MANTAUA UNUI POEM DE DRAGOSTE / THE MANTLE OF A LOVE POEM

POSTED IN Mariana June 14, 2023

MANTAUA UNUI POEM DE DRAGOSTE / THE MANTLE OF A LOVE POEM

Despre ce-aș fi putut vorbi
în zilele acestei veri cu tine?

O manta putrezită pe care poeții o îmbracă
de atâtea sute de ani,
– așa îmi par uneori cuvintele la sfârșit de mileniu.
Îmi privesc mama aplecată amețitor deasupra lucrului de mână
care ne asigură existența și știu cât de nemulțumită este de mine.
Ar fi vrut să mă apuc de o meserie practică,
să nu mai vânez himera care se lasă noaptea cu pui cu tot
în bucătăria noastră strâmtă, printre florile-mi de tei;
să nu mai întârzii prin cartier fericită
că am găsit expresie și epic
în amintirile unui invalid de război uitat pe o scară rulantă;
expresie și epic pe o stradă pavată cu pietre interbelice,
pătrate, negre, lucioase; într-un lac în care o fată cu păr lung
a aruncat pe la asfințit un inel de argint
și-a început o viață aproape la fel de lungă când plouă.
Ar vrea să nu mă mai chinuiesc inutil,
să devin o elegantă și o „ea”,
să uit,
să părăsesc felul ăsta de a-mi despica firul vieții în patru.

Numai că această manta putrezită îmi este atât de largă
încât mă împiedic zilnic de dragă în ea.
Aici îmi cresc mie altfel de aripi secrete,
aici sunt eu pământ bun, iarbă verde, amețitoare, înaltă,

pentru a stelelor fiară întunecată
din lumea cealaltă.

Despre ce-aș fi putut vorbi
în zilele acestei veri cu tine?

Mariana MARIN

…………………….

THE MANTLE OF A LOVE POEM

What could I have talked about
in the days of this summer with you?

A rotten mantle that poets have been wearing
for so many hundreds of years
– that’s how the words sometimes seem to me at the end of the millennium.
I watch my mother headily bent over her handiwork
that provides our existence and I know how displeased she is with me.
She would have wanted me to take up a practical job,
to stop hunting the chimera that drops off at night with her chicks and everything
in our cramped kitchen, among my linden flowers;
to stop lingering around the neighborhood happy
to have found expression and epic
in the memories of a war invalid forgotten on an escalator;
expression and epic on a street paved with interwar stones,
square, black, glossy stones; in a lake where a long-haired girl
threw a silver ring at sunset
and she began a life almost as long as it rains.
She would like me to stop suffering unnecessarily,
to become an elegant and a “she”,
to forget,
to leave this way of splitting the thread of my life in four.

It’s just that this rotten mantle is so wide for me
that I stumble every day for love in it.
Here grow me different secret wings,
here I am good earth, green, dizzying, tall grass,

to the dark beast stars
of the other world path.

What could I have talked about
in the days of this summer with you?

trad. M. M. Biela