SEMNUL / THE SIGN

POSTED IN Mariana November 10, 2021

 

SEMNUL / THE SIGN

Există aici un fel de a fi minoritar
chiar şi atunci
când trăieşti în cea mai neagră majoritate.
Asta ţine de felul în care înţelegi
să-ţi petreci zilele mai ales în tinereţe,
când stratul de minciună pare mai subţire.
Bunăoară, poţi începe o nouă zi
prin intonarea uşoară a Internaţionalei
sau a unui cântecel din copilăria ta săracă.
Totuna: nu o vei sfârşi niciodată
la o masă decentă
în plină perioadă de înfometare a poporului.
Asta poate părea complicat pentru unii.
Dacă ţi se întâmplă să fii şi poet
atunci lucrurile se simplifică uimitor.
Nici n-apuci bine să te desparţi
de bucuria poemului cald
că el te şi situează în afara realităţii
pe care atât o iubeşti,
despre care scrii,
la vindecarea căreia vrei să participi,
dar pe care n-o mai suporţi
aşa cum îţi este băgată zilnic pe gât.
Cât despre mine,
reprezentantă a majorităţii
în patria mea minoritară,
cu această mână tremurătoare
când îmi duc bucata de pâine la gură,
nu am prea multe de spus.

Acum la Frankfurt este iarnă.
Iarnă este şi aici.
în Siberia este iarnă.

De acolo, de sus,
Rolf Bossert îmi face semn să nu tac,
să continui
iar eu îi răspund cu creierul meu lăbărţat
peste toate aceste trei lumi deodată.

MARIANA MARIN

————————-

THE SIGN

There’s a way of being a minority here
even when
when you live in the darkest majority.
It’s about how you understand
to spend your days, especially in your youth,
when the layer of lies seems thinner.
For example, you can start a new day
by lightly singing the Internationale
or a song from your poor childhood.
However: you’ll never end it
at a decent meal
in the midst of starvation of the people.
This may seem complicated to some.
If you happen to be a poet
then things are amazingly simplified.
No sooner have you parted
with the joy of the warm poem
than it also places you outside the reality
you love so much,
that you write about,
the healing you want to participate in,
but which you can no longer bear
as it is shoved down your throat every day.
As for me,
the representative of the majority
in my minority homeland,
with this trembling hand
when I put the piece of bread in my mouth,
I don’t have much to say.

Now it’s winter in Frankfurt.
It’s winter here, too.
In Siberia it’s winter.

From up there,
Rolf Bossert beckonst me not to shut up,
to continue
and I answer him with my brain strewn
over all three worlds at once.

English version, Maria Magdalena Biela