La stazione che non so / The station I don’t know / Statia pe care nu o cunosc

POSTED IN contemporary poetry, translated Italian-English, translated Italian-Romanian April 8, 2019

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La stazione che non so / The station I don’t know / Statia pe care nu o cunosc

 

Sono seduta da così tanto tempo
in questa stazione
senza nome
che confondo i treni che arrivano
con quelli che vanno.

Intanto nell’attesa il mio bagaglio,
di tempo e
di pioggia si è logorato
e non so più
se il treno che aspettavo
deve ancora
arrivare oppure è già passato!

Quanta vita
inconsapevole scorre nella stazioni
tra vagoni fantasmi e lo sferragliar di pistoni.

Ora sto qui
seduta e ancora aspetto
confusa in
un mescolio di sole o bruma
con il cuore
che adatta il suo ritmare allo stantuffar
di un treno
che sta transitando tra folate di fumo nero
e uno spolverio di stelle
e accolgo grata il carezzar del vento
e attendo quieta
e senza lusinghe quel treno che forse
mi porterà lontano.

Grazia Montanaro Lombardi

——————————————-
The station I don’t know.

I’ve been sitting for so long
in this station
nameless
that I confuse the arriving trains
with those who go.
Meanwhile, waiting
my luggage,
of time and
of rain
has worn down
and I don’t know anymore
if the train I was waiting for
still has to
arrive or has already passed!
How much life
unknowingly flows into the stations
between ghost cars and the rattle of pistons.

I’m here now
sitting and still waiting
confused in
a mixture of sun or mist
with heart
which adapts its rhythm to the plunger
of a train
which is passing through gusts of black smoke
and a dusting of stars
and I welcome the caress of the wind gratefully
and I wait quietly
and without flattery that train which maybe
will take me far.
————————————————–
Stația pe care nu o cunosc.

Am stat mult timp
în această stație
fără nume
incat confund
trenurile care sosesc
cu cele care pleaca.
Între timp, asteptand,
bagajele mele,
de timp și de ploaie, s-au uzat
si nu mai stiu
daca trenul pe care l-am asteptat
trebuie sa soseasca
sau a trecut deja.

Cât de multă viață
nestiind se scurge prin stații
între mașini fantomă și zgomotul pistoanelor.

Sunt aici acum
stand și încă așteptand
confuza într-un
amestec de soare si ceață
cu inima
care își adaptează ritmul la pistonul
unui tren
care trece prin rafalele de fum negru
și un praf de stele
și accept mângâierea vântului recunoscatoare
și aștept liniștit
și fără lingușire acel tren care poate
mă va lua departe de aici.

Maria Magdalena