MAGDA ISANOS

POSTED IN Romanian December 23, 2021

 

MAGDA ISANOS (17.04,1916-17.11.1944)

1. Mana ta

Mina ta nu-i fara de temei fierbinte,
sau rece, grea ca plumbul, sau usoara;
eu vorba i-o-nteleg, si ea nu minte,
cum are obiceiul stapinul, bunaoara.

E ca o frunza mare, pala, ce s-a scuturat
pe fruntea mea, sa steie racoroasa,
si, cind pe umeri citeodata mi se lasa,
eu stiu de esti sau nu esti suparat.

In parul meu ce albe-s degetele miinii tale,
si-asa de visatoare, ca de femeie-mi par,
dar ard si dor de brate pina la umar goale,
de-mi zic ca au in virfuri si-n podul palmei jar.

Stiu orice linie sau vinisoara albastrie
a miinii tale, orisicit de nensemnata,
dupa cum si dinsa pe de rost ma stie
si sa ma uite n-ar mai putea vrodata.

 

 

Your hand

Your hand is not without a reason hot,
or cold, heavy as lead, or soft.
I understand its word, and she lies not,
as does its master usually, oft.

It’s like a big, pale, shaken leaf
on my forehead, to stay refreshing,
and, when it rests on my shoulders brief
If you’re upset or not, I may be knowing.

How white are in my hair the fingers of your hand,
and so dreamy they are, to a woman’s resemble,
but for bare arms to shoulder they’re burning, hurting and
I feel like on the tips and in palm they have embers.

I know each line or blue frail vein
on your hand, it matters not how small,
insomuch as she knows me by heart’s thane
and to forget me never could no more.

 

 

 

2. Doamne, n-am isprăvit

Doamne, n-am isprăvit
cântecul pe care mi l-ai şoptit.
Nu-mi trimite îngeri de gheaţă şi pară
în orice sară.

Nu pot pleca. Arborii îmi şoptesc;
florile calea-mi aţin şi mă opresc.
Despre toate-am început o cântare
de laudă şi naivă mirare.

Oamenilor voiam să le las
sufletul meu, drept pâne la popas,
drept păşune, livadă şi cer.

Tuturor acelora care nu mă cer
şi nu mă cunosc, am vrut să le fiu
o candelă pentru mai târziu.

Căutam în iarbă şi-n mohor
tainele ascunse tuturor.
Mă uitam în fântână şi-n iaz,
şi-ascultam – îndelung – sub brazi…

Atunci au venit îngerii şi m-au chemat.
Doamne, nu pot pleca, n-am terminat!
Deschide colivia, fă să zboare
cântecele mele nerăbdătoare.

 

 

Lord, I haven’t finished

Lord, I haven’t finished, you see
the song you whispered to me.
Don’t send me ice angels and light
every eventide.

I can’t leave. The trees whisper from top,
the flowers hold my path to stop.
About all I began a song
of praise and naive wonder, long.

My soul, to people I wanted to leave
as bread for rest relieve
as pasture, orchard, and sky.

To all those who don’t ask for my sigh
nor know me, I wanted to be
a candle for later to see.

I was looking in the weeds and the grass tall
for the secrets hidden from them all.
I looked in the fountain and the pond,
and I listened – long – the fir trees’ sound…

Then the angels came for me to get.
Lord, I can’t leave, I’m not done yet!
Open the cage, let fly along
my eagerly awaiting song.

 

 

3. Copilul meu, sa nu ma cauti

Copilul meu, să nu mă cauţi. Toate
îţi vor vorbi de mine cu dreptate.
După ce n-am să mai fiu,
să nu spui: “Pentru mama-i târziu”.

Să ştii că am sa râd in flori
şi c-am să-nconjur de multe ori
cu nourii şi cu ploaia ogrăzile
unde mi-am petrecut amiezile.

Dacă suferi, să mă chemi serile,
şi-am să vin lângă inima ta,
de-ar trebui să străbat zările
şi marea cu aripa mea.

Să nu te temi de faţa mea schimbată.
Să nu spui: “Mama n-a fost aşa niciodată!”
Ai să-mi cunoşti glasul poveştilor
în arborii din faţa fereştrilor.

Din multe semne-ai să-nţelegi că-s eu,
când am să vin lângă patul tău
şi-am să fac aerul răcoros,
scoborând toate stelele jos.

Ai să cunoşti că-i mama, după pace,
şi după felul-n care totul tace –
durerea şi grija de mâine –
după mirosul de gutui şi pâine.

Ai să mă ştii şi-ai să zâmbeşti dormind.
Eu, când am să văd soarele răsărind,
de teamă să nu mă fac rouă şi să nu mor,
am să-mi iau îngerii şi-am să zbor.

 

My child, don’t look for me

My child don’t look for me. Around
the truth about me will abound.
After I will be gone,
don’t say, “It is late for mom.”

Know that from the flowers I’ll laugh
and many times, I’ll hold, in behalf
of the clouds and the rain, the grounds
where I’ve spent my noons with no bounds.

If you suffer, call me in the night,
and I will come beside your heart,
even if I must cross the sky
and the sea with my wings I’ll fly.

Don’t be afraid of my guise though.
Don’t say, “My mother never looked so!”
the voice of my tales you will know
whispered by the trees at your window.

From many signs you’ll feel that’s me, deep
when I’ll come to your bed sleep
and I’ll refresh the air anew,
bringing all the stars next to you.

You will know that is mom, from the peace,
and the way everything is at ease –
the pain and the tomorrow’s dread –
from the scent of quince and bread.

You will know me, and you’ll smile in your dream.
I, when I’ll see the sun rising in gleam,
fearing that I’ll become dew and I’ll die,
I’ll take all my angels and I’ll fly.

 

4. Murim…ca maine

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne, -atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare…

Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt – si-mi pare ne-nteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.

 

 

We die…someday

It is so sad to think that one blessed day,
even tomorrow, all the alley trees
will be there standing still as now we seize,
cheerful, while we’ll be rotting away.

So much sunlight, dear Lord, so much sunlight
after we go will shine upon the world.
cortege of seasons and of rain unfurled
with hair from which is pouring fresh delight…

This grass will sprout again in daily chime,
the moon will bend forever just like now,
amazed, over the never-ending flow
just us alone won’t be a second time.

I find it strange that still it seems we may
find so much time to waste in loathe and hating,
when life is just a drop, a breath that’s bating
between this minute ticking straight away

and the next one – and I’m feeling unwise
and sad for we don’t watch enough the skies,
that we don’t pick a flower, we don’t smile,
we, dead forever, living just a while.

 

 

 

 

5. Acum cantecul s-a sfarsit

Acuma cintecul s-a sfirsit.
Nu stiu de-i bine ori rau.
Din frunze-am cintat. Dumnezeu,
linga mine stind, mi-a soptit.

De fapt nu era Dumnezeu, era pom.
Si citeodata-avea glas de om.
“Sarbatoreste, mi-a spus el, aceste
cimpii dezmierdate si creste… “

Si ca o pasare neinvatata
m-am apucat sa cint. Eram mirata
si bucuroasa, si nici n-am simtit
cum trece anotimpul fericit!

Zburati, cintece, zburati departe,
scuturati-ma de pamint si moarte,
si preamariti natura-n care inca
e liniste si-ntelepciune-adinca.

 

 

Now the song is over

Well, the song is over now
I don’t know if it’s good or bad.
From the leaves I sang. God,
standing next to me, murmured low.

It wasn’t really God, ’twas a tree.
And sometimes human voice had he
“Celebrate,” he told me, these
caressed fields and the days seize … “

And like an unlearned bird dazed
I started singing. I was amazed
and happy, and I didn’t even feel
how the happy time flew genteel!

Fly out, songs, fly far away,
from the earth and death, shake me, pray,
and glorify the nature in which still
there is peace and deep wisdom thrill.

 

 

6. Dragostea mea

Eu stiu ca tu nu meriti dragostea
si-mi place totusi sa ti-o daruiesc;
dar parca balta merita vreo stea,
si totusi câte-ntr-însa s-oglindesc…

Nu meriti iarasi clipele de-acum
si gândurile bune câte ti le-am dat,
dar parca merita noroiul de pe drum
petalele ce peste el s-au scuturat?

Iubirea însa e ca soarele,
care ramâne pururea curat
si dupa ce milos i-a sarutat
leprosului, pe ulita, picioarele…

 

 

My Love

I know that you do not deserve my love
But I’d still like to offer it to you,
Does the swamp deserve stars from above?
And yet, how many are mirroring through!

You don’t deserve all the moments of now
and the good thoughts that to you I emit,
But does the mud from road deserve somehow,
The petals that were shaken over it.?

Love is like the sun from heavens sweet
Which forever remains pristine, blessed
Right after he pitifully kissed
The legs of the leper from the street…

 

 

7. Intelepciune

Înţelepciune este sã respiri
Uşor, şi dupã lacrimi sã zâmbeşti,
Petalele ce cad din trandafiri
Şi nu s-aud când mor, sã le iubeşti.

Priveşte pomii drepţi din bãtãturã –
Ei catã totdeauna cãtre cer,
Şi-n ruga lor cea verde parcã cer
Mai multã ploaie, mai puţinã urã.

Nu te gândi la mâine, nici la ieri.
Poate naintea spicelor sã cazi,
Stãpâni când nu suntem decât pe azi,
Nu te gândi la mâine, nici la ieri.

 

 

 

Wisdom

Wisdom is only to be and breathe
Slowly, and smile after the tears,
The petals falling from the roses
Not heard while dying, love them with no fears.

Look at the trees straight growing in your yard –
Always towards the sky they’re watching,
In their greenish prayer they seem asking
For more rain, for less hatred in the heart.

Don’t think of morrow nor of yesterday.
You, Man, may fall ere the spikes are bent,
We, being masters only for the moment,
Don’t think of morrow nor of yesterday.

traducere, M. M. Biela