ANA BLANDIANA

POSTED IN Romanian December 23, 2021

 

ANA BLANDIANA (25-03-1942)

1. Carantină

Durerea nu e contagioasă,
Vă asigur, durerea nu se transmite,
Nici un nerv răsucit în trupul aproapelui meu
Nu produce în mine sfâşietoare atingeri.
Durerea nu e contagioasă, durerea
Singularizează mai atroce decât zidurile,
Nici o carantină nu izolează atât de perfect,
E banal ce spun – acesta e argumentul.
Doamne, câtă literatură conţinem!
Sentimentele – vă amintiţi? – le-am învăţat încă la şcoală.
În jurul patului celui ce moare ei plâng,
Dar nu se contaminează de moarte nici unul.
Fiţi liniştiţi, privegheaţi altruişti pe bolnavi.
Nu veţi lua durerea lor, fiţi fără teamă.
A murit. Vrea cineva să-l urmeze?
Numai bocete tradiţionale.

 

 

Quarantine

The pain isn’t contagious,
I assure you, the pain cannot be transmitted,
No nerve twisted in my peer’s body
causes excruciating touching inside me.
The pain is not contagious, the pain
Singles out more atrocious than the walls,
No quarantine isolates so perfectly,
It’s trivial what I say – that’s the argument.
Lord, how much literature we contain!
The feelings – remember? – we’ve learned about them yet in school.
Around the bed of the dying they cry,
But no one is contaminated by death.
Be calm, watch over the sick altruistically.
You will not take their pain, fear not.
He died. Does anyone want to follow him?
Only traditional lamentations.

 

 

2. Am obosit

Am obosit să mă nasc din idee,
Am obosit să nu mor –
Mi-am ales o frunză,
Iată din ea mă voi naşte,
După chipul şi asemănarea ei, uşor
Seva răcoroasă o să mă pătrunză
Şi nervurile îmi vor fi fragede moaşte;
De la ea o să învăţ să tremur, să cresc,
Şi de durere să mă fac strălucitoare;
Apoi să mă desprind de pe ram
Ca un cuvânt de pe buze.
În felul acela copilăresc
În care
Se moare
La frunze.

 

 

I am tired

I’m tired of being born from idea,
I’m tired of not dying –
I chose a leaf,
Behold, I will be born from it,
In her image and likeness, easy
The cool vigor will penetrate me
And my nervures will be tender relics.
From it I will learn to tremble, to grow,
And of pain to become bright.
Then to get off the branch
Like a word from the lips.
In that childish way
In which
one dies
amongst leaves.

 

 

3. Eu cred

Eu cred ca suntem un popor vegetal,
De unde altfel linistea
In care asteptam desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Pâna aproape de moarte,
Cu siguranta
Ca vom mai fi în stare sa ne nastem
Din nou?
Eu cred ca suntem un popor vegetal-
Cine-a vazut vreodata
Un copac revoltându-se?

 

 

 

I think

I think we are a vegetal nation,
Where from then the peace in which
We are waiting for defoliation.
Where from the courage
To slip on the sleep’s slide
Up to the edge of death,
Being sure
That we’ll be able to
Be born again?
I think we are a vegetal nation –
Who ever saw
A tree revolting?

 

 

 

4. Eclipsa

Renunt la mila greu ca la un viciu,
Cu mila sunt drogata de copil.
Alb înstelata de ridicol plâng
Lânga fricos, lânga învins, lânga umil.

Îi plâng pe prosti si prostii ma înving,
Surâzatori sub steaua mea sterila.
De gingasie tot mai mult ma-ntunec
Si pier de umanism si mila.

Înduiosate mâini întind sa mângâi
Fiare gonind spre mine hamesite,
Si-mi pare rau ca n-o sa mai sarut
Si botul care ma ucide.

Nici n-am trait spre-a nu jigni pe nimeni,
Mi-au prins în tarna radacini genunchii,
Si-mi trece viata încercând sa-mi cresc
La capetele aripilor unghii.

 

 

Eclipse

I give up mercy hardly as an addiction,
With mercy I’ve been drugged since infancy.
White starry ridiculed I cry
near the fearful, the beaten, the lowly.

I cry for stupid and the stupid beat me,
Under my barren star they smile shiftily
Of tenderness more and more I darken
And I perish of humanism and pity.

Heartwarming hands I stretch out to comfort
Beasts chasing me famished and cruel
And I am sorry that I wouldn’t kiss
The snout that comes to me to kill.

I didn’t even live not to offend someone,
My knees caught roots in the earthly dust,
And my life was wasted trying to grow
To my wings fingernails, for I must.

 

 

 

5. Restul pe masa

Am o deprindere monstruoasa aproape
Nu-mi place sa fiu datoare nimanui.
Doctorului care ma vindeca ii trimit flori,
Pentru sanatate garoafe
Si suntem chit.
Ospatarului ii las restul pe masa,
Celui care imi face-un cadou
Ii fac unul mai mare,
Celui care-mi surade-i surad,
Celui care-mi ranjeste-i surad.
Inchei toate socotelile in felul acesta,
Ramanand deasupra,
Taind toate puntile
Si, cateodata,
Ma cuprinde-o dorinta nebuna
Sa fiu recunoscatoare cuiva,
Sa ma tarasc in genunchi multumind,
Sa strig: „Nu sunt vrednica
Nici dandu-mi viata sa inapoiez bunatate atata!“
Dar in urma mea totu-i platit.

 

 

The change on the table

I have an almost monstrous habit
I don’t like being indebted to anyone.
To the doctor that heals me I send flowers,
for health carnations
and we are even.
To the waiter I leave the change on the table,
To the one who gives me a present
I give a bigger one,
I smile at the one who smiles at me,
I smile at the one who smirks at me.
I close all accounts this way,
Remaining above all things,
Burning all bridges
And, sometimes,
I feel a mad urge
to be grateful to someone
to crawl on my knees thanking,
To scream: ” I am not worthy
to return so much kindness
not even giving my life!”
But, behind me, everything is paid.

 

 

 

6. Descantec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Înnebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,
Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfârsit,
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Îmi place sa ma tavalesc prin iarba lor alba, înalta,
Îmi place sa le rup firele si sa umblu cu ele în dinti,
Sa ameteasca, privindu-ma astfel, barbatii.
Stiu ca-i urât sa spui “Sunt cea mai frumoasa femeie”,
E urât si poate nici nu e adevarat,
Dar lasa-ma atunci când ploua,
Numai atunci când ploua,
Sa rostesc magica formula “Sunt cea mai frumoasa femeie”.
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca ploua
Si-mi sta bine cu franjurii ploii în par,
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca-i vânt
Si rochia se zbate disperata sa-mi ascunda genunchii,
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca tu
Esti departe plecat si eu te astept,
Si tu stii ca te-astept,
Sunt cea mai frumoasa femeie si stiu sa astept
Si totusi astept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Si toti trecatorii adulmeca ploaia sa-i simta mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poti sa te-ndragostesti fulgerator,
Toti trecatorii sunt îndragostiti,
Si eu te astept.
Doar tu stii –
Iubesc ploile,
Iubesc cu patima ploile, înnebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei…

 

 

Rain spell

I love the rains,
passionately I love the rains, the gone insane rains and the tender rains,
the virginal rains and the rains-women unleashed,
the fresh rains and the boring rains without an end,
I love the rains, passionately I love the rains,
I like to welter myself through their white, tall grass,
I like to break their leaves and to walk with them in my teeth,
to make men dizzy, watching me so.
I know that it’s bad to say: “I’m the most beautiful woman!”
It is bad and, maybe, it isn’t even true,
yet let me then, when it rains,
only then, when it rains,
to say the magic formula: “I’m the most beautiful woman”.
I’m the most beautiful woman because it rains
and the fringes of the rain look good on my hair,
I’m the most beautiful woman because it’s wind
and the dress struggles desperately to hide my knees,
I’m the most beautiful woman because
you are far away gone and I’m waiting for you,
and you know that I’m waiting for you.
I’m the most beautiful woman and I know how to wait
and yet I wait.
There is in the air the alive scent of love,
and all the passers smell the rain to feel its scent,
on this kind of rain one can be lovestruck,
all the passers are in love,
and I’m waiting for you.
Only you know –
I love the rains,
passionately I love the rains, the gone insane rains and the tender rains,
the virginal rains and the rains-women unleashed.

 

 

7. Intr-o rana

Traim intr-o rana
Fara sa stim
Al cui este trupul ranit,
Nici de ce,
Singura certitudine este durerea
Care ne inconjoara,
Durerea
Pe care prezenta noastra
O infecteaza
Cand incearca s-o vindece…

 

 

In a wound

We live in a wound
Not knowing
Whose is the wounded body,
Nor why.
The only certainty is the pain
That surrounds us,
The pain
That our presence
Infects it
While trying to heal it …

 

 

 

 

8. Remember

Toţi -oraşul, ţara, planeta –
Dormeau.
La urma urmei,
Ce altceva ar fi putut face,
Mă întrebam
Şi-i priveam înduioşată cum dorm:
Unii cu eleganţă şi graţie,
Alţii grosolani, lăbărţaţi peste ceilalţi,
Alţii zvârcolindu-se, munciţi de coşmaruri,
De remuşcarea că dorm,
Alţii, dimpotrivă, fericiţi
Că au reuşit, în sfârşit,
Cu neuroleptice, cu exerciţii yoga,
S-adoarmă.
O mare de trupuri inerte –
Acoperind până în zare
Străzile, văile, munţii –
Pe valurile căreia oricine
(Cu singura condiţie să fie treaz
Sau cel puţin somnambul)
Ar putea înainta
(Dar spre ce?),
O mare fără ţărmuri, inertă,
Aproape moartă.
Aproape moartă?
Şi deodată m-a cuprins o spaimă nebună
Că nu vor mai fi în stare să se trezească
În zori,
Că vor uita până atunci gesturile trezirii,
Că vor uita chiar şi somnul,
Această ultimă dovadă a fiinţei.
Şi am început să le strig –
Vă implor, vă conjur
Nu uitaţi că dormiţi,
Aduceţi-vă aminte
Că sunteţi în viaţă …

 

 

Remember

Everyone – the city, the country, the planet –
was sleeping.
After all,
What else could they have done,
I was wondering
While watching them tenderly
how they slept:
Some with elegance and grace,
Others rude, sprawling over the others,
Others writhing, toiled by nightmares,
By the remorse of being asleep,
Others, on the contrary, happy
That they finally managed,
With neuroleptics, with yoga exercises,
To sleep.
A sea of inert bodies –
Covering up to horizon
The streets, the valleys, the mountains –
On whose waves anyone
(Provided he was awake
Or at least a sleepwalker)
Could move forward
(But towards what?),
A sea without shores, inert,
Almost dead.
Almost dead?
And suddenly I was terrified
That they will no longer be able to wake up
At dawn,
That they will forget until then the gestures of awakening,
That they will even forget the sleep,
This last proof of being.
And I started shouting at them –
I beg you; I conjure you
Don’t forget that you are sleeping,
Remember
That you are alive …

 

 

 

9. Cine dintre noi

Când pleci,
Nu știu care dintre noi a plecat,
Când întind mâna

Nu știu dacă nu mă caut pe mine,
Când îți spun: te iubesc,
Nu știu dacă nu mie îmi spun
Și mi se face rușine.
Odinioară
Știam cum arăți,
Erai
Nespus de înalt și de subțire,
Știam de unde-ncepi
Și unde mă sfârșesc,
Îți găseam ușor
Buzele, gâtul,
Clavicula dulce,
Umărul copilăresc.
Demult, îmi amintesc,
Eram doi,
Țin minte cum ne țineam de mână…
Cine-a fost înfrânt dintre noi?
Cine-a putut să rămână?
Singurul trup este al tău
Sau al meu?
Și mi-e atât de dor
De cine?
Numai tacând,
Cu ochii-nchisi, cu dintii strânsi,
Mai pot sa te distrug
Cu greu
În mine.

 

 

Which of us

When you leave,
I don’t know which of us left,
When I reach out
I don’t know if I’m not looking for myself,
When I say: I love you,
I don’t know if I’m not telling myself
And I’m ashamed.
Yesteryear
I knew how you looked like,
You were
Extremely tall and thin,
I knew where you started
And where I ended up,
I could easily find
your lips, neck,
sweet collarbone,
childish shoulder.
A long time ago, I remember,
There were two of us,
I remember holding hands…
Which of us was defeated?
Who could stay?
The only body is yours
Or mine?
And I miss so much
Who?
Just keeping quiet,
With his eyes closed, teeth clenched,
I can hardly
destroy you
in me.

 

 

 

10.Printre clipe

Ca floarea tăiată
Cu petale-aripe
Ți-amintești cum cădeai
Printre clipe?

Și clipele cum
Se dădeau la o parte
Să te-ajute s-ajungi
În adâncul din carte,

Unde stelele moarte
Se transformă-n poeme
Și nu e târziu,
Și nu e devreme

Să pierzi veșnicia,
Să renunți și să ierți.
Ți-amintești întunericul
Dintre coperți?

 

 

 

Among winks

Like the flower cut
With petals wings
Do you remember how you fell
Among winks?

And how the moments
were set aside
To help you get there
in the book’s deep sight,

Where the dead stars
turn themselves into poems
And it’s not too late,
nor too early is

To lose eternity,
To give up, forgive others
Do you recall the darkness
Between the covers?

 

 

 

11. Copilărie

Din oglindă mă privea un trup firav
Cu claviatura coastelor distinctă,
Inima-apăsa pe clape grav
Şi-ncerca să-apară în oglindă.

N-am văzut-o niciodată, dar ştiam,
Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, că-i ascunsă
(Precum inima salcâmului din geam
Coşul pieptului de crengi o face frunză).

Mă-ntrebam de unde l-a-nvăţat şi dacă
E aievea cântu-i uniform,
Şi ca nu cumva în somn să tacă,
Mi-era frică seara să adorm.

 

 

 

Childhood

From the mirror a frail body looked at me
With the distinct clavier of ribs
The heart pressed solemnly on the key
Trying to appear in mirror’s gleams.

Never have I seen it, yet I knew
That is hidden, like in playing hide-and-seek,
(As the heart of acacia too
the chest of twigs makes it a leaf meek.)

Wondering where from she learned her beat,
Was it real her song, soothing and light,
and afraid that she’ll stop in my sleep
Didn’t want to fall asleep at night.

 

traducere, M. M. Biela