SCRIVO / SCRIU / I WRITE

POSTED IN classic poetry June 12, 2022

SCRIVO / SCRIU / I WRITE

Scrivo con gli occhi chiusi
e gli occhi aperti.
Con le orecchie tappate
e spalancate.
Scrivo con le narici a ventosa
come fori cavernosi
e coi pori all’attenti.
Scrivo senza perché né per chi.
Anche se è un sasso,
uno scarafaggio o una foglia
a cominciare il suo canto.
Scrivo perché c’é carta e penna
tra i ritagli di tempo
e un cuore in canna.
E scrivo finché non c’è
più luce sulla pagina.
Converso con il verso,
mi ci converto,
lo inverto e mi diverto,
ma vi avverto
il mio terrore è aver parlato
di niente con nessuno.
Scrivo perché non riuscirei
a riposare la testa
su un trambusto di fogli bianchi.
E solo così finalmente mi fermo
ad ascoltare il silenzio in pace
e lo lavoro per farlo voce,
cavità di munifica perla
senza noiosi inventari.
Scrivo come un impulso
a voler salvare qualcosa.
Un’urgenza di esistenza.
Nella speranza che un tu
si accosti e dia un’occhiata
pur sapendo che mi getterà
dopo avermi letto male
e in tutta fretta.
Oh potessi scrivere senza
sperare che nessuna legga!
Scrivo e redimo i miei demoni
e la miriade dei miei alter ego.
Più vergogna sarebbe il non darsi
da fare per liberarsene.
Scrivere mi solleva al di sopra del suolo
e forse rende me e il mondo un po’ migliori,
ma non nutro grandi illusioni.
È uno sporco lavoro
e qualcuno deve pur farlo.
Oh se riuscissi a vivere
cosa m’importerebbe di scrivere!

PIERO LO IACONO

Quadro di MIHAI CRISTE, The Epilogue, 2018

……………..

I WRITE

I write with my eyes closed
and my eyes open.
With my ears plugged
and wide open.
I write with nostrils flaring
like cavernous holes
and pores at attention.
I write without why or for whom.
Even if it is a stone,
a beetle or a leaf
that begins its song.
I write because there is pen and paper
between the scraps of time
and a heart in the barrel.
And I write until there is
more light on the page.
I converse with the verse,
To it convert,
I reverse it and have fun,
but I warn you
my terror is to have spoken
about anything to anyone.
I write because I could not
rest my head
on a hustle and bustle of blank sheets of paper.
And only then do I finally stop
and listen to the silence in peace
and work to make it voice,
cavity of munificent pearl
without boring inventories.
I write as an impulse
to save something.
An urgency of existence.
In the hope that a you
will approach and take a look
even knowing that you will throw me
after reading me wrongly
and in haste.
Oh that I could write without
hoping that no one would read!
I write and redeem my demons
and the myriad of my alter egos.
More shameful would be not
trying to get rid of them.
Writing lifts me above the ground
and perhaps makes me and the world a little better,
but I harbour no great illusions.
It is a dirty job
and someone has to do it.
Oh if I could live
what would I care to write!

Painting by MIHAI CRISTE, The Epilogue, 2018

………………

SCRIU

Scriu cu ochii închiși
și cu ochii deschisi.
Cu urechile astupate
și larg deschise.
Scriu cu nările pufnind
ca niște găuri cavernoase
și porii în alerta.
Scriu fără de ce sau pentru cine.
Chiar dacă este o piatră,
un gândac sau o frunză
care își începe cântecul.
Scriu pentru că există hârtie și creion
între farame de timp
și o inimă în butoi.
Și scriu până nu mai e
lumină pe pagină.
Cu-n vers conversez,
La el ma convertesc,
Îl inversez și mă distrez,
dar va avertizez
teroarea mea este de-a fi vorbit
despre nimic cu nimeni.
Scriu pentru că nu-mi pot
odihni capul
pe o forfota de foi albe de hârtie.
Și doar asa mă opresc în sfârșit
spre-a asculta liniștit tacerea
și o muncesc spre-a o face să devină voce,
cavitate de perlă generoasa
fără inventare plictisitoare.
Scriu ca un impuls
spre a salva ceva.
O urgență de existența.
În speranța că un tu
se apropie și arunca o privire
chiar știind că mă va arunca
după ce m-a citit greșit
și în grabă.
O, de-aș putea scrie fără
sa sper că cineva va citi!
Sa scriu și sa-mi răscumpăr demonii
și multitudinea-mi de alter ego-uri.
Mai rușinos ar fi să nu incerci
a scăpa de ele.
Scrisul mă ridică deasupra pământului
și poate mă face pe mine și lumea putin mai buni,
dar nu-mi fac mari iluzii.
Este o muncă murdară
și cineva trebuie să o facă.
Oh, dacă aș putea trăi
ceea ce as vrea să scriu!

Pictură de MIHAI CRISTE, Epilogul, 2018

trad. M. M. Biela