Cei singuri / The lonely ones

POSTED IN classic poetry, Romanian August 22, 2022

Cei singuri / The lonely ones

Cei singuri cu adevărat
Nu sunt acei ce plâng câte-au pierdut;
Dar cei pe care-un gând îndepărtat
Îi poartă prin necunoscut,
Spre toţi acei ce plâng câte-au pierdut…

Cei singuri cu adevărat
Sunt toţi acei ce se pricep să tacă —
Sunt cei ce merg şi nu se mai opresc,
Sunt cei ce duc sub haina lor săracă,
Sub lutul omenesc,
Secrete bogăţii necunoscute —
În alte lumi setoşi să le strămute…

Cei singuri cu adevărat
Sunt cei ce văd, sunt cei ce plâng ades,
Nu pentru ei — dar pentru ce-au aflat,
Nu pentru gândul lor neînţeles —
Dar pentru ce, mergând o viaţă ‘ntreagă,
Ei totuş n’au putut să înţeleagă…

Nu te gândi la scunda lor chilie!
Chilia lor e sufletul lor mare!
— Îi vezi trecând, şi îi aştepţi să vie;
Îi vezi pierzându-se în depărtare:
În orice parte sânt,
Şi ‘nuntrul lor, duc un întreg pământ!…

În mijlocul oraşelor trăiesc!
Şi-oraşele, cât sunt de frământate.
Ei trec ca nişte răzleţiţi prin ele,
– Fantastice corăbii ne ‘nfrânate,
Ne ‘nvinse de talazurile grele…

Ei trec,
Pe străzile ce furnică de lume,
Pe uliţe cu fabrici zgomotoase,
Prin pieţele mizeriei din lume…
Ei trec —
Nu ştie nimeni, unde anume!
Ei trec, ei trec — sunt acul grav ce coase
Bucată cu bucată risipirea
De petice din sufletul cel mare,
Ne ‘nchipuit, neaşteptat, pe care
Doar îl visează numai omenirea…

MIHAI SĂULESCU

…………………..

THE LONELY ONES

The truly lonely ones
Are not the ones who mourn what they have lost;
But those who by a thought that runs
Are carried through unknown exhaust,
To all those who mourn for what they have lost…

 

The truly lonely ones
Are all those who on quiet dote –
Are those who walk and never stay,
Are those who underneath their poor coat,
Under the human clay,
They carry unknown secret fortunes loads –
Thirsty to move them into other worlds…

 

The truly lonely ones
Are those who see, are those who often weep,
Not for themselves – but for what they’ve learned once,
Not for their mislead thought deep –
But for what, a lifetime of heave,
They still could not perceive…

 

Don’t think of their small home!
Their home is their big heart!
– You see them pass, and wait for them to come;
You see them fade away into the light:
And wherever they were,
Within them a whole earth they bear!…

 

In the midst of cities they live!
And oh, how troubled all those cities are.
Like strays they wander through them all
– Fantastic ships unhinged, afar,
Unbeaten by the heavy waves haul…

 

They pass
Through bustling with people alleys
Through lanes with noisy factories
Through the squares of world’s miseries…
They pass –
And where they go nobody knows!
They pass, they pass – heavy needle that sews
Piece next to other piece the scattering
Of patches from the great soul,
Unimagined, unexpected at all,
Which only humanity is dreaming…

 

trad. M. M. Biela