NICOLAE LABIS

POSTED IN Romanian December 23, 2021

NICOLAE LABIS (2.12.1935-22.12.1956)

1. Am iubit…

Am iubit de când mă ştiu
Cerul verii, străveziu,
Despletitele răchite,
Curcubeiele pe stânci
Ori pădurile adânci
Sub ger alb încremenite.
Mi-a fost drag pe bărăgane
Să văd fetele morgane
Ori pe crestele din munte
Joc de trăsnete rotunde,
Scurgerea cocorilor,
Pacea înălţimilor,
Semeţia pinilor
Plini de scama norilor.

Am iubit iubirea pură,
Floare roşie pe gură
Şi în inimă arsură,
În priviri zăpezi candide
Şi-n piept voci necontenite.

M-a înfiorat ades
Tot ce gândurile ţes:
Pe al filelor polei
Dansuri repezi, legănate,
De pe arcuri înstrunate,
Săgetarea de idei…

Toată-această măreţie
Ne-a fost dată din vecie…

 

I loved…

Since I’ve known myself, I’ve loved
Summer sky, translucent, craved
The disheveled willow trees,
Rainbows shining on the rocks
Or the deep woods’ dewy drops
frozen in the white frost tease.
I loved on the fields the twirls
To see the morgana girls
Or on mountain ridges wing
dance of rounded lightning,
Cranes in their serene flights
Peace and dignity of heights,
Haughty pine trees up to sky
In the fluff of clouds too high

I loved the pure love unsaid
On the mouth a flower red
In the heart a burning thread.
Candid snow in eyes rejoice
In chest never-ending voice.

Oft I shuddered in believe
Everything that thoughts could weave:
On the whiteness of a page
Fast and weaving dances winged
From the thinking arches stringed
Arrowed by ideas’ sage…

All this greatness since its dawn
It’s been given us from aeon…

 

2. Moartea caprioarei

Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit şi a curs pe pământ.
A rămas cerul fierbinte şi gol.
Ciuturile scot din fântână nămol.
Peste păduri tot mai des focuri, focuri
Dansează sălbatice, satanice jocuri.

Mă iau după tata la deal printre târşuri,
Şi brazii mă zgârie, răi şi uscaţi.
Pornim amândoi vânătoarea de capre,
Vânătoarea foametei în munţii Carpaţi.
Setea mă năruie. Fierbe pe piatră
Firul de apă prelins din cişmea.
Tâmpla apasă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
Planetă, imensă, străină şi grea.

Aşteptăm într-un loc unde încă mai sună,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scăpăta soarele, când va licări luna,
Aici vor veni în şirag să se-adape
Una câte una căprioarele.

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să tac.
Ameţitoare apă, ce limpede te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege şi de datini.

Cu foşnet veştejit răsuflă valea.
Ce-ngrozitoare înserare pluteşte-n univers!
Pe zare curge sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am şters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flăcări vineţii,
Şi stelele uimite clipiră printre ele.
Vai, cum aş vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
Frumoasă jertfă a pădurii mele!

Ea s-arătă săltând şi se opri
Privind în jur c-un fel de teamă,
Şi nările-i subţiri înfiorară apa
Cu cercuri lunecoase de aramă.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit,
Ştiam că va muri şi c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit
Cu fata prefăcută-n căprioară.
De sus, lumina palidă, lunară,
Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireş.
Vai, cum doream ca pentru-ntâia oară
Bătaia puştii tatii să dea greş!

Dar văile vuiră. Căzută în genunchi,
Îşi ridicase capul, îl clătină spre stele,
Îl prăvăli apoi, stârnind pe apă
Fugare roiuri negre de mărgele.
O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri,
Şi viaţa căprioarei spre zările târzii
Zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna
Când lasă cuiburi sure şi pustii.
Împleticit m-am dus şi i-am închis
Ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne,
Şi-am tresărit tăcut şi alb când tata
Mi-a şuierat cu bucurie: – Avem carne!

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să beau.
Ameţitoare apă, ce-ntunecat te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege şi de datini…
Dar legea ni-i deşartă şi străină
Când viaţa-n noi cu greu se mai anină,
Iar datina şi mila sunt deşarte,
Când soru-mea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

Pe-o nară puşca tatii scoate fum.
Vai fără vânt aleargă frunzarele duium!
Înalţă tata foc înfricoşat.
Vai, cât de mult pădurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în mâini fără să ştiu
Un clopoţel cu clinchet argintiu…
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima căprioarei şi rărunchii.

Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea…
Tu, iartă-mă, fecioară – tu, căprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!

 

 

Death of the doe

The drought smothered the wind until its last breath,
The sun melted and dripped overflowing the earth,
Remained only the sky burning and empty flood,
From the wells buckets pull out not water, but mud.
Over the woods more often fires and fires,
Dancing with wild, satanic flame spires.

I follow my father uphill through the bushes,
And the fir-trees are scratching me, wicked and blunt
Together we start the hunting of deer,
The hunt of starvation in Carpathians’ mount.
Thirst overwhelms me. Sizzles on rock stones
The trickle of water dripping from the fount.
My temple presses the shoulder. I feel like I’m walking
On some planet unknown and heavy, distant.

We’re waiting in a spot where there are still chiming,
From the chords of smooth waves, the flows.
When the sun will go down when the moon will be shining
Here will come in a string to the water
One by one the does.

I tell father I’m thirsty, he signs me to be still.
You, astounding water, you’re quivering so quiet!
I feel I’m bound through thirst with the creature that’ll die
Against the law and so against the rite.

With withered rustle the valley is breathing.
What a terrible evening floats above the world!
Blood flows on the horizon and my chest is scarlet, as if
I wiped my hands full of blood on my chest cold.

Like on the altar ferns in purple flames
And stars astonished blinked between themselves,
Oh, how I wish you’d come no more, you’d come no more,
You, lovely sacrifice of my wood’s realms.

With leaping steps, she came and stopped
Looking around as if with fear
Her gentle nostrils shuddered the water
With slippery brass circles mere.

Something obscure gleamed within her wet eyesight.
I knew she’ll die, that she’ll suffer, I knew.
I felt as if living again the myth
Of the sweet maiden turned into a doe.
Up from above, the pale moonlight,
Was snowing on her warm fur faded cherry tree blooms
Oh, how I wished that for the first time, at sight
My father’s rifle to misfire fumes.

But the valleys rumbled. Fallen to her knees,
She raised her head, towards the stars she leaned
And fell into the water, stirring with grace and ease
Ephemeral black swarms of pearl beads keened.
A blue bird has twitched between the branches,
And the soul of the doe towards infinite crest
Took gentle flight, with screaming, as birds feather the fall
When they leave sad and empty their nest.
Stumbling I went and closed her shady eyes
Her eyes, guarded by horns in sad defeat
I shuddered silently and white when father
Hissed rejoicingly to me: – We have meat!

I tell father I’m thirsty, he signs me I can drink.
You, astounding water, you’re quivering in fright!
I feel I’m bound through thirst with the creature that died
Against the law and so against the rite.

But law is useless and to us unknown
When our life is hardly our own.
And rite, and mercy are at useless length
When my sister is hungry, and ill, and near death.

The rifle of my father lets out smoke.
Alas, the leaves without wind are rustling amok!
My father builds a scary fire estranged
Alas, how much the woods have changed.
From weeds I pick, not knowing, with no blink
A little flower with a silver clink…
With fingernails, my father sets apart
From the skewer, the doe’s being and her heart.

What is it, heart? I’m hungry! I want to live, I want…
You, to forgive me, maiden, – you, the doe of my heart!
Sleepy. How high’s the fire! And the forest, how deep!
I weep. What’s father thinking? I eat and weep. I eat!

 

 

 

3. Pasarea cu clont de rubin

Pasărea cu clonț de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.

M-a strivit,
Pasărea cu clonț de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonț de rubin,
Ciugulind prin țărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiș
Care va rămâne o amintire frumoasă.

 

 

The bird with the ruby beak

The bird with the beak of ruby
Has avenged herself, look, has avenged herself.
I can caress her no more.

She has crushed me,
The bird with the beak of ruby,
And tomorrow
The chicks of the bird with the beak of ruby,
While nibbling through the dust,
Shall perhaps find
Traces of poet Nicolae Labiş,
By then a beautiful memory…

 

4. Noi nu

O parte din noi ne-am învins
Greșeala, minciuna și groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-și leagănă oaza.
Generații secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci.
Cine-și va pierde credința-n izbândă
Pe-aceste mereu mișcătoare poteci?

Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să moară?
Cine-o să-și lepede inima-n colb
Insuportabil de mare povara?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

 

We won’t

Some of us have really defeated
Our fault, our lies and dread,
But there is still road uncompleted
To the sky that swings its spread.
Dried generations are dying out,
Young people laugh to the cold stars.
Who will lose faith in triumph, who’ll doubt?
On these ever-moving paths?

Who among us will die
Before his body has died?
Who will throw his heart in the dust
Unbearable heavy freight?
Like a bad wind, or like a mad frisson
The question went through the lot
Listen and listen and listen!
We won’t! Never ever! We won’t!

 

 

5. Primele iubiri

Azi, iata, am vazut un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Vin cerbii mei in goana sa se-adune
Si catra el privirile-si tintesc –
Un codru nesfarsit de coarne brune
in care mii de stele stralucesc.
Sosind din dunga zarii de argint
Vin pasarile-mi mari de sarbatoare
Si-nchipuiesc pe ceruri, falfaind,
Un ocean de aripi miscatoare;
intreaga lume-a sufletului, vie,
Palpita-ntr-o frenetica betie.

Azi sunt indragostit.
E-un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Izvoarele s-au luminat si suna
Oglinzile ritmandu-si-ie-n dans,
Si brazii mei vuiesc fara furtuna
intr-un ametitor, sonor balans,
in vii vibreaza struguri stravezii
Cristalurile cantecelor grele –
Si stropi scaparatori de melodii
Ca roua nasc in ierburile mele.
Eu curg intreg in acest cantec sfant:
Eu nu mai sunt, e-un cantec tot ce sunt.

 

 

 

 

First loves

Today, look, I have seen a rainbow, whole
above the universe of my own soul.
All my deers come racing one another,
they look upon him with a staring gaze-
an endless woodland of brown horns together
where thousands of stars celestially blaze.
Arriving from the silver lining sky
My celebrative birds coming in swing
and, fluttering, they build on heaven, high,
a moving ocean as a waving wing.
The whole world of my soul, vivaciously,
trembles in a frenetic ecstasy.

Today I am in love.
A rainbow, whole
above the universe of my own soul.
The springs are all enlightened and they chime
moving their mirrors in a rhythmic dance,
and my fir-trees roar without storming time
in an astounding, resonant balance,
in vineyards vibrate the pellucid grapes
The crystals of the heavy tuned reverbs-
And drops of scintillating lyric shapes
like morning dew are born into my herbs.
I fully flow throughout this holy anthem:
I am no more. A song is all I am.

 

traducere, M. M. Biela