Terapeutică din anii ciumei / Therapeutics from the plague years

POSTED IN Mariana July 13, 2023

Terapeutică din anii ciumei / Therapeutics from the plague years

Dacă pleca uneori din oraș
era pentru că viața ei devenise
un fel de cameră părăsită în grabă,
pe care o regăsești mai târziu
jefuită de dihania amintirilor pitice.
În locurile în care i se întâmpla să ajungă,
pe la răscruci,
se rupea ca o pâine caldă
și își lepăda pielea de șarpe.
Înregimentate, răutățile strânse
în vremea din urmă
se scurgeau în praful drumului
iar ea își privea trupul nou cu uimire.
Se bucura de el ca în noaptea
în care, bâjbâind în întunericul anilor,
o steluță îi luminase
literele unei limbi
ce știa de acum să o recunoască.
Dacă pleca uneori
era pentru că lumile se prăbușeau
cu prea multă viteză
în somnul ei chinuit;
și astfel,
ceea ce dimineața părea a fi
idee cu articulații coerente și fine,
noaptea era găsit gunoi măturat cu obstinație
și ascuns după ușă.
– Aceasta este soarta oricărei utopii,
să dispară într-o zi în propriul gunoi,
să fie uitată și-ascunsă
aidoma unei boli rușinoase;
să moară în propriul ei orgoliu
cu articulații de ciută,
coerente și fine,
– veneau să o liniștească
bărbile înțelepților.
Dar ea atunci trântea ușile și mai în grabă,
lăsa orașul în urmă
și își ferea și mai mult fața
de orice chip omenesc.
Se așeza (bunăoară) pe la răscruci,
cu părul în flăcări,
zobită mărunt de neputința gâlgâitoare
care-i țâșnea din gâtlej,
de nebunia cu chip uman
în care i se cerea să fie ciută,
doar ciută,
cu articulații coerente și fine.

Mariana MARIN

………………..

Therapeutics from the plague years

If she sometimes went out of town
it was because her life had become
a kind of hastily abandoned room,
which you find later
robbed by the beast of dwarven memories.
In the places where she happened to end up,
at the crossroads,
she would brake like warm bread
and shed her snakeskin.
Registered, the evils gathered
in recent times
were dripping into the road dust
and she looked at her new body in awe.
She rejoiced in it as in the night
when, groping in the darkness of years,
a little star had illuminated
the letters of a language
she now knew to recognize.
If she left sometimes
it was because worlds were collapsing
too fast
in her tormented sleep;
and thus,
what in the morning seemed to be
an idea with coherent and frail joints,
at night was found as trash obstinately swept up
and hidden behind the door.
– This is the fate of any utopia,
to disappear one day into its own trash,
to be forgotten and hidden
like a shameful disease;
to die in its own vanity
with joints of a doe,
coherent and frail,
– they came to soothe her
the beards of the wise.
But then she would slam the doors even more hastily,
leave the city behind
and hide her face even more
of any human form.
She would sit (for instance) at the crossroads,
her hair on fire
crushed to a pulp by the gurgling impotence
that gushed from her throat,
by the human-faced madness
in which she was required to be doe,
just doe
with coherent and frail joints.

trad. M. M. Biela