”
What a show, friends!
What a chance for this ash that dreams of usand just us,
night of night …
traducere, Maria Magdalena Biela
NARATIUNE / NARRATIVE
POSTED IN Mariana December 12, 2021
NARATIUNE / NARRATIVEAs vrea sa fii moarta, mi-a spus.
Sa fii moarta.
Statuia celebra ma privea cu un ochi aidoma
ochiului meu.
Tramvaiul cu maici trecea prin piata
sfidand explozia sentimentelor
si ele imi sfartecau biografia.
As mai putea marturisi ca in aceeasi secunda
(ca in exact aceeasi secunda)
cineva a iesit din creierul meu
si a inceput sa fuga pe strada
desi se auzeau impuscaturi
si incepuse furtuna
MARIANA MARIN……………….
NARRATIVE
I wish you were dead, he told me.
Dead.
The famous statue looked at me with an eye
like my own.
The tram with nuns was passing through the square
defying the explosion of feelings
and they tearing up my biography.
I could also confess that in the same second
(that in exactly same second)
someone came out of my brain
and started running down the street
even hough there were gunshots
and the storm had begun
traducere, Maria Magdalena Biela
