Pumaho

POSTED IN Mariana July 15, 2023

Pumaho 

 

Refuz să mai privesc realitatea în față.
Port în brațe doar poemul acesta
care miroase urât – câine mort.
Îl pocnesc și bucăți de carne
sar din râsul hidos.
Plec atunci la marginea mării să mă spăl.
El îmi sare în față
și mă trezesc în hainele de luni
funcționar tăcut,
spoind lumea cu literele unui alfabet
singuratic și mort.
– Trebuie notat totul, îmi șoptește
manșeta mea roasă de viață.
Inventează acolo unde ochii îți cad înaintea plânsului
și limba se desfată înainte de râs.
Îmi iau atunci sfertul de secol în spate
și, iată, notez:
„La întretăierea drumurilor comerciale
se poate muri prin utopie sau uitare de sine.
O lume brutală, ai spune,
dacă anumite previziuni nu te-ar mai fi dus cu vorba
din epoca ming și te-ar fi părăsit în epoca tao.
La intrarea în muncile de primăvară
mâinile umflate ale copiilor sugrumă ardeiul gras
cu dexteritatea unui mecanism social
și pe cer e numai fum.
Apoi devine o obișnuință.
Mirosul prostiei?
Imaginați-vă
(aici naratorul e alb și tremură
în fața memoriei sale clevetitoare)
carnea a o sută de oi
sub roțile a 21 de vagoane de tren.
Ehei, cum ți-ai mai salva atunci pielea
într-o tăbăcărie umedă,
hohotind sub iarba înaltă!

La întretăierea drumurilor comerciale
memoria scapă esențialul, ca într-un fel
de uriașă măcelărie unde mirosurile
se destind și pe cer e numai fum.

Trebuie notat totul, spunea
manșeta mea roasă de viață.
La întretăierea acestei lumi
cu imaginea sa despre sine
am privit realitatea în față.
Am fost la marginea mării să mă spăl.
Ochii mi s-au înnegrit înaintea plânsului.

Limba mi s-a înverzit înaintea ierbii.
Sfertul de secol a simțit mirosul prostiei
și într-un târziu dexteritatea unui mecanism social
mi-a căzut la picioare și mi-a șoptit:
– Trebuie notat totul
chiar dacă mă pocnești
în această uriașă măcelărie
unde mai crezi că te poți salva,
printre hălci de ardei gras,
unde ai visat și ai scris
ca o manșetă roasă de viață,
unde ai chicotit cu fusta-nstelată
când mirosurile se destind și pe cer e numai fum…

Mariana MARIN

…………………..

Pumaho
(10 a.m. and 3 p.m. at obor station)

 

I refuse to face reality anymore.
I hold only this poem
that stinks – dead dog.
I slap him and chunks of flesh
jump from the hideous laughter.
I then go to the edge of the sea to wash myself.
He jumps in front of me
and I wake up in Monday’s clothes
silent clerk,
whitewashing the world with the letters of a lonely and dead
alphabet.
– Everything must be written down, whispers to me
my worn by life sleeve.
Invent where your eyes fall before weeping
and the tongue relishes before laughter.
I then take my quarter of a century on my back
and, here, I note:
“At the intersection of trade routes
one can die through utopia or self-forgetfulness.
A brutal world, you’d say
if certain predictions hadn’t talked you around
from the ming era and left you in the tao era.
When entering the spring field-work
the swollen hands of children strangle the bell pepper
with the dexterity of a social mechanism
and there is only smoke in the sky.
Then it becomes a habit.
The smell of stupidity?
Imagine
(here the narrator is white and trembling
before his slanderous memory)
the flesh of a hundred sheep
under the wheels of 21 train cars.
He-heeei, how would you save your skin then
in a wet tannery,
roaring in the tall grass!

At the intersection of trade routes
the memory misses the essentials, like in some kind of
huge butcher shop where the smells
spread and there is only smoke in the sky.

Everything must be written down, said
my worn by life sleeve.
At the intersection of this world
with its self-image
I looked reality in the face.
I went to the edge of the sea to wash myself.
My eyes turned black before the crying.

My tongue turned green before the grass.
The quarter of a century smelled the stupidity
and at last the dexterity of a social mechanism
fell at my feet and whispered:
– Everything must be written down
even if you slap me
in this huge butcher shop
where you still think you can save yourself,
among chunks of bell peppers,
where you dreamed and wrote
like a worn by life sleeve,
where you giggled with the starry skirt
when the smells spread and there is only smoke in the sky…

trad. M. M. Biela