COSA FAI SEDUTO SULLA PORTA DI CASA / WHAT ARE YOU DOING SITTING ON THE DOORSTEP / CE FACI STAND IN PRAG

POSTED IN classic poetry June 13, 2022

COSA FAI SEDUTO SULLA PORTA DI CASA / WHAT ARE YOU DOING SITTING ON THE DOORSTEP / CE FACI STAND IN PRAG

Cosa fai seduto sulla porta di casa
come un sorvegliante di orizzonti?
Sto badando al tramonto.
Pregusto quest’ora scorsoia.
I suoi ultimi suoni arancio e d’uva.
Quest’alcol incerto tra l’acqua e il vino.
E ho il trasalimento
di questa radenza di luce.
Il rarefarsi di questa erranza.
L’occhio si sfinisce d’ammirare.
Sicuro di non avere sciupato il tempo.
Il giorno muore senza destare stupore.
Mentre il suo aroma si sperde e lo perdo
da quest’angolo e mezzo di passaggio.
Ho accompagnato un eucalipto al suo posto.
Senti stormisce l’occidente
stremato al divenire.
Senti che fioriture danno i crepuscoli.
Rinasco camminando con questi addii
che si allontanano creando dei mondi.

PIERO LO IACONO

……………….

WHAT ARE YOU DOING SITTING ON THE DOORSTEP

What are you doing sitting on the doorstep
like a guardian of horizons?
I am watching the sunset.
I long for this last hour.
Its last orange and grape sounds.
This uncertain alcohol between water and wine.
And I have the wince
of this radiance of light.
The rarefaction of this wandering.
The eye is exhausted with admiration.
Sure that I have not wasted the time.
The day dies without arousing astonishment.
While its aroma dissipates and I lose it
from this corner and a half of passage.
I accompanied an eucalyptus in its place.
Feel the west rustling
exhausted by becoming.
Feel what blooms the twilights give.
I am reborn walking with these farewells
that recede creating worlds.

……………….

CE FACI STAND IN PRAG

Ce faci stând în prag
ca un supraveghetor al orizonturilor?
Privesc apusul.
Aștept cu nerăbdare această ultimă oră.
Cele mai recente sunete de portocale și struguri.
Acest alcool incert între apă și vin.
Și sunt surprins
de asta strălucire a luminii.
Rarefierea acestei rătăciri.
Ochiul este obosit de admiratie.
Sigur că nu am pierdut timpul.
Ziua moare fără să trezească uimire.
În timp ce aroma i se risipeste și eu o pierd
din acest colţ şi jumătate de trecere.
Am însoțit un eucalipt la locul lui.
Simti Occidentul fosnind
epuizat intru devenire.
Simți ce flori dau amurgurile.
Renasc mergând cu aceste “rămas-bun”
care pleacă creând lumi.

trad. M. M. Biela