PASARELA / THE WALKWAY

POSTED IN Mariana April 10, 2023

PASARELA / THE WALKWAY
(o artă poetică)

„Nu-mi pasă unde ajung, zise Alisa”

Sfântă mizerie și viața la 24 de ani!
…dar ce melodramă, peronul
și ce prejudecată și liniștea din mersul meu
deasupra liniilor de tren,
deasupra liniilor din palmă!
O cușcă și o cușcă au 286 de linii
– am numărat cu atenție
Viața ta și a mea nu sunt atât de bogate:
– O femeie, un hotel și un somn de 50 de lei
în care să visezi doar de 20
(restul apă caldă
restul ceaiul sălciu,
restul „dar noi ne-am iubit”,
restul l-ai uitat, moarte)
Oho, și asta n-ar fi nimic!
Păsările ucise de viscol
și pustietatea sigură de ea
ca într-o lecție despre pronumele personal.

Oho, și nici asta n-ar fi nimic!
Un suflet, un răcnet,
deasupra apelor…
Despre Arcadia
despre mica nebunie de seară,
când simțurile devin duble,
când fiecare își iubește mai clar oasele,
oare s-a mai scris acum un poem?
Dar el, poetul?
Un câine îi poartă capul prin oraș:
– Și eu, stimabile,
am crezut în moartea deasupra marilor orașe.

Și uite ce am aflat:
– Să lupți împotriva acelei părți din tine
unde slăbiciunea lucrează harnic – lamă de cuțit –
și ar putea reînvia călătoriile în afara lumii
sau artele japoneze.
Să lupți împotriva acelei părți din tine
unde morții familiei au numai cuvinte de laudă
pentru felul subtil în care le-ai înțeles dispariția
(și ei, ei, înnebuneau de atâta frumusețe a minții!)
Iată ce am aflat:
– Tot ceea ce ating începe să-mi semene.
Nu mizeria din afară, cea dinăuntru trebuie strivită.
Acolo unde o groapă sapă o altă groapă
și unde hai să o recunoșteam, moarte,
ne disprețuim în egală măsură.

Oho, tot ceea ce ating începe să-mi semene
și cineva îmi mai trimite din când în când vești:
„Mă simt ca un gândac de Colorado
pe care insecticidele l-au uns rege.
Dar am aflat că nu există decât un singur eșec:
al amintirilor despre lichidul meu amniotic”.

Mariana MARIN

……………….

THE WALKWAY
(an ars poetica)

“I don’t much care where I get to”, said Alice

Holy mess and life at 24!
…but what a melodrama, the platform
and what prejudice and the quiet in my walk
above the train tracks,
above the lines in the palm!
A cage and a cage have 286 lines
– I counted carefully
Your life and mine are not that rich:
– A woman, a hotel and a 50 lei sleep
in which to dream of only 20
(the rest hot water
the rest brackish tea,
the rest “but we loved each other”,
the rest you forgot, death)
Wow, and that would be nothing!
The birds killed by the blizzard
and the desolation sure of itself
as in a lesson on the personal pronouns.

Wow, and that would be nothing either!
A soul, a roar,
above the waters…
Of Arcadia
about the little madness of last evening,
when the senses become double,
when each one loves his bones more clearly,
Has a poem been written yet?
What about him, the poet?
A dog carries his head through the city:
– And I, my esteemed one
I’ve believed in death above the great cities.

And here’s what I’ve learned:
– Fighting that part of you
where weakness works diligently – knife blade –
and could revive off-world travels
or the Japanese arts.
Fighting that part of you
where the dead of the family have only words of praise
for the subtle way you understood their disappearance
(and they, they were going mad with such beauty of the mind!)
Here’s what I’ve learned:
– Everything I touch begins to look like me.
Not the mess outside, the mess inside must be crushed.
Where a hole digs another hole
and where let’s face it, death,
we despise each other equally.

Wow, everything I touch begins to look like me
and someone sends me news from time to time:
“I feel like a Colorado beetle
that the insecticides anointed king.
But I’ve learned that there is only one failure:
of memories of my amniotic fluid”.

trad. M. M. Biela