LUCIAN BLAGA

POSTED IN Romanian December 23, 2021

LUCIAN BLAGA (9.05.1885-6.05.1961)

1. Noi si pamantul

Atâtea stele cad în noaptea asta.
Demonul noptii tine parca-n mâni pamântul
si sufla peste-o iasca
naprasnic sa-l aprinda.
În noaptea asta-n care cad
atâtea stele, tânarul sau trup
de vrajitoare-mi arde-n brate
ca-n flacarile unui rug.
Nebun,
ca niste limbi de foc eu bratele-mi întind,
ca sa-ti topesc zapada umerilor goi,
si ca sa-ti sorb, flamând sa-ti mistui
puterea, sângele, mândria, primavara, totul.
În zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul noptii o sa piara dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi as vrea sa fim si noi
cenusa,
noi si – pamântul.

 

 

 

We and the earth

So many stars fall tonight.
the demon of the night seems to take hold of the earth
and blows over a tinder
fiercely to light it up.
In this night when
so many stars fall, her young
witch body burns into my arms
like the flames of a pyre.
Foul,
I stretch out my arms as tongues of fire
to melt the snow of your naked shoulders,
and to absorb, hungry to devour
your power, your blood, your pride, your spring, all.
At dawn when the day will ignite the night,
When the ashes of night will perish carried
to the west by a wind,
at dawn I’d like to be both also
ashes,
we and – the earth.

 

 

 

 

 

2. Vei plange mult ori vei zambi

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
“Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”

 

 

Will you cry much, or will you smile?

do not regret,
that I gathered in my soul also mud-
but I’m thinking about you.
With claws of light
one morning will kill once your dream,
that my soul is so pure,
as your thought wants it,
as the heart of your love believes it.
Will you cry much then, or will you forgive?
Will you cry much, or will you smile?
Of that morning’s rays,
in which I will tell you with no shadow of remorse:
“Don’t you know that only from the muddy bottom lakes grows the lotus?”

 

 

 

3. Scrisoare

Nu ți-aş scrie poate nici acum acest rând,
dar cocoșii au cântat de trei ori în noapte –
și-a trebuit să strig:
Doamne, Doamne, de cine m-am lepădat?

Sunt mai bătrân decât tine, mamă,
ci tot aşa cum mă știi:
adus puțin de umeri
şi plecat peste întrebările lumii.

Nu ştiu nici azi pentru ce m-ai trimis în lumină.
Numai ca să umblu printre lucruri,
şi să le fac dreptate spunându-le
care-i mai adevarăt și care-i mai frumos?
Mâna mi se oprește : e prea puțin.
Glasul mi se stinge: e prea puţin.
De ce m-ai trimis în lumină, Mamă,
de ce m-ai trimis?

Trupul meu cade la picioarele tale
greu ca o pasăre moartă.

 

 

 

 

Letter

I wouldn’t write you even now this line,
but the roosters crowed three times in the night –
and I had to scream:
Lord, Lord, whom have I disowned?

I’m older than you, Mother,
otherwise, the same, as you know me:
a little drooped
and bent over the world’s questions.

I don’t know even today why you sent me into the light.
Only to walk among things,
and do them justice by telling
who is the truer and who is more beautiful?
My hand stops: it’s too little.
My voice goes out: it’s too little.
Why you did you send me into the light, Mother,
Why did you send me?

My
body falls at your feet
heavy like a dead bird.

 

 

 

 

 

4. Ghimpii

Eram copil. Mi-aduc aminte, culegeam
odată trandafiri sălbatici.
Aveau atâţia ghimpi,
dar n-am vrut să-i rup.
credeam că-s muguri-
şi-au să înflorească.

Te-am întâlnit apoi pe tine.
O, câţi ghimpi, câţi ghimpi aveai!
dar n-am voit să te despoi –
credeam c-o să-nflorească.

Azi toate astea-mi trec
pe dinainte şi zâmbesc.
Zâmbesc şi hoinăresc prin văi
Zburdalnic în bătaia vântului.
Eram copil.

 

 

 

The thorns

I was a kid. I remember, I was picking
once wild roses.
They had so many thorns,
but I did not want to break them.
I thought them being buds-
that will flourish.

Then I met you.
Oh, how many thorns, how many thorns did you have!
but I did not want to strip you –
I thought they will flourish.

Today I see again all of these
and I smile
I smile and wander through the valleys
Sprightly in the wind.
I was a kid.

 

 

 

 

5. Frumoase maini

Presimt:
frumoase mâni, cum îmi cuprindeţi astăzi cu
căldura voastră capul plin de visuri,
aşa îmi veţi ţinea odată
şi urna cu cenuşa mea.

Visez:
frumoase mâni, când buze calde îmi vor sufla
în vânt cenuşa,
ce-o s-o ţineţi în palmi ca-ntr-un potir,
veţi fi ca nişte flori,
din care boarea-mprăştie – polenul.

Şi plâng:
veţi fi aşa de tinere atunci, frumoase mâni.

 

 

 

Beautiful hands

I sense:
beautiful hands, as you hold today
with your warmth my head full of dreams,
thus, you will also keep once
the urn with my ashes.

I dream:
beautiful hands when warm lips will blow
in the wind my ashes
that you’ll keep between your hands like in a chalice,
you’ll be like some flowers,
from which the breeze spreads – the pollen.

And I cry:
you’ll be so young then, beautiful hands.

 

 

 

 

6. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

 

 

 

I do not crush the world’s corolla of wonders

I do not crush the world’s corolla of wonders
and I don’t kill
with my mind, the mysteries I meet
in my way
in flowers, in eyes, on lips or graves.
The light of others
strangles the spell of the impenetrable hidden
in the depths of darkness,
but I,
I with my light enlarge the mystery of the world –
and as the moon with her white rays
doesn’t diminish, but quivering
enhances even more the mystery of the night,
so, I enrich the unknown horizon
with wide shudder of holy mystery
and all that is unknown
becomes even greater unknown
under my eyes,
for I love
flowers and eyes and lips and graves.

 

 

 

 

 

7. Liniste

Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

În piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cânta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.

Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme,
cu sânge tânăr înca-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin sa-şi trăiasca mai departe
în noi
viaţa netrăita.
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
O, cine ştie – suflete,-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric – dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?

 

 

 

Silence

There’s so much silence around that it seems to me that I hear
how the moon rays hit the windows.
In my soul
awoke a strange voice
and a song sings in me a longing
which isn’t mine.

It is told that the ancestors that died before their time
with blood still young in their veins,
with great ardor in blood,
with lively sun in their ardor,
return
return to live forwards
in us
their unlived life.

There’s so much silence around it seems to me that I hear
how the moon rays hit the windows.

Oh, who knows, – my soul – , in whose chest you will sing
yourself once over centuries
on sweet chords of silence,
on the darkness’ harp – your strangled longing
and your broken joy for life? Who knows?
Who knows?

 

 

 

 

8. Lacrimile

Cand izgonit din cuibul vesniciei
intaiul om
trecea uimit si-ngandurat prin codri ori pe campuri,
il chinuiau mustrandu-l
lumina, zarea, norii — si din orice floare
il sageta c-o amintire paradisul –
Si omul cel dintai, pribeagul, nu stia sa planga.
Odata, istovit de-albastrul prea senin
al primaverii,
cu suflet de copil intaiul om
cazu cu fata-n pulberea pamantului:
“Stapane, ia-mi vederea,
ori daca-ti sta-n putinta impainjeneste-mi ochii
c-un giulgiu,
sa nu mai vad
nici flori, nici cer, nici zambetele Evei si nici nori,
caci, vezi — lumina lor ma doare”.
Si-atuncea Milostivul intr-o clipa de-ndurare
ii dete — lacrimile.

 

 

 

The tears

When banished from the nest of eternity
the first man
was passing meditative and astonished through the woods or on the fields
scolded and tormented
by the light, the horizon, the clouds – and from each flower
the paradise was piercing him with a memory –
and the first man, the wanderer, didn’t know to cry.
once, exhausted by the too clear blue
of the spring,
with the soul of a child the first man
fell on his face in the dust:
“Master, take my sight,
or if you can blur my eyes
with a shroud,
not to see
neither flowers nor heaven nor the smiles of Eve nor clouds,
for, you see, their light hurts. “
And then the Merciful in a moment of grace
gave him – the tears.

 

 

 

 

 

9 Cântec în doi

Şi vine toamna iar
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutăm
brinduşile ardorii
să înflorească iar în noi
şi-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi —
nu stim, dar suntem doi.

 

 

 

Song for two

And autumn comes again
as after’a psalm the amen.
We both are ready to degust
the honey-mixed venom then.

We both are ready now to help
the crocuses of ardor
to blossom yet again in us
and in this late fall, thus.

We are two, when with their shadow
the clouds surround us in the world.
What thoughts does the sun have with us –
we don’t know, but there’s two of us.

 

 

10. Cantare vantului

“În iubire nimeni, nimeni
nu-şi ţine cuvântul.
Veşnic strâns îmbrăţişat
te-a ţinea numai pământul.”

Astfel cântă sfâşiat
lângă mine vântul,
când la dreapta, când la stânga,
lângă mine vântul.”

 

 

 

A Song to the Wind

“In love no one, no one
ever keeps their promise.
Held forever you will be
only by grave’s solace.”

Thus sings the wind, brokenhearted
nearby my place.
Right and left, right and left
the wind by my place.

 

 

 

 

11. De Profundis

Inca un an, o zi, un ceas –
si drumuri toate s-au retras
de sub picioare, de sub pas.
inca un an si-un vis
si-un somn si-oi fi
pe sub pamanturi
domn al oaselor
ce drepte dorm.

 

 

De Profundis

Another year, and day, and hour
and all the roads retreat their power
from under feet and the step’s bower.
Another year, and dream, and kip
and I’ll be King under lands deep
of all the bones in righteous sleep.

 

 

12. 9 Mai 1895

Sat al meu, ce porti în nume
sunetele lacrimei,
la chemari adânci de mume
în cea noapte te-am ales
ca prag de lume
si poteca patimei.

Spre tine cine m-a-ndrumat
din strafund de veac,
în tine cine m-a chemat
fie binecuvântat,
sat de lacrimi fara leac.

 

 

 

The 9th of May 1895

Village of mine carrying in your name
sounds and letters of the tear
to deep call of mothers’ claim
in that night I chose you
threshold of the worldly flame
path of passion of my peer.

Whoever sent me to your core
From the depths of time,
Whoever called me to your door
Blessed be forevermore,
Village of tears without shore.

 

 

 

13. Dorul

Setos iţi beau mireasma şi-ţi cuprind obrajii
cu palmele-amândouă, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: “Mi-aşa de dor de tine!”
Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi
pribeag pe-un alt pământ.

Femeie,
ce mare porţi în inimă şi cine eşti?
Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,
să te ascult
şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,
din care înfloresc aievea – veşnicii.

 

 

Longing

Thirsty I drink your fragrance and I grab your face
with both my hands, as you embrace
a wonder in your soul.
The closeness is burning, as we sit eye to eye.
Yet back you whisper: “I miss you so!”
So cryptically you tell me this and so desirous, as if I’d be
a wanderer on another land.

Woman,
what sea you carry in your heart and who are you?
Sing me once more your longing,
so, I’d listen to you
and all the moments would appear to be some full buds,
from whom shall blossom truly – eternities.

 

 

 

 

14. Primavara

A cunoaste. A iubi
Înc-o data, iar si iara
a cunoaste-nseamna iarna
a iubi e primavara.

A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaste. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamna?
A cunoaste – ce înseamna?
A iubi – de ce ti-e teama?
printre flori si-n mare iarba?

Printre flori si-n mare iarba,
patima fara pacate
ne rastoarna-n infinit,
cu rumoare si ardoare
de albine re-ncarnate.

Înc-odata, iar si iara,
a iubi e primavara.

 

 

 

 

Spring

To have knowledge or to love
one more time and then again
to have knowledge means the Winter,
to love means the Springtime’s reign.

This, to love, it comes, you see,
way too from afar in me.
This, to love, it comes, who knew
way too from afar in you.

To have knowledge or to love.
Where’s the path? What compels you?
To have knowledge – what is new?
To love – what is scaring who?
Amid flowers, in tall grass?

Amid flowers, in tall grass,
Passion without any sins,
Overturns us in the vast
With the rumor and the ardor
of reincarnated bees.

One more time and then again
to love means the Springtime’s reign.

 

 

 

 

15. Autoportret

Lucian Blaga e mut ca o lebădă.
În patria sa
zăpada făpturii ţine loc de cuvânt.
Sufletul lui e în căutare,
în mută, seculară căutare,
de totdeauna,
şi până la cele din urmă hotare.
El caută apa din care bea curcubeul.
El caută apa
din care curcubeul
îşi bea frumuseţea şi nefiinţa.

 

 

 

16. Selfportrait

Lucian Blaga is silent like a swan.
In his country
the snow of the being replaces the word.
His soul is in pursuit
in a silent, secular pursuit
from always
until the last root.
He seeks the water from where the rainbow drinks
He seeks the water
from where the rainbow
drinks its beauty and non-existence.

 

 

 

16. Izvorul noptii

Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
că ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste seşuri
acoperind pământul
c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.

 

 

The spring of night

Beautiful,
your eyes are so black that in the evening
when I lie down with my head in your lap
It seems to me
that your eyes, the deep, are the source
from which mysteriously the night flows over the valleys
and mountains, and planes
covering the earth
with a sea of darkness.
So black are your eyes,
my light.

 

 

 

17. Psalm

O durere totdeauna mi-a fost singuratatea ta ascunsa,
Dumnezeule, dar ce era sa fac?
Cand eram copil ma jucam cu tine
si-n inchipuire te desfaceam cum desfaci o jucarie.
Apoi salbaticia mi-a crescut,
cantarile mi-au pierit,
si fara sa-mi fi fost vreodata aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
in tarana, in foc, in vazduh si pe ape.

intre rasaritul de soare si-apusul de soare
sunt numai tina si rana.
in cer te-ai inchis ca-ntr-un cosciug.
O, de n-ai fi mai inrudit cu moartea
decat cu viata,
mi-ai vorbi. De-acolo unde esti,
din pamant ori din poveste mi-ai vorbi.

in spinii de-aci, arata-te, Doamne,
sa stiu ce-astepti de la mine.
Sa prind din vazduh sulita veninoasa
din adanc azvarlita de altul sa te raneasca subt aripi?
Ori nu doresti nimic?
Esti muta, neclintita identitate
(rotunjit in sine a este a) ,
nu ceri nimic. Nici macar rugaciunea mea.

Iata, stelele intra in lume
deodata cu intrebatoarele mele tristeti.
Iata, e noapte fara ferestre-n afara.
Dumnezeule, de-acum ce ma fac?
in mijlocul tau ma dezbrac. Ma dezbrac de trup
ca de-o haina pe care-o lasi in drum.

 

 

Psalm

Always sadness to me has been your concealed loneliness,
But, Lord, what was I to do?
As a child I used to play with you
and in my mind, I took you to pieces like a toy.

Then wilderness grew stronger inside me,
my songs died,
and without ever feeling you close
I lost you forever
In dust, in fire, in the air, and on waters.

From sunrise to sunset
I am only clay and wound.
You closed yourself in Heaven as in a coffin.
Oh, weren’t you kin more to death
than you are to life,
you would talk to me. From where you are
from earth or from the tale – you would talk to me.

Among the thorns here, show yourself, Lord,
So, I’d know what you expect of me.
Shall I catch in the air the venomous spear
from the depths thrown by another to hurt you beneath your wings.
Or don’t you want anything of me?
You are the mute, still identity
(Rounded itself a is a),
you ask for nothing. Not even for my prayer.

Look, the stars appear into the world
along with my questioning sadness.
Look, it is a night without windows outside.
Lord, from now on what am I to do?
In you I become naked. I take off my mortal flesh
as if it were a coat left on the way.

 

 

18. Trei fete

Copilul râde:
“Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul! “
Tânărul cântă:
“Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea! “
Bătrânul tace:
“Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea! “

 

 

 

Three faces

The child laughs:
“My wisdom and love are the game!”
The young man sings:
“My game and wisdom are love!”
The old man is silent:
“My love and game are wisdom!”

 

 

 

19. Gorunul

În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
şi-n zvonuri dulci
îmi pare
că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge.

Gorunule din margine de codru,
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă?

O, cine ştie? – Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
şi liniştea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet –
şi mut
ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.

 

 

 

 

 

The oak

In the clear distance I hear from a tower’s chest
how a bell beats like a heart
and in sweet echoes
It seems to me
that through my veins flow drops of silence, not blood.
Oak from the edge of the forest
why it defeats me
with soft wings so much peace
when I lie in your shadow
while you caress me with your playful leaf?

Oh, who knows? – Maybe
from your trunk it will be carved
not long after, my coffin,
and the peace
which I will taste between its boards
I probably feel it now:
I feel it as your leaf drips it into my soul –
and silenced
I hear the coffin growing in your body,
my coffin,
with each passing moment,
Oak from the edge of the forest.

traducere, M. M. Biela