Un destino / Un destin

POSTED IN classic poetry February 7, 2025

Un destino / Un destin

Lumi e capanne
ai bivi
chiamarono i compagni.

A te resta
questa che il vento ti disvela
pallida strada nella notte:
alla tua sete
la precipite acqua dei torrenti,
alla persona stanca
l’erba dei pascoli che si rinnova
nello spazio di un sonno.

In un suo fuoco assorto
ciascuno degli umani
ad un’unica vita si abbandona.

Ma sul lento
tuo andar di fiume che non trova foce,
l’argenteo lume di infinite
vite – delle libere stelle
ora trema:
e se nessuna porta
s’apre alla tua fatica,
se ridato
t’è ad ogni passo il peso del tuo volto,
se è tua
questa che è più di un dolore
gioia di continuare sola
nel limpido deserto dei tuoi monti

ora accetti
d’esser poeta.

13 febbraio 1935

Antonia Pozzi

…………….

Un destin

Luminile și colibele
la răscruce
i-au chemau pe camarazi.

Rămâne tie
ceea ce vantul dezvăluie
palid in noapte:
spre setea ta
apa curgătoare a pâraielor,
pentru cel obosit
iarba pășunilor care se reînnoiește
în timpul unui somn.

În focul lui absorbit
fiecare dintre oameni
se abandonează unei singure vieţi.

Dar in calatoria ta lenta
pe un râu care nu găsește iesire,
lumina argintie a vietilor infinite
a stelelor libere
tremura acum:
iar dacă nicio uşă
nu se deschide ostenelii tale,
dacă iti este redata
greutatea feței tale la fiecare pas,
daca iti apartine
acest lucru care este mai mult decât o durere
bucuria de a continua singur
în deșertul limpede al munților tăi

acum accepti
de a fi poet.

13 februarie 1935

trad. M. M. Biela