cine îmbătrânește cu noi / who grows old with us

POSTED IN Claudiu July 26, 2022

cine îmbătrânește cu noi / who grows old with us

cine îmbătrânește cu noi
îmbătrânește împotriva noastră
și cine a murit prea devreme
tot împotriva noastr-a murit
„ia uneltele din copârșeu și-ntoarce mortul
cu gura în jos” –
dar ce ne facem cu pletora asta de vii cărora
totul li se cuvine?

ce să-nțeleg din toate parastasele și prohodurile care
se îndesesc în mine ca disperarea
de a fi tată, ca disfagia, ca blocajele pe care le credeam
acum zece ani tot ce
poate să fie mai rău? poezia s-a retras în nișele antrenatei
răbdări
sau toți țăcăniții înghesuiți în mine
știu mai mult, dar n-ar împărtăși
nici de-ai dracului?
eu am vrut să împărtășesc totul cu orișicine,
o să mă mut de mâine pe instagram
unde nu-i nici întristare nici suspin
ci peregrinare fără sfârșit de imagini din care se-ngrașă
ca o turmă de porci nesățiosul ego.

unde ești tu pocitanie care-n parcul cu buruieni
crescute de-a valma
rânjind mi-ai prevestit printre leagăne și învârtitori gârbovite
o viață în divorț cu realul?
unde ești grădină ocrotitoare, unde e scrisul compulsiv
care ar fi trebuit să justifice
totul? sau poate n-am tras încă îndeajuns?
nel mezzo del cammin mi se părea că n-am cum să duc,
ani buni mai târziu, când pricep în sfârșit că rasa mea a
dereglat termostatul,
îmi vine să plâng în pumni pentru toți copiii ăștia pe care știu
că nu am cum să-i salvez.

cine îmbătrânește cu noi
îmbătrânește împotriva noastră
și cine a murit prea devreme
tot împotriva noastr-a murit –
străbunica descânta de deochi, de spăriet, de strâns,
de frigări, de cârtiță, de bubă neagră, de plânsori și de
soare-în-cap, versurile mele plonjate nu ascund și nu vindecă
de nimic. biografie, munci și zile,
văgăuni abandonate de zeu –
și eu, în nopți ca asta, dac-oi fi știut vreodată
mai bine de-atât, acum nu mai știu,
după atâtea cacealmale, evaziuni, pretinse descâlciri, nu,
nu mai pot.

Claudiu KOMARTIN

…………………………………

who grows old with us
grows old against us
and who died too soon
died also against us
“Take the tools from the coffin and turn the dead
face down” –
but what do we do with this plethora of the living
to whom everything is due?

what am I to make of all the wakes and burials
that are stuffing themselves inside me like the despair
of being a father, like dysphagia, like the blockages that I thought
ten years ago were all
that could be worse? Has poetry retreated into the niches of the trained
patience
or do all the nutcases crammed into me
know more, but wouldn’t goddamned
share?
I wanted to share everything with everyone,
I’m moving tomorrow to instagram.
where there’s no sorrow and no sighing
but an endless pilgrimage of images from which the insatiable ego
is fattening like a herd of swine.

where are you slimebag who in the park with weeds
all grown in a heap
smirking you foretold me among swings and crippled whirligigs
a life divorced from the real?
where are you protective garden, where the compulsive writing
that should have justified
everything? Or maybe I just haven’t had enough yet?
nel mezzo del cammin it seemed hopeless to me,
years later, when I finally realized that my race had
messed up the thermostat,
I feel like crying my eyes out for all these kids I know
I have no way to save.

who grows old with us
grows old against us
and who died too soon
died also against us –
my great-grandmother used to dispel the evil eye, the fright, the black magic,
the evil love, the mole, the dark sore, the weeping and
the sunstroke, my plunging verses do not hide and do not heal
anything. biography, labors and days,
god-forsaken hollows –
and I, on nights like this, if I ever knew
better than that, now I know no more,
after so many bluffs, evasions, alleged disentanglements, no,
I no longer can.

image: Mihai CRISTE

trad. M. M. Biela