SPRENGUNG DER PAULINERKIRCHE IM JAHR 1968 / THE DEMOLITION OF PAULINER CHURCH IN 1968 / DEMOLAREA BISERICII PAULINER ÎN 1968

POSTED IN contemporary poetry, translated German-English June 2, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SPRENGUNG DER PAULINERKIRCHE IM JAHR 1968 / THE DEMOLITION OF PAULINER CHURCH IN 1968 / DEMOLAREA BISERICII PAULINER ÎN 1968

In einer riesigen Wolke Staub
leben die Bruchstücke fort.
Der Rest des gotischen Kreuzgangs,
die Kutten der Bettelmönche,
das Feixen obszöner Studenten
unweit des Stadttors,
die erneute Kirchweih durch Luther
und Seelenqualen eines Musikdirektors
angesichts krähender Knaben.
Das vage Erscheinungsbild Gottschedts
auf dem Lehrstuhl gleich nebenan,
ein neugieriger Blick des Bummlers aus Frankfurt,
der Lilis Menagerie bald den Vorzug gab.
Der Altar, die Epitaphien, das Sitzbild Aquins
in der dämmererfüllten Halle,
wo Jahrhunderte spä]
nach Kriegen, Bränden, Bombardements,
unter Medusenblicken und ständigem
Drohen mit Schließung
die Kanzelrede geübt wurde.
Und im Dezember der bachische Eingangschor
mit der unvergesslichen Trompete
Armin Männels
und Robert Köblers aufstörendes Spiel
auf der kriegsversehrten Orgel.
Das dunkle Gefühl von Umzinglung
und Ohnmacht des Widerstands,
ein Foto aus dem Jahr 65,
das mich als Studenten zeigt vor dem Gemäuer,
als ich sprachlos verzweifelt liebte.
Aber dann
das Andrängen der Demonstranten,
die stoßenden Zwölferreihen der Lederjacken,
als sie den Sperrzaun schützten,
und die Friedhofsruhe des Platzes
vor jenem dumpfen Knall,
da die Jahrtausend-Steine zerbarsten
und der Staub zum Himmel aufstieg.

(aus: “Märzenschaf. Gedichte”, Dresden, 1995)

ROLAND ERB

———————————–

THE DEMOLITION OF PAULINER CHURCH IN 1968

In a huge cloud of dust
the fragments live on.
The rest of the Gothic cloister,
the robes of mendicant monks,
the smirking of obscene students
not far from the city gate,
the renewed parish consecration by Luther
and the anguish of a music director’s soul
in the face of crowing boys.
The vague appearance of Gottschedt
on the chair next door,
a curious look of the idler from Frankfurt,
who soon preferred Lili’s menagerie.
The altar, the epitaphs, the seat of Aquinas
in the dusk-filled hall,
where centuries later
after wars, fires, bombings,
under Medusa gazes and constant
threatened closure
the pulpit speech was practiced.
And in December the Bach opening choir
with the unforgettable trumpet
Armin Mannels
and Robert Köbler’s disturbing playing
on the war-damaged organ.
The dark feeling of being surrounded
and powerlessness of the resistance,
a photo from the year 65,
that shows me as a student in front of the walls,
When I loved speechless desperately.
But then
the crowd of demonstrators,
the pushing rows of twelve leather jackets,
as they protected the barrier fence,
and the cemetery serenity of the square
before that dull bang,
while the millennium stones shattered
and the dust rose to the sky.

(from: “March sheep. Poems”, Dresden, 1995)

———————————————-

DEMOLAREA BISERICII PAULINER ÎN 1968

Într-un nor imens de praf
fragmentele mai trăiesc inca.
Restul mănăstirii gotice,
hainele călugărilor mendicanti,
zâmbetul elevilor obsceni
nu departe de poarta orașului,
consacrarea parohială reînnoită de către Luther
și agonia sufletului unui regizor muzical
în fața băieților care cântă.
Aspectul vag al lui Gottschedt
pe scaunul de alături,
o privire curioasă a unui pierde-vara din Frankfurt,
care a preferat curând menajeria lui Lili.
Altarul, epitafele, scaunul lui Aquinas
în sala plină de amurg,
unde secole mai târziu
după războaie, incendii, bombardamente,
sub privirile Medusei și constante
amenintari de inchidere,
vorbirea de la amvon era practicată.
Iar în decembrie corul de deschidere Bach
cu trompeta de neuitat
Armin Mannels
și sunetul tulburător al lui Robert Köbler
pe orga rănita de război.
Senzația întunecată de a fi înconjurat
și neputința rezistenței,
o fotografie din anul 65,
care mă arată student în fața zidurilor,
Când am iubit cu disperare fără cuvinte.
Dar apoi
mulțimea de manifestanți,
imbulzeala celor douăsprezece jachete de piele,
în timp ce protejau bariera,
și seninătatea de cimitir a pieței
înainte de acea bubuitură surda,
pe când pietrele mileniului se spulberau
iar praful se ridica spre cer.

Translated by Maria Magdalena Biela