El canto de la miel / Cântecul mierii / The song of honey

POSTED IN classic poetry, translated Spanish-English, translated Spanish-Romanian May 3, 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

El canto de la miel / Cântecul mierii / The song of honey

La miel es la palabra de Cristo,
el oro derretido de su amor.
El más allá del néctar,
la momia de la luz del paraíso.

La colmena es una estrella casta,
pozo de ámbar que alimenta el ritmo
de las abejas. Seno de los campos
tembloroso de aromas y zumbidos.

La miel es la epopeya del amor,
la materialidad de lo infinito.
Alma y sangre doliente de las flores
condensada a través de otro espíritu.

(Así la miel del hombre es la poesía
que mana de su pecho dolorido,
de un panal con la cera del recuerdo
formado por la abeja de lo íntimo)

La miel es la bucólica lejana
del pastor, la dulzaina y el olivo,
hermana de la leche y las bellotas,
reinas supremas del dorado siglo.

La miel es como el sol de la mañana,
tiene toda la gracia del estío
y la frescura vieja del otoño.
Es la hoja marchita y es el trigo.

¡Oh divino licor de la humildad,
sereno como un verso primitivo!

La armonía hecha carne tú eres,
el resumen genial de lo lírico.
En ti duerme la melancolía,
el secreto del beso y del grito.

Dulcísima. Dulce. Este es tu adjetivo.
Dulce como los vientres de las hembras.
Dulce como los ojos de los niños.
Dulce como las sombras de la noche.
Dulce como una voz. O como un lirio.

Para el que lleva la pena y la lira,
eres sol que ilumina el camino.
Equivales a todas las bellezas,
al color, a la luz, a los sonidos.

¡Oh! Divino licor de la esperanza,
donde a la perfección del equilibrio
llegan alma y materia en unidad
como en la hostia cuerpo y luz de Cristo.

Y el alma superior es de las flores,
¡Oh licor que esas almas has unido!
El que te gusta no sabe que traga
un resumen dorado del lirismo.

 

Federico García Lorca

………………………………

Cântecul mierii

Mierea este cuvântul lui Hristos,
aurul topit al iubirii sale.
Nectarul de dincolo,
mumia luminii paradisului.

Stupul este o stea castă,
fântână de chihlimbar ce hraneste ritmul
albinelor. Sânul câmpurilor
tremurând de arome și zumzet.

Mierea este epopeea iubirii,
materialitatea infinitului.
Suflet și sânge dureros al florilor
condensat printr-un alt spirit.

(Deci mierea omului este poezia
care curge din pieptul sau dureros,
al unui fagure cu ceara memoriei
formata de albina intimitatii)

Mierea este bucolica îndepărtată
a ciobanului, a fluierului și măslinului,
sora laptelui și a ghindelor,
regine supreme ale secolului de aur.

Mierea este ca soarele dimineții
are toată gratia verii
și vechea prospețime a toamnei.
Este frunza ofilită și grâul.

¡Oh, licoare divina a smereniei,
senina ca un vers primitiv!

Armonia devenita carne ești tu,
rezumatul genial al liricii.
Melancolia doarme în tine,
secretul sărutului și al plânsului.

Cea mai dulce. Dulce. Acesta ti-e adjectivul.
Dulce ca pântecele femeilor.
Dulce ca ochii copiilor.
Dulce ca umbrele nopții.
Dulce ca o voce. Sau ca un crin.

Pentru cel care poartă durerea și lira,
tu ești soarele care luminează calea.
Egalezi toate frumusețile,
coloarea, lumina, sunetele.

¡Oh! Licoare divina a speranței
unde, spre perfecțiunea echilibrului
sufletul și materia devin una precum
in cuminecatura trupul și lumina lui Hristos.

Și sufletul superior este al florilor,
¡Oh, licoare ce-ai unit acele suflete!
Cel care te place nu știe ca înghite
esenta de aur a lirismului.

 

………………………………..

The song of honey

Honey is the word of Christ,
the molten gold of his love.
The beyond of nectar,
the mummy of the light of paradise.

The hive is a chaste star,
amber fountain that feeds the rhythm
of bees. The bosom of fields
trembling with aromas and hum.

Honey is the epic of love,
materiality of the infinite.
soul and painful blood of flowers
condensed through another spirit.

(So honey of man is poetry
that flows from his aching chest,
from a honeycomb with the wax of memory
shaped by the intimate bee)

Honey is the distant bucolic
of the shepherd, the whistle and olive tree,
sister of milk and acorns,
supreme queens of the golden age.

Honey is like the morning sun
with all the graces of summertime
and the old freshness of autumn.
It is withered leaf and it is the wheat.

Oh, divine liquor of humility,
serene as a primitive verse!

Harmony that became flesh you are,
the inspired summary of the lyrics.
Melancholy sleeps in you,
the secret of the kiss and shout.

Sweetest. Sweet. This is your adjective.
Sweet as the belly of women.
Sweet as the eyes of children.
Sweet as the shadows of the night.
Sweet like a voice. Or like a lilly.

For the one who bears the pain and the lyre,
you are the sun that lights the way.
You equal all the beauties,
to the color, the light, sounds.

Oh! Divine liqueur of hope
with the perfection of balance
soul and matter like in the holy bread,
body and light of Christ.

And the higher soul is of flowers,
Oh, liquor that those souls you have joined!
He who tastes you doesn’t know that he swallows
the golden essence of lyricism.

Translated by Maria Magdalena Biela